Roger Federer: "Așteptările mele sunt destul de mici la Australian Open"

Roger Federer (38 de ani) rămâne rezervat cu privire la șansele sale de a cuceri un nou titlu la Australian Open. Tenismenul elvețian a declarat că are așteptări destul de mici pentru competiția de la Melbourne, care va debuta luni.

Roger Federer, la AOFoto: ausopen.com

Federer va debuta luni la Australian Open 2020, primul său adversar urmând să fie americanul Steve Johnson, în vârstă de 30 de ani, clasat pe locul 81 ATP. Elvețianul nu a mai jucat un meci oficial de la mijlocul lunii noiembrie, în timp ce Johnson are deja opt partide disputate în ultimele două săptămâni la turneele Challenger, dar și un titlu cucerit la Bendigo (Australia).

"E complicat să joci împotriva cuiva care a evoluat foarte mult în ultima săptămână. El este pregătit, iar eu nu sunt. Trebuie să îmi intru rapid în ritm. Antrenamentele au decurs bine. Am avut destul timp să mă liniștesc și să fac toate lucrurile necesare pentru a fi pregătit, sper că este de ajuns. Sunt conștient că va fi un drum foarte lung pentru victorie, de aceea va trebui să iau fiecare meci în parte. Așteptările mele sunt destul de mici", a declarat Federer, într-un interviu acordat site-ului ATP.

Roger Federer, în prezent pe locul trei mondial, a câștigat de șase ori titlul la Australian Open, ultima oară în 2018. Elvețianul este jucătorul cu cele mai multe titluri de Grand Slam cucerite în carieră, 20, fiind urmat îndeaproape de Rafael Nadal, care a obținut 19 astfel de distincții, scrie Mediafax.

Roger Federer, titluri de Grand Slam în carieră: Australian Open (2004, 2006, 2007, 2010, 2017, 2018), Roland Garros (2009), Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012, 2017), US Open (2004, 2005, 2006, 2007, 2008).

Clasamentul titlurilor de Grand Slam:

1 Roger Federer 20

2 Rafael Nadal 19

3 Novak Djokovic 16

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:34
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”

21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova

22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament

23:35
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
08.11

Citește mai mult

„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365