Louis van Gaal: "La Ajax, filosofia este: atac, atac şi iar atac"

Ajax Amsterdam are un stil bazat pe atac, ce necesită ''jucători creativi'', a declarat pentru France Football unul dintre marii antrenori din istoria echipei, Louis van Gaal, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Retras de câţiva ani din activitate, Van Gaal a comentat parcursul foarte bun al lui Ajax în sezonul trecut, cu dubla campionat/Cupa Olandei şi o semifinală de Champions League, pierdută dramatic în faţa lui Tottenham.

"La Ajax, filosofia este: atac, atac şi iar atac. Cu presing pentru a recupera cât mai repede mingea şi a porni la atac. Când joci aşa, ai nevoie de jucători creativi. Chiar de mulţi. Iar Ajax are mulţi. Nu doar Ziyech, Neres sau Tadic, dar şi Frenkie de Jong, Daley Blind, care este omul de bază, şi chiar De Ligt. Fără a mai vorbi de Van de Beek, căruia-i place să vină din spate. Din punct de vedere ofensiv, e un material de senzaţie!

Dar a fost nevoie ca Ten Hag (antrenorul echipei - n. r.) să-i facă să se înţeleagă că trebuie să se apere, ceea ce nu se întâmpla la începutul sezonului. A făcut-o. Când reuşeşti asta, e fantastic. Doar că atunci când Tottenham a făcut nişte schimbări în cele două meciuri, el n-a ştiut nici să anticipeze această situaţie, nici să se adapteze la ea, chiar dacă Ajax a fost foarte aproape de calificare...", a spus Van Gaal.

De Jong şi De Ligt s-au despărţit în această vară de "lăncieri", care au obţinut semnătura mijlocaşului român Răzvan Marin.

Van Gaal a antrenat-o între 1991 şi 1997 pe Ajax, care a câştigat numeroase trofee sub conducerea sa, mai ales Liga Campionilor, în 1995.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:38
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”

23:07
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
13.11

Citește mai mult

Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate

Vremea o ia complet razna în acest weekend în București. Temperaturile vor scădea, de pe o zi pe alta, cu vreo 15 grade Celsius
B365
12.11