Vicecampioana României la handbal feminin, Rapid București, a obținut cu greu o remiză în cel de-al patrulea meci din grupele Ligii Campionilor. Ferencvaros a condus tot meciul, dar a ratat victoria pe final, scor 24-24 (14-10).

Ferencvaros – Rapid 24-24 (14-10), în grupele Ligii Campionilor la handbal feminin
După două înfrângeri și o singură victorie, Rapid București a reușit și o remiză în grupa B a Ligii Campionilor.
Ferencvaros a început perfect partida, a condus în permanență, iar prima repriză s-a terminat la o diferență de patru goluri (14-10).
În repriza secundă, avansul unguroaicelor crescuse la șase goluri, dar elevele lui David Ginesta Montes au reușit să echilibreze meciul și să evite înfrângerea pe final.
Principalele marcatoare pentru Rapid au fost: Korsos (6), Fernandez (4), Janjusevic, Kassoma și Lopez cu câte 3 goluri.
Rapid acumulează trei puncte, dar rămâne pe poziția a șasea a grupei B.
Clasamentul Grupei B, în Liga Campionilor la handbal feminin
1. Ljubljana – 6 p
2. Herning-Ikast – 6 p
3. Esbjerg – 6 p
4. Metz – 4 p
5. Kristiansand – 4 p
6. Rapid – 3 p
7. Ferencvaros – 1 p
8. Zaglebie – 0 p
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro