CM handbal feminin: Prestația României, analizată de un fost selecționer - Cum putem reveni în elită

CM handbal feminin: Prestația României, analizată de un fost selecționer - Cum putem reveni în elită

România a fost eliminată matematic de la Campionatul Mondial de handbal feminin, iar prestația „tricolorelor” a fost analizată de Petru Ghervan, fost selecționer al naționalei masculine.

Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia

>> CM handbal feminin: România, eliminată oficial din competiție / Rezultatele serii

„Fetele începuseră să joace pe contraatac, lucrul acesta trebuia continuat”, spune Petru Ghervan

În vârstă de 65 de ani, Ghervan a vorbit despre așteptările mari pe care le avea înaintea competiției și s-a declarat dezamăgit de „fluctuații mari de la o zi la alta” din jocul fetelor antrenate de Florentin Pera.

„Așteptam mult, aveam speranțe cu toții și era și firesc să fie așa, într-o țară în care handbalul este în continuare un sport agreat și iubit de multă lume. Dar lucrurile sunt mai complicate în momentul acesta, pentru că parcursul însuși pentru a ajunge în fazele finale ale competiției este complicat. Trebuia să învingem tot în grupă, eram condamnați s-o facem.

Și, în opinia mea, dar și a altor colegi din handbal, faptul că avem fluctuații mari de la o zi la alta este generat de lipsa de experiență la vârf, mă refer întreruperea participărilor la nivel înalt în fazele finale ale competițiilor, plus neasumarea unui statut de jucătoare consacrate, importante pe plan internațional.

Fetele începuseră să joace pe contraatac, să joace repede. Lucrul acesta trebuia continuat! De ce să nu fi continuat așa și cu Germania? Dacă tot ai început să joci așa, să crezi în arma asta, să crezi că handbalul modern se joacă în felul ăsta, atunci trebuie să continui așa și atunci când conduci, nu numai când ai cuțitul la os! E o mentalitate păgbuoasă la nivelul societății!” - Petru Ghervan, într-un interviu pentru Gazeta Sporturilor.

Petru Ghervan: „Noi, românii, suntem plictisiți de proiectele mai mari de patru ani”

Fostul selecționer al naționalei masculine (2009) spune că România are nevoie de continuitate și de un proiect bine pus la punct pentru a redeveni o forță în handbalul feminin.

„Până o să se ajungă la continuitate... Pera sau cine o fi să rămână un număr de ani acolo pentru a repera ce nu merge acum. De asemenea și Bogdan Burcea, doi oameni care au un cuvânt de spus ca specialiști, fără îndoială!

Spunea colegul Robert Licu înaintea meciului cu Japonia că, atunci când a candidat la FRH, a spus că are nevoie de opt ani. Acum și-a revenit și a zis că are nevoie de 15 ani!

E o treabă complicată, dar care se face doar profesional. Dacă mergem emoțional, 'că ăla nu știe, că celălalt nu face, că jucătoarea aia nu știu ce'... Nu facem nimic.

E aproape imposibil să ne mai calificăm la Jocurile Olimpice, șansele sunt aproape de zero. Dar dacă stăm să ne uităm, sportul de asta e frumos, de aici poți să renaști, să pleci de unde ești acum și să te duci mai departe. Dar să facem ce trebuie!

Noi, românii, suntem plictisiți de proiectele mai mari de patru ani. De când suntem în democrație și știm că un mandat durează patru-cinci ani, proiectele mai mari de atât nu ne mai interesează. Dacă nu ne liniștim și încercăm să vedem lucrurile la rece, o să tot schimbăm!” - Petru Ghervan.

Cristina Neagu nu mai poate face parte din planurile naționalei României, crede Petru Ghervan

Meciul cu Germania va fi probabil ultimul disputat de Cristina Neagu în tricoul naționalei României (a anunțat deja că nu va juca nici cu Polonia), iar Ghervan consideră că aceasta ar trebui să fie înlocuită, atâta vreme cât există alternative.

„Eu o știu pe Cristina ca o mare jucătoare și nu pot să spun altceva acum. Rămâne o mare jucătoare chiar dacă a fost prezentă în singurul meci pierdut. Tot o mare jucătoare rămâne. Problema e că și marii jucători, la un moment dat, se opresc.

E o chestiune de context aici și cred că staff-ul și Cristina vor hotărî când se va opri. În ceea ce mă privește pe mine, o construcție pe termen lung presupune și decizii de genul acesta.

