Rizespor, viitoarea echipă a lui Marius Șumudică, remiză pe terenul celor de la Istanbul Bașakșehir

Rizespor (formație cu care Marius Șumudică a semnat un contract pe un an și jumătate) a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat pe terenul celor de la Istanbul Bașakșehir.

HotNews.roFoto: Hotnews
  • Meciul a făcut parte din etapa cu numărul 21 din Super Lig. Samu a deschis scorul pentru Rizespor din penalti ('49), iar Topal a egalat pentru gazde ('64).
  • Marius Șumudică nu a stat pe bancă la Rizespor, el va debuta la meciul de campionat cu Fenerbahce, din 30 ianuarie.
  • În urma acestui rezultat, Rizespor ocupă locul 12 în Super Lig, cu 25 de puncte. De cealaltă parte, Bașakșehir se clasează pe poziția a 14-a (24 puncte).

  • Formația preluată de Șumudică se află la șase puncte distanță de Genclerbirligi (locul 18, primul retrogradabil).

Şumudică şi-a reziliat contractul cu Gaziantep la 10 ianuarie. El a preluat echipa în vara anului 2019 şi mai avea contract până în mai.

În ciuda rezultatelor bune obţinute, plecarea antrenorului român s-a făcut după un scandal izbucnit între el şi preşedintele clubului, cu privire la prelungirea contractului.

Marius Şumudică a acuzat conducerea clubului că a vrut să îi scadă salariul, deşi rezultatele echipei au fost bune.

În schimb, conducerea grupării l-a acuzat pe antrenorul român că are pretenţii financiare prea mari şi a precizat că i-a propus tehnicianului un nou contract cu salariul mărit în măsura posibilităţilor.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
CFR Cluj, anunț de ultimă oră   Varga, mesaj pentru fani despre   datoriile la ANAF  care pot băga clubul în insolvență: „Am promis” + ce se întâmplă cu Pancu
Superliga
18:20

Citește mai mult

Ce se întâmplă la stadionul Dinamo    VIDEO+FOTO:  Imagini de azi, din „Ștefan cel Mare”:   aproape jumătate de stadion e încă in picioare!
Diverse
15:55

Rădoi, debut de coșmar    FOTO.  Gaziantep a fost   învinsă fără drept de apel  de o echipă din subsolul clasamentului. Un român, printre remarcați
Campionate
16:21

Cristiano Ronaldo, decizie radicală în dietă  De ce   starul portughez refuză un aliment  consumat de miliarde de oameni: „E împotriva naturii!”
Campionate
10:16

Știri ultima oră
23:00
Furioși pe Kovacs Jucătorii lui U Cluj acuză arbitrajul după eșecul cu CFR: „Știa că avea «galben» și nu a vrut să-l elimine!”

20:46
Lucescu a pierdut finala Cupei PAOK a ratat trofeul, în anul centenarului: golul victoriei lui OFI a venit în prelungiri! Reacția lui Răzvan imediat după meci

22:52
Ce a făcut Kovacs!? FOTO. Decizie controversată în CFR - U Cluj: a vrut să-i dea „galben”, dar a renunțat » Ar fi fost eliminat!

23:19
„Mergem înainte fără să facem o tragedie” Cristiano Bergodi, după înfrângerea cu CFR Cluj: „Lukic ne-a lipsit mult azi”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?

Dan Udrea: Cât de bun e Kopic?
McPuișorul  Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine

Cristian Geambașu: McPuișorul Lamine
Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi

Ioana Mihalcea: Săracul Rădoi
Unde are dreptate,  unde greșește

Radu Naum: Unde are dreptate, unde greșește

Ce va face Hagi atunci?

Theodor Jumătate: Ce va face Hagi atunci?

Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Cristian Geambașu: Dar de „Fata Morgana” ce ziceți?

Hagi vrea, dar nu vrea și România!

Dan Udrea: Hagi vrea, dar nu vrea și România!

Hagi. Ziua 1

Silviu Tudor Samuilă: Hagi. Ziua 1

Silviu Tudor Samuilă: Hagi. Ziua 1
Urât fotbal mai avem!

Cristian Geambașu: Urât fotbal mai avem!

Frica peste  România

Dan Udrea: Frica peste România

Dan Udrea: Frica peste România
Frumosul și bestia

Radu Naum: Frumosul și bestia

Radu Naum: Frumosul și bestia
Gardienii fotbalului

Cristian Geambașu: Gardienii fotbalului

Cristian Geambașu: Gardienii fotbalului
Un om important în succesul lui LUCESCU

Cătălin Tolontan: Un om important în succesul lui LUCESCU

Ce trebuie să facă fotbalul românesc

Dan Udrea: Ce trebuie să facă fotbalul românesc

Clement, fratele lui Istvan

Cristian Geambașu: Clement, fratele lui Istvan

Ce credeai, Edi?

Cristian Geambașu: Ce credeai, Edi?

Cristian Geambașu: Ce credeai, Edi?
Cîrjan, statistica și fotbaliștii

Cristian Geambașu: Cîrjan, statistica și fotbaliștii

Jalnica Barcelona anti-Kovacs

Theodor Jumătate: Jalnica Barcelona anti-Kovacs

Theodor Jumătate: Jalnica Barcelona <span>anti-Kovacs</span>
O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh

Dan Udrea: O plecăciune în fața unui ucrainean și a unui ceh

Un bărbat în picioare

Cătălin Țepelin: Un bărbat în picioare

Cătălin Țepelin: Un bărbat în picioare
Top stiri
Kopic s-a enervat    Întrebarea care l-a deranjat  pe croat, înaintea meciului Dinamo - Rapid: „Nimic altceva. Zero!”
Superliga
16:32

„Le-am cerut mai mult”    Costel Gâlcă  așteaptă un alt Rapid la meciul cu Dinamo: „Unde nu ajunge calitatea individual, trebuie să ajungă intensitatea”
Superliga
14:26

Cu cine va juca FCSB  Surpriză la   barajul pentru Conference?  Patronul din play-out avertizează: „Mare atenție! A făcut o treabă excelentă”
Superliga
12:41

HARTA | Marea schimbare de la cel mai mare mall din București. Accesul principal la Băneasa Shopping City e reconfigurat complet de șantierul M6, metroul spre Otopeni
B365
24.04