Simona Halep a vorbit deschis despre retragerea din tenis

Simona Halep a vorbit deschis despre retragerea din tenis

Prezentă la Moscova, acolo unde este calificată în faza sferturilor, Simona Halep a atins mai multe subiecte de discuție la conferința de presă de după meciul cu Veronika Kudermetova. Sportiva noastră (în vârstă de 30 de ani) a vorbit inclusiv despre retragerea din tenis.

Simona HalepFoto: Vladimir Astapkovich / Sputnik / Profimedia

Cine este Maria Sakkari, adversara Simonei Halep în sferturi la Moscova

Cu un an 2021 în care a stat mai mult pe tușă din cauza accidentărilor, Simona le-a spus jurnaliștilor ruși că nu are de gând să se retragă prea curând, ea dorindu-și încă doi-trei ani de tenis la cel mai înalt nivel.

"Nu am spus niciodată că mă retrag acum, am spus doar că am fost accidentată și că am nevoie de timp ca să mă recuperez. A fost un an aglomerat.

La nivel personal a fost unul grozav. Acum mă întorc la tenis și treptat îmi regăsesc ritmul. Sper să mai joc pentru încă doi sau trei ani" - Simona Halep, la conferința de presă, citată de Eurosport.

Halep vs Sakkari, vineri, 22 octombrie: Meciul ar putea începe undeva în jurul orei 16:30, ora României. Duelul va fi LiveText pe HotNews.ro și în direct pe Digisport 2.

Cum arată sferturile de la WTA Kremlin Cup

Marketa Vondrousova (35 WTA) - Anastasia Pavlyuchenkova (16 WTA)

Aryna Sabalenka (2 WTA) - Ekaterina Alexandrova (37 WTA)

Anett Kontaveit (20 WTA) - Garbine Muguruza (5 WTA)

Maria Sakkari (7 WTA) - Simona Halep (19 WTA)

Semifinale:

Vondrousova/Pavlyuchenkova - Kontaveit/Muguruza

Sabalenka/Alexandrova - Sakkari/Halep

VTB Kremlin Cup se dispută în perioada 18-24 octombrie la Moscova, pe hard indoor, face parte din categoria WTA 500 și are premii totale în valoare de $565.530. Simona Halep a câștigat turneul în 2013, iar ultima ediție i-a revenit elvețiencei Belinda Bencic (în 2019).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:00
Suedia, fără un om important cu România Stâlpul apărării nu și-a revenit după accidentarea de la Mondiale
Suedia, fără un om important cu România Stâlpul apărării nu și-a revenit după accidentarea de la Mondiale
07:30
CFR - plată autorizată, Petrolul - inadmisibil Decizii contradictorii în insolvență pentru același tip de cerere: autorizarea plăților pentru ridicarea interdicțiilor FIFA
CFR - plată autorizată, Petrolul - inadmisibil Decizii contradictorii în insolvență pentru același tip de cerere: autorizarea plăților pentru ridicarea interdicțiilor FIFA
00:19
Ianis Stoica, „dublă” în Portugalia FOTO. Prestație de senzație pentru atacantul român în partida cu Braga
Ianis Stoica, „dublă” în Portugalia FOTO. Prestație de senzație pentru atacantul român în partida cu Braga
00:41
Șoc în Liga Campionilor Antrenorul și-a anunțat demisia imediat după meci: „Nu mă mai întorc” » Gestul violent al fanilor
Șoc în Liga Campionilor Antrenorul și-a anunțat demisia imediat după meci: „Nu mă mai întorc” » Gestul violent al fanilor
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic
50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale
Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la <span>Perez-Reverte</span>
Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion
Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist <span>s-a</span> nenorocit cu complicitatea LPF
Top stiri
Tavi Popescu pleacă de la FCSB  Becali  a confirmat mutarea:  „I-am spus să facă actele” + Mesajul primit în direct de Mihai Stoica
Superliga
10.09
Tavi Popescu pleacă de la FCSB Becali a confirmat mutarea: „I-am spus să facă actele” + Mesajul primit în direct de Mihai Stoica
Citește mai mult
Tavi Popescu pleacă de la FCSB Becali a confirmat mutarea: „I-am spus să facă actele” + Mesajul primit în direct de Mihai Stoica
Reclamă controversată   VIDEO:  „Doar sport” »    Sydney Sweeney,  goală într-un clip care promovează predicțiile sportive
Diverse

Nadia Comăneci, la „Românii au Talent”   PRO TV a dat lovitura!  Ce poziție va ocupa cea mai mare gimnastă din istoria României
Media

BREAKING |  Prețul unei călătorii cu metroul din București s-ar putea tripla, după ce subvenția Metrorex a fost tăiată. “Costul real e 14 lei!” De ce o scumpire pare iminentă
B365