Eugen Neagoe, avertisment pentru elevii săi înaintea duelului cu Dinamo

Eugen Neagoe, avertisment pentru elevii săi înaintea duelului cu Dinamo

Dinamo București va primi luni vizita Universității Craiova pe stadionul Arcul de Triumf, în prima etapă a noului sezon din SuperLiga României. Eugen Neagoe, antrenorul oltenilor, a avut un avertisment pentru băieții săi înaintea meciului.

Eugen NeagoeFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Universitatea Craiova înfruntă Dinamo pe stadionul Arcul de Triumf

Meciul dintre Dinamo București și Universitatea Craiova se va disputa cu casa închisă pe stadionul Arcul de Triumf.

La conferința de presă dinaintea partidei contra „câinilor”, Eugen Neagoe, tehnicianul oltenilor, a vorbit despre meciul cu Dinamo, precizând că se așteaptă la un duel dificil.

„Dintotdeauna a fost un derby, cum toate jocurile cu Dinamo au avut un grad ridicat de risc, nu doar pe teren, ci și în afara stadionului. A fost o rivalitate mai mare a nostră împotriva celor de la Dinamo, în comparație și cu FCSB. Asta am simțit ca jucător și antrenor.

Avem entuziasm, suntem pregătiți și ne dorim să avem un an reușit din toate punctele de vedere, iar aici mă refer la obiective. De ani de zile, Universitatea Craiova își dorește să câștige campionatul, sigur nu vom neglija nici Cupa României.

Am reușit să câștig Cupa de două ori ca jucător, o dată campionatul. Universitatea Craiova a câștigat de două ori eventul în istorie, o dată în 1981 și în 1991 cu generația noastră. Același lucru aș vrea să îl facem și acum, Alex și colegii lui în postura de jucător, iar eu ca antrenor, mi-aș dori din suflet.

Avem speranțe că ne putem îndeplini obiectivele, nu vreau să folosesc cuvinte mari, nu pot să promit decât că vom face tot ce depinde de noi să devenim mai buni, mai puternici.

Dacă în campionatul recent încheiat scoatem meciul cu Sepsi când am avut o evoluție modestă, cred că în play-off am fost echipa care a practicat cel mai bun fotbal.

Sper ca șansa să fie de partea nostră, așa cum ne-a ocolit în această primăvară. Avem speranțe mari, este o partidă dificilă, chiar dacă întâlnim o nou-promovată.

Dinamo va rămâne Dinamo, este o echipă periculoasă cu jucători care își doresc să câștige, să porți tricoul lui Dinamo este o presiune mare.

Sunt convins că jucătorii noștri vor fi concentrați la ora jocului, vor intra cu atitudinea corectă. Rezultatele vin și în urma jocului prestat, dar îmi doresc să practicăm un fotbal frumos și să revenim la Craiova cu cele trei puncte, avem potențial.” - a transmis Eugen Neagoe, potrivit Digi Sport.

Programul Etapei I din SuperLigă, sezonul 2023-2024

Vineri, 14 iulie

Oțelul Galați – UTA Arad 1-1

FC Rapid 1923 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe 0-0

Sâmbătă, 15 iulie

Ora 18:30 / FC Hermannstadt – Farul Constanța

Ora 21:30 / CFR 1907 Cluj - Politehnica Iași

Duminică, 16 iulie

Ora 18:30 / Petrolul Ploiești - Universitatea Cluj

Ora 21:30 / FC U Craiova 1948 - FCSB

Luni, 17 iulie

Ora 18:30 / FC Voluntari – FC Botoșani

Ora 21:30 / Dinamo -Universitatea Craiova

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:47
„Te faci de râs!” FOTO. Nu înțelege gestul lui Reghecampf după prima victorie la FCSB: „De ce trebuie să faci asta?”
„Te faci de râs!” FOTO. Nu înțelege gestul lui Reghecampf după prima victorie la FCSB: „De ce trebuie să faci asta?”
10:37
Vinicius, „condamnat” Ce a scris arbitrul în raportul de meci despre eliminarea brazilianului de la Real Madrid
Vinicius, „condamnat” Ce a scris arbitrul în raportul de meci despre eliminarea brazilianului de la Real Madrid
10:48
Messi, show la Inter Miami VIDEO. A marcat o „dublă” la doar câteva zile după retragerea de la echipa națională
Messi, show la Inter Miami VIDEO. A marcat o „dublă” la doar câteva zile după retragerea de la echipa națională
10:31
Mourinho, decizie radicală Antrenorul lui Real Madrid a refuzat să vină la conferința de presă, după victoria cu Villarreal! Ce motiv a invocat
Mourinho, decizie radicală Antrenorul lui Real Madrid a refuzat să vină la conferința de presă, după victoria cu Villarreal! Ce motiv a invocat
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România <span>într-un</span> instantaneu
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal
Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano
Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Top stiri
Becali a făcut circ la stadion   VIDEO.   S-a urcat pe mașină,  ca-n „vremurile bune”. Nemulțumit de meci: „Ce să facă Reghe?”
Superliga
00:07
Becali a făcut circ la stadion VIDEO. S-a urcat pe mașină, ca-n „vremurile bune”. Nemulțumit de meci: „Ce să facă Reghe?”
Citește mai mult
Becali a făcut circ la stadion VIDEO. S-a urcat pe mașină, ca-n „vremurile bune”. Nemulțumit de meci: „Ce să facă Reghe?”
De-asta nu mai joacă Man  Antrenorul lui PSV a explicat  de ce l-a „abandonat”  pe român pe banca de rezerve
Stranieri
10.10

Alcaraz, schimbare de look!   FOTO+VIDEO.  A atras toate privirile la Shanghai:  „Îi stă bine cu orice”.  Ce explicație a oferit
Tenis

VIDEO | Cum a fost în prima seară Spotlight București, cu primarul Ciucu la costum, scăldat în luminițele de pe Calea Victoriei. Ce program e azi la Festivalul Luminii
B365