Cupa României: UTA vs Universitatea Craiova - Oltenii, obligaţi să câştige

Cupa României: UTA vs Universitatea Craiova - Oltenii, obligaţi să câştige

UTA - Universitatea Craiova, meci contând pentru etapa a 3-a a Grupei D din Cupa României, este programat, miercuri, 1 noiembrie, de la ora 18:00, pe Stadionul Iuliu Bodola din Oradea, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 1 şi Prima Sport 1.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

UTA (trei puncte) şi Universitatea Craiova (un punct) se întâlnesc într-un meci de care pe care într-o grupă din care mai fac parte Voluntari (trei puncte), Tunari (un punct), Gloria Buzău (niciun punct) şi Farul (nicun punct), în condiţiile în care primele două clasate se califică în sferturile de finală ale competiţiei.

Partida dintre UTA şi Universitatea Craiova se dispută la Oradea, pe Stadionul Iuliu Bodola, deoarece la Stadionul Francisc Neuman din Arad au loc lucrări de schimbare a gazonului.

UTA a ajuns în această fază a competiţiei după ce a trecut în play-off de Dumbrăviţa (liga 2), în deplasare, scor 1-0, după care s-a impus în primul meci din Grupa D, scor 2-1 pe terenul celor de la Gloria Buzău (Liga 2).

În SuperLiga, echipa antrenată de Mircea Rednic este pe locul 12, cu 15 puncte după 14 etape, iar în ultimele trei runde a înregistrat o victorie şi două rezultate de egalitate (în cel mai recent meci din campionat s-a impus în deplasare cu FCU 1948 Craiova, scor 3-2).

„Mai mult ca sigur şi ei se concentrează pe Cupa României, pentru că au început să piardă teren în lupta pentru titlu. Avem doar de câştigat, din punct de vedere financiar, ca imagine şi mai ales că avem un parcurs bun în ultima perioadă”, a declarat Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA.

UTA va juca în ultimul meci din grupă cu Voluntari, pe teren propriu, pe 6 decembrie.

Universitatea Craiova a intrat în competiţie direct în faza grupelor, iar în prima partidă din Grupa D a terminat la egalitate, 1-1 în deplasare cu Tunari (Liga 2).

Echipa antrenată de Dragoş Bon suferă şi în SuperLiga, acolo unde ocupă locul 4, cu 22 de puncte după 14 etape, iar în ultimele trei runde a înregistrat o remiză şi două înfrângeri (a pierdut cel mai recent meci din campionat, scor 0-2 în deplasare cu Rapid).

Universitatea Craiova va juca în ultimul meci din grupă cu Farul, pe teren propriu, pe 6 decembrie.

Cele două echipe s-au întâlnit ultima dată în etapa a 6-a din SuperLiga, pe 18 august, când Universitatea Craiova s-a impus pe teren propriu în faţa celor de la UTA cu 3-0 (Baiaram 8, Al. Creţu 58, Screciu 88).

Superbet oferă cota 1,25 pentru pronosticul X2: rezultat de egalitate sau victorie pentru oaspeţi în meciul UTA - Universitatea Craiova.

UTA - Universitatea Craiova
X2
Cotă
1,25

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
19:00
Lucrările avansează la Dinamo Ce utilaje au apărut pe pe șantierul din „Ștefan cel Mare” + ce probleme au descoperit constructorii
Lucrările avansează la Dinamo Ce utilaje au apărut pe pe șantierul din „Ștefan cel Mare” + ce probleme au descoperit constructorii
18:03
Haos în Franța! Protestele amână derby-ul PSG - Lyon » Se va juca în timpul galei Balonului de Aur
Haos în Franța! Protestele amână derby-ul PSG - Lyon  » Se va juca în timpul galei Balonului de Aur
18:52
Ronaldo, încă un gol în Golf VIDEO. De câte reușite mai are nevoie până la borna istorică de 1.000
Ronaldo, încă un gol în Golf VIDEO. De câte reușite mai are nevoie până la borna istorică de 1.000
18:48
A fost prinsă dopată! Pată pe un palmares strălucitor: campioana mondială și olimpică, suspendată
A fost prinsă dopată! Pată pe un palmares strălucitor: campioana mondială și olimpică, suspendată
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
13:12
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
12:54

Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League
12:38

De acum, dacă vrei, în București te poți trata gratuit de problemele nervoase
B365
01:00
De acum, dacă vrei, în București te poți trata gratuit de problemele nervoase
Citește mai mult
De acum, dacă vrei, în București te poți trata gratuit de problemele nervoase