Rafael Nadal, despre Roger Federer: "Este incredibil cum joacă la 37 de ani"

Jucătorul spaniol de tenis Rafael Nadal a avut numai cuvinte de laudă faţă de elveţianul Roger Federer pe care l-a învins vineri în semifinalele turneului de la Roland Garros, al doilea de Grand Slam al anului, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

''Felicitări lui Roger, este incredibil cum joacă la acest nivel la 37 de ani. Pentru mine a fost o plăcere să evoluez împotriva unui mare jucător. A fost un meci dificil, cu un vânt puternic, sunt foarte bucuros că voi disputa o nouă finală la Roland Garros, cel mai important turneu pentru mine. Este ceva special'', a declarat Nadal (33 de ani), care va disputa a 12-a finală pe zgura pariziană.

Rafael Nadal, locul 2 ATP şi favorit nr. 2, va disputa finala turneului de la Roland Garros, după ce a trecut, vineri, în semifinale, de marele său rival, Roger Federer, locul 3 mondial şi favorit nr. 3, în trei seturi, 6-3, 6-4, 6-2.

Nadal şi-a adjudecat meciul în două ore şi jumătate profitând şi de numărul mare de greşeli neforţate făcute de elveţian (34) şi va disputa finala contra învingătorului din partida care-i va opune pe sârbul Novak Djokovic, nr. 1 mondial, şi austriacul Dominic Thiem, locul 4 ATP.

Ibericul este neînvins în ultimele şase întâlniri la Roland Garros cu Federer. Vineri a fost al 39-lea meci dintre cei doi, al 16-lea pe zgură, iar Federer nu l-a învins decât de două ori pe această suprafaţă pe Nadal. Cei doi nu se mai întâlniseră de şase ani, de la finala din 2013 de la Roma.

Citește și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova

21:52
Coelho nu se hazardează Prima reacție după ce U Craiova a urcat pe primul loc în Superliga: „Nu este atât de important acum”

21:37
România, un nou eșec „Tricolorii” au fost învinși de Polonia, în preliminariile EHF EURO 2028 » Meci nebun la Tulcea

21:25
Ionuț Radu, bornă impresionantă A fost titular pentru Celta Vigo în La Liga, deși nu va juca la naționala României

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52