- Petrolul Ploiești, revelația primei părți a sezonului regulat din Liga 1, susține că este deja penalizată cu 3 puncte, dar a primit și o veste bună: a scăpat de riscul unei depunctări suplimentare de 9 puncte.
Pe 3 noiembrie, Curtea de Apel Ploiești a permis înscrierea provizorie în tabelul de creanțe a sumelor contestate de opt creditori. Anterior, Tribunalul Prahova respinsese cererea Petrolului.
Petrolul știe că va fi depunctată
Decizia a deblocat procedura de întocmire a tabelului definitiv și, implicit, posibilitatea depunerii planului de reorganizare, înlăturând riscul unei penalizări totale de 12 puncte.
Miza apelului fusese explicată chiar de reprezentanții Petrolului, care au susținut că procedura de insolvență trebuia să avanseze urgent, înainte de termenul-limită de 15 noiembrie 2026.
Potrivit acestora, Petrolul este deja supusă unei depunctări de 3 puncte, iar depunerea planului de reorganizare până la această dată și confirmarea lui ulterioară de către judecătorul-sindic reprezentau singura soluție pentru evitarea unei sancțiuni suplimentare de 9 puncte.
Petrolul a scăpat de depunctarea suplimentară de 9 puncte
„Urgența este una extremă, iar prejudiciul este iminent și ireparabil”, a susținut reprezentantul administratorului judiciar în fața instanței, explicând că Petrolul nu mai poate evita prima sancțiune, de 3 puncte.
„Debitoarea este deja supusă unei depunctări cu 3 puncte, conform Regulamentului Național de Licențiere a Cluburilor și de Sustenabilitate Financiară, iar singura cale pentru a evita depunctarea suplimentară este depunerea planului de reorganizare înainte de data de 15.11.2026, respectiv confirmarea ulterioară a acestuia”, se arată în motivarea apelului.
Claudiu Tudor: „Petrolul risca să cadă pe locul 15”
Claudiu Tudor, administratorul special al clubului, a explicat și consecințele sportive ale celor două scenarii
„Clubul este acum pe locul 4, cu 19 puncte, iar dacă planul
este confirmat la timp, pierde doar cele 3 puncte și ajunge pe locul 6, 7, 8, în caz contrar va pierde încă 9 puncte, circa 63% din punctele obținute pe teren și coboară pe locul 15, care este un loc retrogradabil”, a avertizat adminsitratorul special, Claudiu Tudor.
Între timp, Petrolul a mai acumulat 8 puncte și a ajuns la 27, păstrându-și locul 4 în clasament după 15 etape. Găzarii au încheiat turul sezonului regulat cu o victorie în deplasare, 1-0 cu UTA, la Arad.
Petrolul a invocat posibile pierderi de peste 3 milioane de euro din drepturile TV
Reprezentanții Petrolului au invocat și consecințele financiare ale unei eventuale depunctări.
„Drepturile de televizare se distribuie în proporție de 60% în funcție de clasament, iar în sezonul actual, pierderea poate fi de până la 1 milion de euro.
În cazul retrogradării, pierderea pentru sezonul următor poate ajunge la peste două milioane de euro.
Programul de plăți din planul de reorganizare se finanțează din aceste venituri”, au argumentat reprezentanții Petrolului în instanță.
Planul de reorganizare, depus pe 4 noiembrie
După decizia Curții de Apel, Petrolul a depus la Tribunalul Prahova, pe 4 noiembrie, tabelul definitiv al creanțelor și planul de reorganizare.
Documentul va fi supus votului creditorilor pe 26 noiembrie, în cadrul Adunării Creditorilor. Dacă va fi aprobat, planul va trebui confirmat ulterior de judecătorul-sindic.
FRF urmează să anunțe în decembrie depunctările rezultate în urma procedurii de monitorizare financiară.
Petrolul ar putea fi depunctată cu doar două puncte. CFR Cluj, în aceeași situație
Din informațiile GOLAZO.ro, Petrolul ar urma să piardă doar două puncte în urma acestei proceduri, deși reprezentanții clubului au invocat în instanță o depunctare de 3 puncte deja aplicabilă.
Pe lângă Petrolul, și CFR Cluj riscă depunctarea cu două puncte din cauza gravelor problemele financiare.