Dacă ea poate face parte din planurile acelea, bine! Dar nu cred că mai poate face parte. Dacă nu, împreună cu ea trebuie luate deciziile care se cuvin, cu tot respectul pentru o mare sportivă a noastră.

Deciziile trebuie luate fiindcă timpul trece, nu-l poate întoarce nimeni. Așa că, din moment ce există resurse umane pe postul respectiv, și există - o avem pe Lixăndroiu și cine mai e pe acolo, sunt destule fete - eu zic că staff-ul și Cristina trebuie să accepte și să hotărască ce e mai bine pentru echipa națională a României” - Petru Ghervan.

Grupa Principală III, clasament

1. Germania 8p / 119:90

2. Danemarca 6p / 122:93

3. România 4p / 114:119

4. Polonia 4p / 93:116

5. Japonia 2p / 115:121

6. Serbia 0p / 91:115.

Rezultatele României de până acum de la CM de handbal feminin: 44-19 vs Chile, 37-28 vs Serbia, 23-39 vs Danemarca, 22-24 vs Germania și 32-28 vs Japonia.

În ultimul meci din Grupa Principală III, România va întâlni Polonia. Partida va avea loc luni, 11 decembrie, de la ora 19:00.

Bilanțul României la fiecare ediție de la Campionatul Mondial de handbal la care a participat

CM din 2021 din Spania - Locul 13: 3 victorii / 0 remize / 3 înfrângeri / 202-146 (+56 golaveraj)

CM din 2019 din Japonia - Locul 12: 3 victorii / 0 remize / 5 înfrângeri / 181-227 (-46)

CM din 2017 din Germania - Locul 10: 4 victorii / 0 remize / două înfrângeri / 150-140 (+10)

CM din 2015 din Danemarca - Locul 3: 5 victorii / 0 remize / 4 înfrângeri / 270-225 (+45)

CM 2013 din Serbia - Locul 10: 4 victorii / o remiză / două înfrângeri / 161-127 (+34)

CM din 2011 din Brazilia - Locul 13: două victorii / o remiză / 3 înfrângeri / 166-183 (-17)

CM din 2009 din China - Locul 8: 5 victorii / o remiză / 3 înfrângeri / 306-231 (+75)

CM din 2007 din Franța - Locul 4: 7 victorii / 0 remize / 3 înfrângeri / 323-284 (+39)

CM din 2005 din Rusia - Locul 2: 9 victorii / 0 remize / o înfrângere / 322-249 (+73)

CM din 2003 din Croația - Locul 10: 4 victorii / o remiză / 3 înfrângeri / 244-206 (+38)

CM din 2001 din Italia - Locul 17: o victorie / 0 remize / 4 înfrângeri / 129-135 (-6)

CM din 1999 din Danemarca și Norvegia - Locul 4: 5 victorii / 0 remize / 4 înfrângeri / 250-196 (+54)

CM din 1997 din Germania - Locul 12: 3 victorii / 0 remize / 3 înfrângeri / 186-161 (+25)

CM din 1995 din Austria și Ungaria - Locul 7: 6 victorii / 0 remize / două înfrângeri / 232-175 (+57)

CM din 1993 din Norvegia - Locul 4: 4 victorii / 0 remize / 3 înfrângeri / 156-129 (+27)

CM din 1990 din Coreea de Sud - Locul 7: o victorie / o remiză / 3 înfrângeri / 90-100 (-10)

CM din 1986 din Olanda - Locul 5: 5 victorii / o remiză / o înfrângere / 151-129 (+22)

CM din 1982 din Ungaria - Locul 8: 3 victorii / 3 remize / o înfrângere / 159-122 (+37)

CM din 1978 din Cehoslovacia - Locul 7: 3 victorii / 0 remize / două înfrângeri / 78-67 (+11)

CM din 1975 din URSS - Locul 4: 4 victorii / 0 remize / 3 înfrângeri / 102-83 (+19)

CM 1973 din Yugoslavia - Locul 2: 4 victorii / 0 remize / o înfrângere / 67-52 (+15)

CM 1971 din Olanda - Locul 4: 2 victorii / o remiză / două înfrângeri / 51-51 (0)

CM 1965 din Germania - Locul 6: 0 victorii / două remize / o înfrângere / 18-21 (-3)

CM 1962 din România - Locul 1: 4 victorii / o remiză / 0 înfrângeri / 41-17 (+24)

CM 1957 din Yugoslavia - Locul 9: 0 victorii / 0 remize / două înfrângeri / 2-9 golaveraj

Total: 164 de meciuri / 91 de victorii / 12 remize / 61 de înfrângeri / 4037-3465 (+572) golaveraj.

