Justin Ștefan (LPF): "Sper să putem relua Liga 1 în luna iunie"

​Secretarul general de la LPF, Justin Ştefan, a declarat, vineri seară, că speră ca Liga I să se poată relua în luna iunie, cel mai târziu la 13/14 iunie, potrivit News.ro.

LPF, logoFoto: lpf.ro

”Noi avem un scenariu care se raportează la momentul ridicării stării de urgenţă, atunci ne-am dori să reluăm antrenamentele, iar la începutul lunii iunie să reluăm competiţia. Vorbim de o perioadă tampon de 3-4 săptămâni, în care jucătorii vor relua pregătirea şi să intre, din păcate, direct în zona de meciuri oficiale pentru că nu mai e timp de jocuri amicale.

Finalul competiţiei - undeva în jurul datei de 20 iulie. Atât play-off-ul Ligii 1, cât şi Cupa României, trebuie să fie încheiate pentru a putea transmite către UEFA cluburile participante în cupele europene. Ca principiu de lucru, ai nevoie de 11 etape. Mai ai 8 etape de play-off, 3 etape de Cupa României, deci 11 etape. Eu sper că putem relua competiţia în luna iunie, cel târziu la data de 13/14 iunie”, a anunţat Justin Ştefan la Digi Sport Special.

Justin Ştefan susţine că s-a luat în calcul şi faptul ca FRF să decidă ca semifinala Cupei să se dispute într-o singură manşă, pentru a mai relaxa calendarul competiţional.

”În situaţia în care FRF va renunţa la o semifinală, data de reluare a competiţiei pentru a putea termina pe 20 iulie este undeva la 17 iunie. Ne dorim ca FRF să poată juca semifinalele Cupei în dublă manşă, au şi ei parteneriate comerciale”, a mai spus Justin Ştefan.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:34
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”

21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova

22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament

23:35
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
08.11

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism

Surprize la West Side Hallo Fest, chiar și în ultima zi de festival. AFI oferă trei vouchere participanților cu cele mai interesante costumații
B365