Naționala României, tot mai aproape să părăsească primele 50 de locuri în clasamentul FIFA

Deși a obținut două rezultate de egalitate în Kosovo și în Elveția, echipa națională a României a mai coborât un loc în clasamentul FIFA anunțat joi.

Echipa nationala de fotbal a RomanieiFoto: Martin Silva Cosentino/NurPhoto / Shutterstock Editorial / Profimedia

Echipa națională de fotbal a României ocupă locul 48 în clasamentul FIFA

În top 10 nu a survenit nicio modificare faţă de ierarhia din 29 iunie, cu Argentina, campioana mondială en titre, pe primul loc, urmată de Franţa, vicecampioana mondială, şi Brazilia etc.

Elveţia, principala adversară a României în preliminariile EURO 2024, a coborât un loc faţă de luna trecută (de la 12 pe 13), regresând şi celelalte oponente ale tricolorilor, Israelul (de la 75 pe 76), respectiv Kosovo (de pe 108 pe 109), singura care a avut un trend pozitiv fiind Andorra, care a urcat un loc, fiind acum pe 154, conform Agerpres.

Echipa Mexicului, care a câştigat Gold Cup, a urcat două locuri şi se află acum pe 12. Finalista Panama a înregistrat un salt de 12 locuri, fiind acum pe 45.

Următorul clasament FIFA va fi publicat pe 21 septembrie.

Clasamentul FIFA pe luna iulie:

1 (1). Argentina 1.843,73 puncte

2 (2). Franţa 1.843,54

3 (3). Brazilia 1.828,27

4 (4). Anglia 1.797,39

5 (5). Belgia 1.788,55

6 (6). Croaţia 1.742,55

7 (7). Olanda 1.731,23

8 (8). Italia 1.726,58

9 (9). Portugalia 1.718,25

10 (10). Spania 1.703,45

13 (23). Elveţia 1.661,12

48 (47). România 1.443,98

76 (75). Israel 1.323,81

109 (108). Kosovo 1.179,69

154 (155). Andorra 1.022,3

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:18
Silviu Tudor Samuilă De ziua românului Chivu

16:18
Atacat de un câine! Fostul star din Premier League a avut nevoie de peste 50 de copci. Cine l-a salvat: „Eroul meu, ești o legendă”

14:40
FCSB - Rapid vs El Clasico! Cine a câștigat bătălia audiențelor TV și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo

15:33
„Mbappe e lider și fără să vrea” O legendă a Madridului se înclină în fața lui Kylian. Al 3-lea cel mai rapid all-time la Real

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Top stiri
FCSB - Rapid vs El Clasico!  Cine a câștigat  bătălia audiențelor TV  și unde s-a plasat ratingul meciului CFR - Dinamo
Superliga

Citește mai mult

Meme-uri, ediția El Clasico   FOTO.  Cele mai tari glume după  Barcelona - Real Madrid:  „I-a schimbat codul poștal lui Yamal”
Campionate
10:43

Stadionul trebuie modificat!  Echipa din Liga 1,  constrânsă de FRF:  „Nu mi se pare corect! Am primit termen de un an”
Superliga
11:30

FOTO |  În inima haosului din București, debandata e pusă la punct la un parter de bloc din colț de intersecție. Intri la Uzin Cafe, babilonia se potolește și cere un Capuccino
B365
25.10