Cele mai bune rezultate ale României în istoria participărilor la CM de handbal feminin

Cele mai bune rezultate ale României au fost: aurul câștigat la ediția din 1962, una care a avut loc în țara noastră. La competiție au luat parte 9 echipe, iar România a trecut de Danemarca în finala mare, scor 8-5.

Din acea echipă au făcut parte: Liliana Borcea, Ana Starck, Edeltraut Franz, Iuliana Naco, Aurelia Szoke-Sălăgeanu, Constanţa Dumitraşcu, Antoaneta Oţelea-Vasile, Felicia Gheorghiţă, Irina Nagy, Cornelia Constantinescu, Aurora Leonte-Niculescu, Iozefina Ugron, Martina Constantinescu-Scheip, Elena Hedesiu, Victoria Dumitrescu și Ana Nemetz. Antrenori: Constantin Popescu, Niculae Nedeff.

Mai apoi, România a mai bifat trei medalii: argint în 1973 (înfrângere în finală cu 16-11 contra țării gazdă, Yugoslavia), tot argint în 2005 (a fost învinsă în marea finală de Rusia, scor 28-23) și bronz în 2015 (31-22 contra Poloniei în finala mică).

Campionatul Mondial are loc în premieră în trei țări, Danemarca, Suedia și Norvegia, între 29 noiembrie - 17 decembrie, cu 32 de echipe naționale la start. Europa are 16 locuri alocate pentru CM, iar trei dintre acestea au fost ocupate direct de echipele națiunilor gazdă. Acestora li s-a adăugat Muntenegru, Franța și Olanda, în urma clasărilor de la CE 2022.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Nu ne mai prezentăm”  Patronul FCSB amenință cu măsuri radicale, după scandalul de la Farul - CFR:   „Vedem care sunt consecințele”  + Ce spune regulamentul
Superliga
28.02
„Nu ne mai prezentăm” Patronul FCSB amenință cu măsuri radicale, după scandalul de la Farul - CFR: „Vedem care sunt consecințele” + Ce spune regulamentul
Citește mai mult
„Nu ne mai prezentăm” Patronul FCSB amenință cu măsuri radicale, după scandalul de la Farul - CFR: „Vedem care sunt consecințele” + Ce spune regulamentul
FCSB, destinație: play-out!    Calcule.    Un singur scenariu  o mai poate duce pe campioană în play-off, după calificarea CFR-ului

„S-au auzit mai multe explozii”    GOLAZO.ro  a vorbit cu antrenorii români   afectați de război:  „Nu mai poți fi sigur de nimic” + Meciul lui Contra, amânat
Stranieri

„Întruchiparea perfecțiunii”  Nadia Comăneci, la   50 de ani de la 10-le perfect.  Ce spune ea acum. Ce crede Simone Biles despre Nadia
Gimnastica

Știri ultima oră
23:40
„Nu ne mai prezentăm” Patronul FCSB amenință cu măsuri radicale, după scandalul de la Farul - CFR: „Vedem care sunt consecințele” + Ce spune regulamentul
„Nu ne mai prezentăm” Patronul FCSB amenință cu măsuri radicale, după scandalul de la Farul - CFR: „Vedem care sunt consecințele” + Ce spune regulamentul
23:53
Chivu se apropie de Scudetto L-a învins și pe Șucu înainte de duelul care poate fi decisiv cu rivala AC Milan
Chivu se apropie de Scudetto L-a învins și pe Șucu înainte de duelul care poate fi decisiv cu rivala AC Milan
22:56
„Scot echipa de pe teren!” Gică Popescu, tiradă la adresa arbitrajului: „Li s-a încețoșat ecranul?! Mă fac să mă gândesc la alte măgării”
„Scot echipa de pe teren!” Gică Popescu, tiradă la adresa arbitrajului:  „Li s-a încețoșat ecranul?! Mă fac să mă gândesc la alte măgării”
22:45
CFR, iertată de două penalty-uri FOTO. Scandal la Ovidiu: constănțenii s-au dus peste arbitri! Verdictul specialistului: „Fazele sunt clare!”
CFR, iertată de două penalty-uri FOTO. Scandal la Ovidiu: constănțenii s-au dus peste arbitri! Verdictul specialistului:  „Fazele sunt clare!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Au stricat străinii fotbalul românesc?!

Dan Udrea: Au stricat străinii fotbalul românesc?!

