Publicat:
13.10.2026, ora 10:32
Actualizat: 13.10.2026, ora 10:32
- Fantastic! Absolut fantastic! Cristian a transformat San Siro în Bernabéu.
- Ba mai mult de atât: San Siro, datorită lui Chivu, e noul Bernabéu.
*Autorul acestui articol de opinie este Dominique Antognoni, ziarist român stabilit de peste 30 de ani în Italia, la Milano, unde a scris constant despre Serie A.
De ce San Siro e noul Bernabéu? Pentru că suporterii lui Inter vin la meci așa cum o făceau cei ai Realului: convinși că adversarul nu are nicio șansă. Absolut niciuna.
Cine se duce des pe Bernabéu cunoaște bine acel sentiment de superioritate. Practic, fanii veneau relaxați și bine dispuși. Veneau la un spectacol, veneau la cinema. Fără griji, fără motive de preocupare.
Interul lui Cristian plutește deasupra tuturor
Toți cei care au jucat sau au antrenat la Real au povestit despre superioritatea cu care suporterii merengues îi priveau pe adversari. Când ieșeau la încălzire, îi întâmpinau cu un soi de „hai că o să luați patru goluri”. Mai lipsea doar: „Sărăcuților, vai de voi”.
Din păcate pentru ei, fanii lui Real nu prea mai trăiesc astfel de senzații. Le trăiesc însă cei ai lui Inter.
Lăsați deoparte clasamentul. Lăsați deoparte rezultatele. Interul lui Cristian plutește deasupra tuturor. Este evident.
Ceea ce este absolut fantastic este cum s-a schimbat atmosfera pe stadion. Nimeni nu mai vine cu gândul că „mereu ni se întâmplă ceva”. Nu se mai vine cu frica de a pierde sau de a fi egalați.
Astăzi se va juca în Champions, împotriva lui Bruges. Niciun suporter nu are emoții. Niciunul nu se gândește la un meci încrâncenat. Evident, se poate întâmpla orice, nimeni nu este invincibil, dar starea de spirit a interiștilor este euforică. Se simt invincibili. Datorită lui Chivu.
Cristian Chivu a reușit ceva uimitor: a transformat definitiv lumea Interului. A dus-o într-o nouă dimensiune. I-a schimbat modul de a trăi partidele. Nimeni nu mai e tensionat. Nu mai există complexe de inferioritate față de Milan și de Juve. Ba dimpotrivă. Se uită la ei de sus în jos, după decenii de umilințe, în care s-au simțit ruda săracă, cea care se bucură rar.
Când s-a câștigat „il triplete”, era totul ireal, dar părea un caz, un episod izolat. Fanii lui Milan și Juve comentau că nu este suficientă o astfel de performanță pentru a te putea considera un egal al lor. Adevărul este că visul a durat puțin și suporterii s-au întors „la cutie”.
Uitați-vă la ce se întâmplă acum. Sâmbătă, împotriva Parmei, aveai senzația că ești la un party. 75.000 de persoane zâmbitoare încă din momentul în care se așază pe scaun.
Începe meciul și așteaptă să vină golurile. Nici măcar nu se mai urlă cine știe ce atunci când se înscrie. Aplaudă, dar fără să strângă pumnii în semn de eliberare emoțională. Victoriile par ceva normal. Chivu a făcut în așa fel încât să se banalizeze victoriile.
Cu Parma era 3-0 după jumătate de oră. În a doua repriză deja se plictiseau, așteptau fluierul final ca să plece acasă. În minutul 70 stadionul începuse să se golească: lumea se grăbea să se ducă la cină, era sâmbătă seara.
Încredere uluitoare în propriile forțe
Cu Udinese, la 0-2, în alte vremuri lumea ar fi început să plece acasă din disperare. Să arunce în teren cu pernele nerazzurre. Acele perne pe care și le aduc de acasă, pentru a sta comozi. Acum, la 0-2, stau liniștiți și își spun: „Hai că dăm repede trei goluri”.
Chivu și jucătorii reușesc să transmită o încredere uluitoare în propriile forțe.
