Serena Williams nu renunță - Turneul la care va reveni pe teren după eliminarea prematură de la Wimbledon 2022

Serena Williams a rămas fără puncte și nu mai apare în clasamentul WTA, dar va participa în luna august la Rogers Cup, turneu de categorie „WTA 1.000”.

Serena WilliamsFoto: Profimedia

Serena Williams va participa la Rogers Cup 2022

Potrivit organizatorilor, primele 30 de jucătoare ale lumii se vor afla pe tabloul principal al competiției care va avea loc între 8 și 14 august. De pe listă nu lipsește nici numele Simonei Halep.

Serena, care a revenit pe teren la Wimbledon 2022 (a fost eliminată în runda inaugurală), a câștigat de trei ori turneul canadian: 2001, 2011 și 2013.

Turneul de la Toronto se va disputa în perioada 8-14 august. Competiția face parte din categoria WTA 1000 și are premii totale în valoare de $2.697.250.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
„Pleacă de aici, fato!”  Comentatoarea partidei din NBA   nu și-a dat seama că e în direct,  iar fanii lui Taylor Swift au răbufnit: „Dacă s-ar fi documentat puțin...”
Baschet
11:02

Citește mai mult

Cum a putut să rateze de aici?!    FOTO:   Cristiano Ronaldo,   de nerecunoscut  în amicalul Portugalia - Nigeria
Campionatul Mondial
11:15

„Cel mai important contract din istoria fotbalului”  Florentino Perez jubilează:   înțelegere pentru următorii 8 ani! Cât primește Real Madrid pe sezon
Campionate
12:30

Meciuri de peste 4 ore la Mondial?!  Cum arată   protocolul FIFA și al autorităților din SUA și Mexic  pentru partidele de la CM 2026
Campionatul Mondial
11:45

Știri ultima oră
13:09
„M-aș fi dus la Teheran să-i iau!” Infantino, despre cel mai aprins subiect la CM 2026. Amenințarea Iranului și cererea legată de LGBTQ+

13:13
Spania, serie-record înainte de CM Naționala lui De la Fuente a reușit ce nicio altă generație iberică nu a mai făcut înaintea unui Mondial

10:05
Cât costă să devii celebru la CM 2026 Suma pe care FIFA o cere fanilor pentru un mesaj afișat pe stadion, la Mondial
Cât costă să devii celebru la CM 2026 Suma pe care FIFA o cere fanilor pentru un mesaj afișat pe stadion, la Mondial
11:45
Meciuri de peste 4 ore la Mondial?! Cum arată protocolul FIFA și al autorităților din SUA și Mexic pentru partidele de la CM 2026
Meciuri de peste 4 ore la Mondial?! Cum arată protocolul FIFA și al autorităților din SUA și Mexic pentru partidele de la CM 2026
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: I-ați vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?

Dan Udrea: <span>I-ați</span> vedea pe Kovacs și pe Trump să fie de râsul planetei?
De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Cristian Geambașu: De ce este lăsat Eriksen să se joace cu propria viață?

Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei

Radu Naum: Îmbrățișarea Bojanei
Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Theodor Jumătate: Eriksen. Viața, dincolo de fotbal

Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul

Cristian Geambașu: Muncitorul
Opriți bătaia de joc!

Dan Udrea: Opriți bătaia de joc!

Dan Udrea: Opriți bătaia de joc!
Moștenirea lui Kopic

Silviu Tudor Samuilă: Moștenirea lui Kopic

Ce este Dinamo și ce vrea ea?

Cristian Geambașu: Ce este Dinamo și ce vrea ea?

Un David cu potențial de Goliat! O fi și regula U21 bună la ceva?

Dan Udrea: Un David cu potențial de Goliat! O fi și regula U21 bună la ceva?

Suporterii să nu-l plângă prea tare pe Kopic

Dan Udrea: Suporterii să nu-l plângă prea tare pe Kopic

Dan Udrea: Suporterii să <span>nu-l</span> plângă prea tare pe Kopic
Gigi Becali E RĂU, dar FCSB e excelent

Dan Udrea: Gigi Becali E RĂU, dar FCSB e excelent

Gică Gadget

Radu Naum: Gică Gadget

Radu Naum: Gică Gadget
Șantierul

Cristian Geambașu: Șantierul

Cristian Geambașu: Șantierul
Vremea Soranei a ajuns din urmă timpul!

Cristian Tudor Popescu: Vremea Soranei a ajuns din urmă timpul!

A învins PSG. A învins fotbalul, chiar și la penaltyuri

Theodor Jumătate: A învins PSG. A învins fotbalul, chiar și la penaltyuri

Bariera rusească

Cristian Geambașu: Bariera rusească

Cristian Geambașu: Bariera rusească
Două prietene. Sorana și Marion

Cristian Geambașu: Două prietene. Sorana și Marion

Lucescu are dreptate și după moarte

Dan Udrea: Lucescu are dreptate și după moarte

Arad salvator la București

Cristian Geambașu: Arad salvator la București

Oficial, deci fals

Cristian Tudor Popescu: Oficial, deci fals

Top stiri
Nuno Campos a ajuns în România    FOTO:   Noul antrenor al lui Dinamo nu a vrut să facă declarații. Când va fi   prezentat oficial
Superliga
11:21

Mondial între 1,60 m și 2,05 m  Care sunt   cei mai mici și cei mai înalți jucători  ai Mondialului. Poate fi record la Anglia - Panama!
Campionatul Mondial
08:45

Argentina, victima unei gafe de proporții!  Messi și colegii săi, expuși după   imprudența americanilor,  chiar înainte de startul CM 2026 
Campionatul Mondial
09:50

VIDEO | Trista poveste a ”Mărului de Aur", restaurantul-emblemă ajuns ruină în inima Bucureștiului. Casa Principesei Elisabeta a ars de două ori, dar e tot monument istoric
B365
10.06

 Mondial pentru somnambuli! 60% din meciurile turneului final vor &icirc;ncepe cel mai devreme la miezul nopții. SONDAJ Cine va lua trofeul?
Sondaj
11.06

Mondial pentru somnambuli! 60% din meciurile turneului final vor începe cel mai devreme la miezul nopții. SONDAJ Cine va lua trofeul?

Cine va câștiga CM 2026?

Spania %
Franța %
Argentina %
Brazilia %
Anglia %
Alta %