Petrolul are datorii de 8,5 de milioane de euro
Tabelul definitiv al creanțelor Petrolului, publicat în Buletinul Procedurilor de Insolvență din 4 noiembrie 2026, indică obligații acceptate de aproximativ 45,1 milioane de lei, echivalentul a circa 8,5 milioane de euro.
Din această sumă, 42,5 milioane de lei (8,018 milioane de euro) sunt creanțe cu drept de vot, iar alte 2,59 milioane de lei (489.000 de euro) sunt înscrise sub condiție, fără drept de vot.
ANAF are de recuperat 4,67 milioane de euro de la Petrolul
Cel mai mare creditor al clubului este ANAF, prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Prahova. Instituția are acceptată o creanță de 24.751.205 lei (4,67 milioane de euro), reprezentând 58,24% din totalul creanțelor cu drept de vot.
Al doilea creditor important din categoria bugetară este Serviciul Public Finanțe Locale Ploiești, cu 734.350,96 lei (138.557 de euro). Instituția mai figurează și în grupa creanțelor garantate, cu 113.820 de lei (21.475 de euro).
Creanțele salariale, 1,69 de milioane de euro. Fotbaliștii sunt aici
Fotbaliștii și ceilalți angajați ai Petrolului figurează în grupa creanțelor salariale, care însumează aproape 9 milioane de lei (1,694 de milioane de euro), potrivit tabelului definitiv. E una dintre cele mai importante categorii de datorii ale clubului.
Cele mai mari creanțe salariale aparțin lui Doukansy Brahima (1,68 milioane de lei), Menderes Ibrahim Kemal (851.616 lei), fostul secund al lui Mehmet Topal, Hermann Baldres Rafael (706.417 lei) și Valentin Țicu (605.064 lei).
Pe listă figurează și fostul antrenor Mehmet Topal, cu o creanță acceptată de 64.600 de lei (aproximativ 12.189 de euro).
Fotbaliști și antrenori cu creanțe salariale de peste 100.000 de lei
| Creditor | Creanță acceptată (lei) | Echivalent (€) |
|---|---|---|
| Doukansy Brahima | 1.683.385,09 | 317.620 |
| Menderes Ibrahim Kemal | 851.616,37 | 160.682 |
| Hermann Baldres Rafael | 706.417,79 | 133.286 |
| Țicu Constantin-Valentin | 605.064,80 | 114.163 |
| Veiga Varzim Miranda Ricardo Jose | 388.114,00 | 73.229 |
| Dumitriu Lucian-Mihai | 374.097,86 | 70.585 |
| Dumitrescu Andres Mihai | 351.915,60 | 66.399 |
| Aim betov Abat | 225.474,80 | 42.542 |
| Dulca Marco-Alexandru | 222.853,00 | 42.048 |
| Papp Paul | 220.231,20 | 41.553 |
| Ludewig Kilian | 214.987,60 | 40.564 |
| Prce Franjo | 211.786,11 | 39.960 |
| Mateiu Alexandru | 211.784,80 | 39.959 |
| Constantinescu Mihai | 204.844,91 | 38.650 |
| Manolache Rareș Cristian | 180.904,20 | 34.133 |
| Roche Yohan Cedris Benjamin | 173.149,00 | 32.670 |
| Hanca Sergiu Cătălin | 151.015,68 | 28.494 |
| Araujo Soares Ghuilerme | 138.710,00 | 26.172 |
| Chică-Roșă Adi-Marian | 137.030,99 | 25.855 |
| Doumtisios Konstantinos | 136.085,00 | 25.676 |
| Eșanu Mihai Alexandru | 135.548,37 | 25.575 |
| Stancovici Victor-Marian | 128.344,00 | 24.216 |
| Adjei Boateng Bismark | 127.985,00 | 24.148 |
| Pop Rareș-Mihai | 122.372,52 | 23.089 |
| Chajia Moutir | 115.359,20 | 21.766 |
Creanțele Petrolului, pe categorii
| Categoria creanțelor | Valoare în lei | Valoare în euro |
|---|---|---|
| Salariale | 8.978.727,78 | 1.694.100 |
| Bugetare | 25.554.905,96 | 4.821.680 |
| Garantate | 797.223,51 | 150.419 |
| Chirografare | 7.166.134,26 | 1.352.101 |
| Total creanțe cu drept de vot | 42.496.991,51 | 8.018.300 |
| Înscrise sub condiție, fără drept de vot | 2.590.389,42 | 488.753 |
| Total general | 45.087.380,93 | 8.507.053 |