Pauline Parmentier critică abandonul Mariei Sharapova: "Când ajungi până la 5-0, poți să termini. Nu-mi pasă ce spun oamenii. Mi-am câștigat meciul"

​Maria Sharapova (80 WTA) a abandonat în primul tur la Wimbledon, în momentul în care era condusă cu 5-0 în decisiv de Pauline Parmentier (88 WTA). Franțuzoaica s-a arătat deranjată de decizia adversarei sale, fiind de părere că ar fi putut să termine meciul. "Când ajungi până la 5-0, poți să termini. Chiar și așa, am decis să mă bucur. Nu-mi pasă ce spun oamenii. Mi-am câștigat meciul", a spus Parmentier.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Mi-ar fi plăcut să termine meciul. Am vrut să mă bucur. Am văzut că a scăzut ritmul în setul al treilea. Mă gândeam că va abandona la 3-0 sau 4-0. Dar când ajungi până la 5-0, poți să termini. Chiar și așa, am decis să mă bucur. Nu-mi pasă ce spun oamenii. Mi-am câștigat meciul.

Timp de 15 zile m-am simțit bine pe iarbă. A fost o mare bătălie în al doilea set, dar apoi ea a jucat în mod evident mai slab. Nici nu știam cu cine voi juca în turul următor, nu mă uitasem, am văzut că joc cu Suarez Navarro. Nu am niciun fel de așteptări. Încerc să mă bucur, să-mi fac jocul, am avut câteva slice-uri, am urcat la fileu, încerc să continui așa", a spus Pauline Parmentier, potrivit L'Equipe.

Maria Sharapova (80 WTA) a fost la două puncte distanță de victorie în fața franțuzoaicei Pauline Parmentier, în primul tur de la Wimbledon. La scorul de 6-4, 5-4 și 30-30, rusoaica a suferit o accidentare la încheietura mâinii stângi, a pierdut setul secund la tiebreak (4-7) și nu a mai contat în setul decisiv, fiind nevoită să se retragă la 0-5, după două ore și 17 minute de joc.

În turul al doilea, Pauline Parmentier va da piept cu spaniola Carla Suarez Navarro (31 WTA), cap de serie numărul 30, care a trecut de Samantha Stosur (Australia, 119 WTA), scor 6-2, 7-5.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:40
„Da, Șucu e cu Zelenski, ești nebun?” Răzvan Raț a răbufnit după acuzațiile lui Gigi Becali: „Câtă cretinătate”

21:24
„Fotbalul trebuie oprit” Jucătorii cer amânarea meciurilor din Spania după moartea lui Jesus de Miguel

20:55
Yamal vrea să doboare recordul lui Mbappe Performanța istorică pe care o poate atinge spaniolul în meciul cu Aston Villa

19:54
Angelescu îl apără pe Pancu A reacționat după „scandalul Andrei Șucu”: „Sunt de acord cu el” + Ce spune despre mesajul Dianei Șucu

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Top stiri
„Avem varianta să mergem în altă parte”  Andrei Nicolescu a vorbit despre  problemele lui Dinamo cu terenul:  „Asta e realitatea”
Superliga
10:35

Citește mai mult

Chivu, iritat la conferință  Întrebarea la care  nu a vrut să răspundă  înaintea meciului cu Feyenoord: „Trebuie să fac asta”
Liga Campionilor
09:07

„Aș avea ceva să-i reproșez”    Nu l-a iertat  pe Laurențiu Reghecampf: „Deja a început”
Superliga
11:11

PMB anunță că, fiind ploaie și aglomerație și mai mare în București, polițiști locali sunt în intersecții, să prevină blocajele la orele de vârf. Pe lista Primăriei sunt 4 răspântii din vreo 260 majore
B365
02.11