Nu mai fluieră nimeni. Nimeni nu mai este nemulțumit. Nu se mai protestează la adresa jucătorilor. Înainte era un adevărat coșmar să greșești două pase pe San Siro, se știa că la a treia ai terminat-o definitiv: nu mai puteai să joci vreodată.
Acum se vine ca la picnic, plini de voie bună. Drept e că niciun jucător nu greșește pasele.
Pe fețele suporterilor se citesc o mândrie și o mulțumire greu de explicat și, mai ales, greu de găsit în trecut. Unii nu-și pot crede ochilor.
Inter joacă un fotbal emoționant, fluid, plăcut, chirurgical, ofensiv. Mândria celor de pe stadion este greu de povestit. Ceea ce face pe teren Interul lui Chivu depășește orice vis. Pressing sălbatic, calitate, scheme, energie, avânt, curaj, personalitate, tehnică, caracter, entuziasm, forță.
Mai e puțin și lumea plânge de emoție. Și nu e doar un mod de a spune.
Partida în sine e deja doar o problemă de scor.
Chivu a transmis tuturor o siguranță și o liniște care parcă nu au nimic de-a face cu istoria Interului. Așa-numita „Pazza Inter” nu mai există. Nesiguranța și depresia au dispărut de mult.
Lumea este sigură că se va câștiga meciul, indiferent de adversar
Evident, totul a început cu Simone Inzaghi. Dar acum ne aflăm într-o altă dimensiune. În paradis.
La fiecare acțiune, cei de pe stadion au senzația că ating cerul cu un deget, cum se spune aici. La golul trei, înscris după o combinație uluitoare între Pio Esposito, Mkhitaryan și Thuram, se trăia un fel de delir armonios și relaxat. Nirvana.
Duminică după duminică, lumea este sigură că se va câștiga meciul, indiferent de adversar.
Ce poate fi mai încântător pentru un fan? Să nu tremuri la ideea că poți pierde. Să te duci pe stadion fără teamă. Să te simți cel mai fericit și mândru om din lume. Să vrei să-i îmbrățișezi pe jucători și să le mulțumești.
La 3-0 cu Parma, cei din tribune începuseră să facă glume de tot felul. „Ar trebui să existe o regulă care să dea dreptul adversarului să se retragă”. „Nu văd sensul de a juca 90 de minute, 45 pot fi de ajuns”. „Haideți acasă, că deja s-a terminat”.
Echipa plutește pe teren. Pur și simplu. Atacă din primul minut, combină, presează, aleargă, înscrie.
La al treilea gol, spectatorii păreau chiar deranjați că trebuie să se ridice și să aplaude. Evident, glumim. Dar a dispărut acea bucurie sălbatică determinată de tensiune și de griji. Acum se bucură relaxați. Zâmbesc.
Chivu a făcut în așa fel încât totul să fie un vis frumos. Un vis care continuă zi de zi.
Până și el începe să fie tot mai relaxat. Zâmbește mereu si el.
Cristi, tu nici nu-ți dai seama cum ai schimbat viața interiștilor!
După meciul cu Udinese, când la un moment dat era 0-2 din cauza unor greșeli copilărești, ne așteptam să-l vedem încordat și să critice modul prea superficial de a trata unele momente ale partidei. Ne așteptam să vedem un om obosit după 90 de minute trăite periculos. Unul care își dă seama că a riscat la greu.
Da' de unde!
Pe culoarul stadionului, venind înspre sala interviurilor, era în al șaptelea cer. „În viața mea nu m-am simțit atât de bine și de lejer”.
Cristian, crede-ne, nici suporterii Interului nu s-au simțit vreodată atât de bine. E meritul tău, al stării de spirit pe care ai transmis-o jucătorilor și publicului.
Nu contează cât va dura. O săptămână, o lună, un an, doi.
E clar și suntem conștienți că nu va dura la infinit, deși începem să credem că este posibil și asta.
Cristi, tu nici nu-ți dai seama cum ai schimbat viața interiștilor!
Inter a câștigat și în trecut, dar niciodată San Siro nu a fost Bernabéu.
