Gabriela Ruse, campioana en-titre, eliminată fără drept de apel în primul tur de la WTA Hamburg

Gabriela Ruse, favorită numărul nouă și campioana en-titre, a părăsit turneul WTA de la Hamburg în turul inaugural.

Gabriela RuseFoto: Rob Prange / Shutterstock Editorial / Profimedia

Sportiva noastră a cedat meciul jucat cu americanca Bernarda Pera (81 WTA), scor 6-0, 6-4. Partida a durat o oră și 27 de minute.

Bernarda a fost la conducerea partidei fără emoții, tabela arătând la un moment dat 6-0, 5-2 în favoarea americancei.

Pe final de meci, Gabriela a reușit „să lege” două gameuri, dar la 5-4 și-a cedat încă o dată serviciul, iar meciul s-a încheiat în două seturi.

Pentru prezența pe tabloul principal, Gabriela va primi un cec de €2.200 și un punct în ierarhia WTA de simplu.

De știut:

• Pentru că nu a putut să-și apere titlul cucerit în urmă cu un an de zile, Gabriela Ruse va înregistra o coborâre importantă în clasamentul WTA. Astfel, sportiva noastră se va afla săptămâna viitoare pe locul 103 (coborâre de 34 de locuri).

Pe tabloul principal se mai află o jucătoare din România: Irina Bara (125 WTA) o va întâlni în runda inaugurală pe Anett Kontaveit (2 WTA și principala favorită).

Hamburg European Open are loc în perioada 17-23 iulie, pe zgură, face parte din categoria WTA 250 și are premii totale în valoare de $251.750.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
22:53
Parma, audiată în procesul Man - Prodan Judecătorii cer detalii despre transferul „tricolorului” de la FCSB. Miza: 350.000 de euro

00:42
Inter îl vrea pe românul din Bundesliga Cât ar trebui să plătească echipa lui Cristi Chivu

00:03
Liga Campionilor Interul lui Chivu a făcut spectacol cu Feyenoord + PSG a demolat-o pe Villarreal

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Top stiri
„Avem varianta să mergem în altă parte”  Andrei Nicolescu a vorbit despre  problemele lui Dinamo cu terenul:  „Asta e realitatea”
Superliga
03.11

Citește mai mult

Chivu, iritat la conferință  Întrebarea la care  nu a vrut să răspundă  înaintea meciului cu Feyenoord: „Trebuie să fac asta”
Liga Campionilor

„Aș avea ceva să-i reproșez”    Nu l-a iertat  pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”

VIDEO | PMB anunță că a mobilizat Apa Nova și salubriștii să iasă la curățat rigole și apa de pe banda 1, sub monitorizare necruțătoare a polițiștilor locali
B365
02.11