Dan Udrea: Au stricat străinii fotbalul românesc?!
Cine pariază pe Liga 3? Cine aranjează meciurile

Cătălin Tolontan: Cine pariază pe Liga 3? Cine aranjează meciurile

Cătălin Tolontan: Cine pariază pe Liga 3? Cine aranjează meciurile
Mârlanii

Cristian Geambașu: Mârlanii

Cristian Geambașu: Mârlanii
Tribuna nu e tribunal

Cristian Tudor Popescu: Tribuna nu e tribunal

Cristian Tudor Popescu: Tribuna nu e tribunal
De ce și de cine se ascunde Mircea Lucescu?

Dan Udrea: De ce și de cine se ascunde Mircea Lucescu?

Dan Udrea: De ce și de cine se ascunde Mircea Lucescu?
De-a păcălitelea

Radu Naum: De-a păcălitelea

Radu Naum: <span>De-a</span> păcălitelea
Doamna Nu știu

Cristian Geambașu: Doamna Nu știu

Cristian Geambașu: Doamna Nu știu
Câinii roșii nu erau javre!

Cristian Geambașu: Câinii roșii nu erau javre!

Cristian Geambașu: Câinii roșii nu erau javre!
Ce lecție am primit!

Cătălin Tolontan: Ce lecție am primit!

Cătălin Tolontan: Ce lecție am primit!
Răspunsul

Cristian Geambașu: Răspunsul

Cristian Geambașu: Răspunsul
Se pune de un blat?

Dan Udrea: Se pune de un blat?

Dan Udrea: Se pune de un blat?
Omul care aplaudă

Ioana Mihalcea: Omul care aplaudă

Ioana Mihalcea: Omul care aplaudă
Petrică și o „scandare istorică”

Cristian Geambașu: Petrică și o „scandare istorică”

Cristian Geambașu: Petrică și o „scandare istorică”
Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo

Cătălin Tolontan: Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo

Cătălin Tolontan: Parlamentul nu e stadion, e nevoie să se civilizeze ca să ajungă acolo
Vina lui Vini

Radu Naum: Vina lui Vini

Radu Naum: Vina lui Vini
Cum îl oprim pe Vinicius?

Silviu Tudor Samuilă: Cum îl oprim pe Vinicius?

Silviu Tudor Samuilă: Cum îl oprim pe Vinicius?
Pighine, Kyros! Ne-am lămurit și cu Hațegan…

Vlad Nedelea: Pighine, Kyros! Ne-am lămurit și cu Hațegan…

Vlad Nedelea: Pighine, Kyros! <span>Ne-am</span> lămurit și cu Hațegan…
Este Pușcaș bun pentru Dinamo?

Cristian Geambașu: Este Pușcaș bun pentru Dinamo?

Cristian Geambașu: Este Pușcaș bun pentru Dinamo?
Hațegan, demisia!

Dan Udrea: Hațegan, demisia!

Dan Udrea: Hațegan, demisia!
Al Naibii  Hamlawi!

Cristian Geambașu: Al Naibii Hamlawi!

Cristian Geambașu: Al Naibii Hamlawi!
Top stiri din sport
Astăzi se transformă fotbalul  IFAB modifică mai multe reguli:   ce se schimbă, cum și când se aplică noutățile.  Care e primul turneu afectat
Campionatul Mondial

„Nu am semnat niciun contract”  Răsturnare de situație în cazul lui   Kennedy Boateng : „Oamenii sunt obsedați de viitorul meu”
Superliga
28.02
„Nu am semnat niciun contract” Răsturnare de situație în cazul lui Kennedy Boateng: „Oamenii sunt obsedați de viitorul meu”
Citește mai mult
„Nu am semnat niciun contract” Răsturnare de situație în cazul lui Kennedy Boateng : „Oamenii sunt obsedați de viitorul meu”
„Au mărit din pix chiria la stadion!”   Ministrul Apărării, dezvăluiri șocante despre   CSA Steaua:  „Diurne cu 22.000 de € peste limita din lege. E o bătaie de joc”
Liga 2

Dan Petrescu presează Rapidul  Litigiul de 120.000 de euro și implicațiile pentru   licența UEFA

Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu
Sondaj
01.03

Cine va câștiga titlul în acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu

Cine credeți că va câștiga titlul în acest sezon?

U Craiova %
Rapid %
Dinamo %
FCSB %
Cine va c&acirc;știga titlul &icirc;n acest sezon? Se anunță cea mai echilibrată luptă pentru titlu