CS Universitatea Craiova, în turul trei preliminar al Conference League / Victorie categorică în returul cu Vllaznia

CS Universitatea Craiova s-a calificat în turul trei preliminar al Conference League, după ce s-a impus categoric în returul disputat pe stadionul „Ion Oblemenco”, scor 3-0 (4-1 la general), împotriva albanezilor de la Vllaznia Shkoder.

HotNews.roFoto: Hotnews

Echipa antrenată de Laszlo Balint a marcat prin Mateiu ('58), Silva ('62) și Găman ('80).

Cum a arătat CSU Craiova în returul cu Vllaznia: Lazar – Căpăţînă, Papp (Găman ’46), Raul Silva, Bancu – Creţu (Screciu ’77), Mateiu – Gustavo (Roguljic ’65), Baiaram, Ivan (Cîmpanu ’82) – Koljic (Markovic ’65).

„Nu a fost deloc uşor. Mă bucură foarte mult abordarea echipei. Nimic nu e întâmplător, ce s-a întâmplat duminică a fost un semnal pentru noi toţi. Importantă este calificarea. Pentru noi este un moment important. Am mai avut astfel de meciuri, unde am controlat, am avut ocazii, dar astăzi totul s-a derulat aşa cum ne-am propus.

În acest moment nu mă gândesc la meciul cu Zoria Luhansk, mă gândesc laa meciul cu Rapid. Aveam nevoie de victorie, mă bucur că a venit şi la un scor confortabil şi în urma unui joc consistent. Dar de mâine aveam treabă şi trebuie să pregătesc meciul cu Rapid. Această calificare este un punct de plecare pentru ce ne dorim să facem în continuare” - Laszlo Balint la Digi Sport.

De știut:

• În turul trei al preliminariilor Conference League, CSU Craiova va da peste Zorya Luhansk (Ucraina).
• România va mai fi reprezentată în această fază a competiției de alte trei echipe: FCSB (vs DAC Dunajska Streda din Slovacia), Sepsi Sfântu Gheorghe (vs Djurgardens din Suedia) și CFR Cluj (vs Shakhter Soligorsk din Belarus).

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Cupa României   U Cluj și-a luat revanșa!  Victorie în inferioritate numerică cu Petrolul » Primele rezultate din grupe
Cupa Romaniei
23:00

Citește mai mult

Ofertă pentru Cîrjan   Un club din MLS  a pus ochii pe căpitanul lui Dinamo » De ce sunt grăbite negocierile
Superliga
21:27

„Rațiu e furios!”  Motivul pentru care  transferul la Fulham ar fi picat!  Englezii vor acum un fundaș de la Bayern
Stranieri
19:33

„Mi-e rușine”  Marius Șumudică a răbufnit după a  treia victorie consecutivă  la CFR Cluj: „Nu sunt colacul de salvare”
Cupa Romaniei
21:00

Știri ultima oră
23:08
Rațiu, vizibil afectat VIDEO. A plecat foarte nervos de la baza lui Rayo! Primele imagini după ce transferul la Fulham a picat

21:24
Giuleștiul prinde curaj Victor Angelescu e încrezător în forțele Rapidului: „Titlul? Ne putem bate cu oricine”

22:55
Manchester City egalează recordul! Suma fabuloasă plătită lui Chelsea pentru transferul lui Enzo Fernandez
Manchester City egalează recordul! Suma fabuloasă plătită lui Chelsea pentru  transferul lui Enzo Fernandez
21:27
Ofertă pentru Cîrjan Un club din MLS a pus ochii pe căpitanul lui Dinamo » De ce sunt grăbite negocierile
Ofertă pentru Cîrjan Un club din MLS a pus ochii pe căpitanul lui Dinamo » De ce sunt grăbite negocierile
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

De ce mai joacă Djokovic

Cristian Geambașu: De ce mai joacă Djokovic

50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Cătălin Tolontan: 50 dintre copiii diasporei, convocați la echipele naționale

Reversul la Perez-Reverte

Cristian Geambașu: Reversul la Perez-Reverte

Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Dan Udrea: Să avem decența să admitem că suntem slabi, nu că avem ghinion

Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator

Radu Naum: Agentul constatator
Ferran

Cristian Geambașu: Ferran

Cristian Geambașu: Ferran
O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu

Dan Udrea: O spoială marca Burleanu
Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Dan Udrea: Un fotbalist s-a nenorocit cu complicitatea LPF

Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse

Cătălin Tolontan: Infantino, zero șanse
Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Dan Udrea: Un personaj ce devine piatra de moară la FCSB

Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Dan Udrea: Glorie îmbibată în alcool: Scena la care am asistat la Dinamo - U Cluj

Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Cristian Geambașu: Nu e Apocalipsă, era o scamă pe costum!

Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u

Silviu Tudor Samuilă: Bu-tu-ta-u
„Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Dan Udrea: „Pregătiți-vă de Apocalipsă!”

Totul despre David, nimic despre înot

Radu Naum: Totul despre David, nimic despre înot

David și Leon, un vis pentru mai târziu

Cristian Geambașu: David și Leon, un vis pentru mai târziu

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Top stiri
Deadline Day în TOP 5 Europa   Cele mai importante mutări  din ultima zi de mercato » Barcelona și-a luat atacant + Manchester City, transfer-record
Campionate
19:54

Uluitorul caz Rădoi  De ce antrenorul nu e o variantă bună pentru nicio echipă de club.  Are o mare problemă
Superliga
12:22

Probleme mari la FCSB  Baciu are la dispoziție doar 15 jucători de câmp pentru  meciul cu FC Argeș!  Care e starea accidentaților
Superliga
17:04

FOTO | Odiseea unei bucureștence pe eSănătateaMea, în prima zi a Revoluției Digitale. Panica" 10 minute sau zbori",  30 de refuzuri și o operație de apendicită rămasă suspendată
B365
10:34