Publicat:
14.10.2026, ora 12:55
Actualizat: 14.10.2026, ora 12:55
- Dr. George Muntean, șeful secției de Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă de la Spitalul Regina Maria Brașov, explică de ce o accidentare gravă poate schimba definitiv cariera unui sportiv
- Un ligament rupt, o recuperare grăbită sau o durere ignorată pot avea consecințe mult mai mari decât absența de câteva luni de pe teren
În sportul de performanță, o secundă poate schimba o carieră. O pivotare, o oprire bruscă sau chiar un contact aparent banal pot produce leziuni care țin un sportiv departe de teren luni întregi și, uneori, îi pot modifica definitiv cariera.
Genunchiul este una dintre cele mai vulnerabile articulații, în special în sporturile precum fotbalul, handbalul sau rugbyul, dar fiecare disciplină are propriile „accidentări preferate”.
Dr. George Muntean explică de ce apar aceste probleme, cât de mult a schimbat medicina modernă recuperarea sportivilor și de ce dorința de a reveni cât mai repede poate fi, uneori, mai periculoasă decât accidentarea inițială.
Domnule doctor, care sunt cele mai frecvente probleme grave la articulații pe care le întâlniți la sportivii profesioniști?
Sunt două categorii de probleme: cele acute, rezultate din accidentări, dar și cele cronice, care apar atât la sportivii profesioniști, cât și la cei care au trecut de faza activă, adică sportivii retrași. Primele sunt accidentări, leziuni ligamentare, fracturi, iar celelalte sunt leziuni date de suprasolicitare în acut, care duce la uzură prematură.
Din experiența dumneavoastră, ce accidentare ține un sportiv departe de terenul de joc cel mai mult timp?
Depinde și de sport. În principiu, pentru sporturile care la noi sunt în vogă, cum ar fi fotbalul, handbalul sau rugbyul, accidentările de genunchi sunt cele mai frecvente și cele care consumă mai mult timp pentru reîntoarcerea la sport. E de subliniat faptul că dacă un sportiv promițător, dar care n-a ajuns în top, suferă o accidentare serioasă a genunchiului, probabilitatea să ajungă după aceea în top este destul de mică. Mai direct spus, dacă n-ai ajuns campion mondial înainte să-ți rupi ligamentul încrucișat anterior - că acesta e cel mai frecvent afectat - chiar dacă e reparat ireproșabil, probabil nu vei mai fi campion mondial. O reparație excelent făcută duce la un rezultat de peste 90% din ce era înainte. Dar 100% apt nu vei mai fi.
Ce se întâmplă practic în cazul unei rupturi de ligament încrucișat anterior, de care ați pomenit, și cum își poate da seama sportivul că are probleme?
Primul lucru pe care îl sesizează pacientul e faptul că genunchiul a devenit instabil. Atunci când încearcă să facă o pivotare sau o oprire bruscă, genunchiul nu-l mai ascultă. Instabilitatea e reală și ea pune în pericol și restul structurilor din interiorul genunchiului. Adică restul ligamentelor, care sunt încă întregi, meniscurile, cartilajele. La același tip de traumatism, probabilitatea de accidentare serioasă este mult mai mare dacă ligamentul încrucișat anterior nu lucrează.
Există diferențe clare la frecvența accidentărilor în funcție de sportul practicat?
Evident că tipul de sport influențează atât frecvența accidentărilor, cât și tipul lor. Vă dați seama că șahul e cel mai puțin periculos. Evident, sporturile care presupun schimbări bruște de direcție sunt mai puțin predispuse la accidentări ale membrelor superioare. Dar tipurile de sport au în general „accidentări preferate”. În baseball, cea mai frecventă accidentare e la cot, în aruncarea suliței e la umăr și așa mai departe. Deci, da, anumite tipuri de sport afectează în mai mare măsură o anumită articulație.
Și în ce măsură credeți că sportul de performanță sau chiar cel recreativ dus la extrem grăbesc uzura articulațiilor?
Uzura depinde de foarte mulți factori. Există o moștenire a predispoziției pentru artroze, de exemplu. Există familii întregi ai căror membri fac artroze la vârste relativ tinere fără să aibă accidentări. Pe de altă parte, lăsând la o parte factorul genetic, dacă ne referim la genunchi, de exemplu, o leziune ligamentară serioasă netratată la timp duce la artroză, deci uzură prematură. Există însă și cazuri în care există leziuni și nu apare artroză prematur, deci componenta genetică joacă un rol important.
O întrebare de suporter: când vede un fotbalist că se oprește și își duce mâna la genunchi, la gleznă ori la coapsă, un medic își dă seama de ce accidentare vorbim? Cât deduce un medic din momentul accidentării față de un fan obișnuit?
Mai important e mecanismul accidentării decât grimasa jucătorului. Există situații surprinse de camerele de luat vederi în care evident că glezna sau genunchiul are o mișcare nefiziologică. Văzând asta, un medic cam poate să-și imagineze care este leziunea rezultată. Dar evident că apoi avem nevoie de toate modalitățile de investigare. Atât cele clinice, cum ar fi consultul clinic sau examenul fizic, cât și cele paraclinice, adică imagistică, analize, etc.
Vedem tot mai des așa-numitele recuperări miraculoase. Sportivi care vin după operații complexe sau accidentări extrem de grave și totuși revin pe teren mai repede decât se aștepta oricine. Cât din „miracol” revine progresului medicinei?
