Liga Națiunilor: România și eșalonul valoric din care va face parte la tragerea la sorți

Liga Națiunilor: România și eșalonul valoric din care va face parte la tragerea la sorți

Componenţa grupelor celei de-a treia ediţii a Ligii Naţiunilor la fotbal, 2022/2023, la care Franţa, deţinătoarea titlului după victoria de duminică în faţa Spaniei (2-1), îşi va apăra titlul, va fi stabilită la tragerea la sorţi programată pe 16 decembrie la Montreux (Elveţia), informează agenţia EFE.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

România se afla, ca şi la ediţia a doua, în Liga B (al doilea eşalon valoric).

Când vor avea loc meciurile din viitoarea ediție a Ligii Națiunilor

Meciurile din faza grupelor diferitelor ligi se vor disputa în trei ferestre internaţionale, 2/8 şi 8/14 iunie şi 22/27 septembrie 2022.

Semifinalele, la care vor accede câştigătoarele celor patru grupe din Liga A, vor avea loc pe 14/15 iunie 2023, iar finala şi meciul pentru locul 3 pe 18 iunie, gazda turneul final urmând să fie stabilită ulterior.

Ligile A, B şi C vor avea în total câte 16 echipe, care vor fi repartizate în patru grupe de patru, iar celelalte şapte echipe vor juca în Liga D, în două grupe, una de patru şi alta de trei.

Ocupantele primelor locuri din Liga A vor juca finalele, iar câştigătoarele din celelalte ligi vor promova în eşaloanele superioare, în timp ce ultimele clasate din ligile A şi B vor retrograda, iar echipele din liga C vor fi nevoite să joace play-out în martie 2024 pentru a evita retrogradarea în Liga D.

În acest moment, 51 din cele 55 de echipe îşi cunosc liga în care vor evolua la cea de-a treia ediţie.

Celelalte patru vor juca în Grupa C sau în D, conform rezultatelor din play-out, din martie anul viitor, în care Kazahstan va întâlni Rep. Moldova şi Cipru va juca împotriva Estoniei.

Franţa, Spania, Italia şi Belgia vor fi capi de serie în Liga A, care va include, de asemenea, Portugalia, Olanda, Danemarca, Germania, Anglia, Polonia, Elveţia, Croaţia şi promovatele Ţara Galilor, Austria, Cehia şi Ungaria.

În Liga B, vor evolua Ucraina, Suedia, Bosnia-Herţegovina, Islanda (retrogradate din Liga A), Finlanda, Norvegia, Scoţia, Rusia, Israel, România, Serbia, Irlanda, Slovenia, Muntenegru, Albania şi Armenia, ultimele patru promovate din Liga C .

În Liga C vor figura Turcia, Slovacia, Bulgaria şi Irlanda de Nord (retrogradate din Liga B), Grecia, Belarus, Luxemburg, Macedonia de Nord, Lituania, Georgia, Azerbaidjan, Kosovo şi câştigătoarele play-out-ului, precum şi promovatele Gibraltar şi Insulele Feroe.

În Liga D se vor afla perdantele barajelor Kazahstan/Rep. Moldova şi Cipru/Estonia, dar şi Liechtenstein, Malta, Letonia, San Marino şi Andorra, transmite Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:34
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
„Așa încheiem turul” Mesajul  căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
23:35
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
08.11
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
Citește mai mult
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
08.11
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Citește mai mult
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365