Cupa Davis: Faza grupelor a fost reprogramată

​Federaţia Internaţională de Tenis (ITF) a anunțat joi că faza grupelor din Cupa Davis, care va reuni şaisprezece echipe împărţite în patru grupe, dintre care primele două se vor califica în faza eliminatorie, a fost reprogramată pentru luna septembrie, scrie AFP.

Cupa DavisFoto: daviscup.com

Faza eliminatorie rămâne prevăzută pentru noiembrie.

Din 2022, faza grupelor se va disputa în patru oraşe în loc de trei în 2021 şi de unul, Madrid, în 2019 (ediţia din 2020 a fost anulată din cauza pandemiei de Covid-19). Până acum, faza grupelor şi faza eliminatorie au fost legate la sfârşitul sezonului.

De acum, cele două faze vor fi deci separate: în 2022, prima este programată între 14 şi 18 septembrie, iar a doua (sferturi de finală, semifinale şi finală), între 23 şi 27 noiembrie, a indicat ITF.

"Oraşele gazdă ar urma să fie desemnate rapid în luna martie. Modificările ţin cont de feedback-ul jucătorilor şi căpitanilor pentru a uşura programul încheind cu o săptămână mai devreme decât în 2021", a adăugat federaţia.

Pentru ediţia 2022, Rusia, deţinătoarea titlului, şi vicecampioana Croaţia sunt calificate automat în faza grupelor, la fel ca Serbia şi Marea Britanie, invitate. Celelalte douăsprezece naţiuni vor trece printr-un tur de calificare programat în perioada 4-5 martie şi disputat după vechiul format al meciurilor acasă sau în deplasare.

Franţa va primi vizita Ecuadorului la Pau.

Noul format al Cupei Davis, introdus în 2019, a fost foarte criticat, mai ales fiindcă a denaturat competiţia echipelor naţionale, veche de peste un secol, făcând să dispară atmosfera sa magică.

În 2019, Spania s-a impus la Madrid, majoritatea meciurilor având loc în anonimat şi într-o tăcere lugubră

Anul trecut, faza grupelor a avut în trei locuri, în ideea ca trei echipe (Spania la Madrid, Italia la Torino, şi Austria la Innsbruck) să poată profita de publicul lor. Rusia a învins în finală Croaţia pe 5 decembrie, la Madrid, pe fondul unei anume indiferenţe, scrie Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova

22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament

21:14
Inter nu s-a speriat de Como FOTO. Echipa lui Cristi Chivu, victorie fără emoții: „Putea fi mai rău” + Complimente de la Fabregas

21:52
Coelho nu se hazardează Prima reacție după ce U Craiova a urcat pe primul loc în Superliga: „Nu este atât de important acum”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52