E cert că în ultimii 30 de ani medicina a făcut un salt extraordinar în acest domeniu. Au apărut tehnici noi, minim invazive. Gândiți-vă că pentru tratamentul unei leziuni ligamentare, în urmă cu 30-40 de ani se făcea o incizie de 30 de centimetri. Acum aceeași reparație se face prin 3 centimetri de incizie! Asta duce la o recuperare mult, mult mai rapidă. Totuși, nici nu trebuie grăbit totul doar din dorința de a reveni mai repede pe teren. După o leziune de ligamente încrucișate anterior, nu vezi pacientul mai repede de 8 luni pe teren. Cam asta e perioada medie acum. Altele însă merg mult mai repede: fracturile de exemplu se fixează foarte ferm - au apărut materiale de fixare tije, plăci speciale - care permit preluarea imediată a sprijinului.
Există o mulțime de situații în care presiunea clubului, a antrenorului sau chiar a sportivului însuși face să se treacă peste decizia medicului. Cât de mare considerați că e problema revenirii prea rapide în competiții?
În principiu e foarte periculos: o recuperare incompletă poate duce la o nouă accidentare. Ori aceasta vine ca un dezastru, necesită o nouă intervenție chirurgicală. În cazul reconstrucției ligamentare la genunchi, la ligamentul încrucișat anterior, apar dificultăți legate de grefa pe care noi o recoltăm din vecinătatea genunchiului. Dacă se rupe acea grefă, trebuie luat tendon din altă parte ca să reconstruim ligamentul. Asta ar putea să însemne alte zone musculare afectate și totul conduce la întârzieri ale vindecării.
Cum se face că unele accidentări grave apar după un contact care pare banal sau o mișcare aparent inofensivă, iar în alte ocazii sunt sportivi care, după un contact extrem de dur, la care închizi ochii când îl vezi la TV, se ridică și continuă jocul ca și cum nu s-a întâmplat nimic? Ce rol joacă oboseala, musculatura, istoricul accidentărilor?
Articulația - adică suprafețele osoase, ligamente, cartilaje - sunt partea pasivă a sistemului osteo-articular. Partea activă este mușchiul. O musculatură bine antrenată, bine încălzită, scade sensibil probabilitatea de accidentare. O musculatură incorect încălzită sau, din contra, epuizată de efort poate duce la accidentări. De ce? Ligamentul e necesar pentru a limita mișcarea, sau mai bine spus pentru a ține mișcarea în limitele fiziologice. Dacă senzorii din articulație trimit semnale că se apropie depășirea limitei, informația ajunge la creieri și creierul comandă contracția acelor mușchi care limitează acest lucru. Dacă mușchiul nu răspunde la timp, mișcarea continuă peste limita fiziologică.
Care ar fi sfatul numărul unu pe care l-ați da unui sportiv profesionist pentru a-și proteja articulațiile pe termen lung?
În primul rând, cred că doi sportivi profesioniști ar trebui să se respecte și să pornească de la principiul că nu sunt dușmani, ci sunt adversari într-un sport. Și că datoria fiecărui profesionist este să aibă grijă atât de el, cât și de adversarul cu care se confruntă în acel moment. Și să realizeze că bunul cel mai de preț al unui sportiv este integritatea fizică. Și n-ar trebui să uite asta, pentru că o accidentare serioasă poate să întunece viitorul sportivului. O doză de respect reciproc e absolut esențială! Aici intervine și cultura sportului. Dau un exemplu. Dacă rugbyștii nu s-ar respecta, ar putea să fie câte un accidentat gravissim în fiecare meci. Ceea ce nu se întâmplă. În acest sport respectul față de adversar e literă de lege. La fotbal nu prea e la fel. Dacă fotbaliștii, cu mentalitatea lor, ar juca rugby, sigur și-ar rupe picioarele mult mai des!
Din ce în ce mai mulți sportivi se accidentează la vârste fragede. Care credeți că e vinovatul principal: calendarul încărcat, suprafețele dure de joc, pregătirea fizică insuficientă?
Cred că e o combinație. Câte un pic din fiecare. Cam orice accidentare reprezintă o combinație între acestea în proporții mai mari sau mai mici. Cert e că în ziua de azi sunt foarte mulți tineri care fac sport, ceea ce e grozav. Din păcate, nu sunt toți foarte bine antrenați, suprafețele pe care joacă sunt variabile și se întâmplă accidentări. Probabil e o senzație că acestea sunt mult mai dese decât în vechime. În urmă cu 30-40 de ani, dacă un tânăr promițător suferea o leziune majoră a ligamentului încrucișat anterior, nimeni nu mai povestea despre el, dispărea din peisaj. Deci nu cred că accidentările tinerilor sunt neapărat mai dese, dar sunt poate mai mediatizate.
Există un mit despre accidentările sportivilor pe care ați vrea să-l demontați?
Faptul că nu trebuie să ajungi la doctor decât atunci când nu mai suporți durerea. Nu există durere fără o cauză. Când durerea e persistentă, adică nu ți-a trecut în două zile după accidentare, probabil e ceva mult mai profund, care trebuie investigat, altfel se poate agrava. Un sportiv profesionist sau chiar unul de nivel mediu să țină minte că sănătatea e principalul factor care-l ajută, care îl face să performeze. De aceea, să se ferească de accidentări, iar ideal ar fi să-i ferească și pe adversari. Și, foarte important, să-și asculte organismul. O durere ignorată îl împiedică să performeze și, dacă se străduiește să o ignore cu orice preț, va ajunge să strice mult mai mult pe termen lung decât ce va reuși să câștige în acel meci.
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
