Formula 1: Ferrari anunță o schimbare la nivel înalt

Mattia Binotto nu mai este șeful echipei de Formula 1 a celor de la Ferrari, informația fiind confirmată de siteul oficial al Marelui Circ.

Mattia BinottoFoto: David Davies / PA Images / Profimedia

Mattia Binotto nu mai este șeful echipei de Formula 1 a celor de la Ferrari

Binotto (53 de ani) a fost supus unei presiuni foarte mari după ce Scuderia nu a reușit să câștige vreun titlu în sezonul recent încheiat, iar acesta și-a prezentat în cele din urmă demisia.

A fost un sezon greu pentru Ferrari, unul în care Scuderia a dat senzația la începutul anului că se poate bate de la egal la egal cu RedBull, dar până la urmă stagiunea s-a încheiat cu o nouă dezamăgire pentru teamul italian.

Ferrari a produs încă o dată multă supărare fanilor săi de pretutindeni, iar cineva trebuia să plătescă pentru un nou sezon ratat.

În plus, susținătorii Scuderiei au comentat mult în sezonul recent încheiat pe marginea strategiilor de cursă adoptate de echipă (de multe ori confuze), iar Binotto a fost găsit principal vinovat de situația creată.

„Ferrari anunţă că a acceptat demisia lui Mattia Binotto, care pe 31 decembrie îşi va părăsi funcţia de Team Principal al echipei", a precizat Ferrari într-un comunicat de presă.

„Cu regretul pe care îl implică acest lucru, am decis să închei colaborarea mea cu Ferrari. Părăsesc o companie pe care o iubesc cu seninătatea care vine din convingerea că am făcut tot posibilul pentru atingerea obiectivelor stabilite” -Mattia Binotto.

Înlocuitorul lui Mattia Binotto va fi anunțat la începutul lui 2023.

Fostul șef al echipei a venit la Ferrari în 1995, pe postul de inginer. A preluat conducerea Scuderiei în 2019 (înainte de startul sezonului), iar trei ani mai târziu pleacă fără să fi reușit să aducă vreun titlu în sânul echipei italiene.

De știut:

• Piloții Ferrari au încheiat sezonul 2022 al Formulei 1 pe locurile 2 (Charles Leclerc - 308 puncte), respectiv 5 (Carlos Sainz Jr. - 246 de puncte).
• În ierarhia constructorilor, Scuderia Ferrari a terminat pe locul al doilea (554 de puncte). Campioană a ieșit RedBull (759 de puncte), în timp ce Mercedes a terminat pe ultima treaptă a podiumului cu 515 puncte.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:07
Noi detalii despre scandalul de rasism VIDEO. Șumudică a continuat dezvăluirile la conferință: „Chipciu mi-a dat dreptate”

10:12
Kompany a fost externat Bayern a dezvăluit cauza prăbușirii antrenorului. Și-ar fi dislocat și umărul!

09:37
Gardoș, impresionat de protocol FOTO. Gluma făcută de oficialul Chindiei, după meciul cu Dinamo: „Bun!”

10:38
Răducioiu, la Dinamo? Conducerea încearcă să-l readucă la echipă, după ce a plecat cu scandal

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Top stiri
Scandal la anti-doping  Suspiciuni și acuzații după ce noul contract prin care sunt testați sportivii români a fost  atribuit unei firme înființate luna trecută
Investigatii
28.10

Citește mai mult

Săpunaru, amenințări în direct   Radu Naum  a intervenit după atacul vulgar: „Poftim? Ai tu grijă cum vorbești!”
Superliga

„O fi rasism?”   FOTO.  Imaginea postată de MM Stoica după  scandalul iscat la FCSB - Rapid:  „Se autosesizează cineva?”

Ore decisive pentru Călin Georgescu: astă-seară va fi eliberat sau rămâne în arest preventiv. Zeci de susținători, pe trepte la Curtea de Apel București, în așteptarea verdictului
B365