Patru țări din America de Sud vor să organizeze împreună Cupa Mondială de fotbal din 2030

Patru țări din America de Sud vor să organizeze împreună Cupa Mondială de fotbal din 2030

​Uruguay, Chile, Argentina şi Paraguay şi-au oficializat, marţi, candidatura comună la organizarea Cupei Mondiale de fotbal din 2030. Prima ediție a competiției a avut loc în 1930, la Montevideo, informează AFP.

Trofeul Cupei Mondiale de fotbalFoto: Noah K. Murray / AP - The Associated Press / Profimedia

„Nu este un proiect al guvernului, ci un vis al unui continent”, a declarat preşedintele CONMEBOL, Alejandro Dominguez, alături de responsabili ai federaţiilor din cele patru ţări, potrivit Agerpres.

„Suntem în acest loc emblematic unde a început istoria”, a spus acesta la conferinţa de presă de la stadionul Centenario din Montevideo unde s-a jucat finala din 1930 dintre Uruguay şi Argentina (4-2).

„Vor mai fi şi alte Cupe Mondiale, dar cei 100 de ani nu vor fi aniversaţi decât o singură dată”, a adăugat Alejandro Dominguez.

Detaliile proiectului de candidatură nu au fost dezvăluite, dar vor fi prezentate în mai 2023 Federaţiei Internaţionale de Fotbal (FIFA), care urmează să desemneze ţările gazdă în 2024.

„Va trebui să facem o Cupa Mondială durabilă, care să lase o moştenire celor patru ţări”, a declarat, la rândul său, ministrul uruguayan al Sporturilor, Sebastian Bauza, precizând doar că proiectul va fi articulat pe 14 stadioane pentru că, începând din 2026, numărul participantelor va creşte la 48 de echipe faţă de 32 actualmente. În Qatar (21 noiembrie-18 decembrie), cele 64 de meciuri vor fi disputate pe 8 stadioane.

În cazul în care candidatura sud-americană va fi reţinută, va fi pentru prima oară când o Cupă Mondială se va desfăşura în patru ţări diferite, în timp ce organizarea ediţiei din 2026 va fi tripartită, la primul turneu final cu 48 de echipe (SUA, Mexic, Canada).

Ar fi a şasea ediţie a Cupei Mondiale găzduită de America de Sud, după cele din 1930 (Uruguay), 1950 (Brazilia), 1962 (Chile), 1978 (Argentina) şi 2014 (Brazilia).

Argentina, Chile, Uruguay şi Paraguay se vor afla la concurenţă cu candidatura comună a Spaniei şi Portugaliei.

Regatul Unit şi Irlanda au renunţat la ideea unei candidaturi comune pentru a se concentra pe EURO 2028.

De asemenea, există discuţii pentru o candidatură israeliană împreună cu Emiratele Arabe Unite şi Bahrain.

FIFA îşi va anunţa decizia în 2024.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:31
„Nu ai cum să joci în halul acesta” Reghecampf, mesaj dur pentru jucătorii FCSB, după eșecul cu Corvinul
„Nu ai cum să joci în halul acesta”  Reghecampf, mesaj dur pentru jucătorii FCSB , după eșecul cu Corvinul
23:34
„Nu avem altă variantă” Drăguș avertizează după un nou eșec suferit de FCSB: „E o chestie mentală” + Ce a spus Politic
„Nu avem altă variantă” Drăguș avertizează după un nou eșec suferit de FCSB: „E o chestie mentală” + Ce a spus Politic
23:15
„Așa se obțin victoriile!” Ce adversar a remarcat Florin Maxim după victoria Corvinului cu FCSB
„Așa se obțin victoriile!”  Ce adversar a remarcat Florin Maxim după victoria Corvinului cu FCSB
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Top stiri
„Au vrut să le facă de râs?”   Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Tenis
07.11
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026, descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
Citește mai mult
„Au vrut să le facă de râs?” Ședința foto oficială pentru WTA Finals 2026 , descrisă de fani drept un fiasco total: „Cum e posibil să publici așa ceva?”
A CEDAT ÎN TIMP RECORD!  Se vede deja pământul pe Arena Națională, la doar  două luni de la schimbarea gazonului!  Imagini de la FCSB - Corvinul
Superliga

„Mă simt analfabet funcțional”   Vali Moraru, bulversat  de discursul lui Pancu: „Se amestecă așa niște lucruri” + Costi Mocanu, categoric: „I-aș rezilia contractul”

FOTO | Weekend cu lucrări pe Loturile 4 și 6 din Capitală. Ce se întâmplă pe Mihalache, Bucureștii Noi și Lacul Tei
B365