Rapidul are cel mai bun sezon din ultimii ani, trupa giuleșteană aflându-se pe locul 3 în acest moment în SuperLiga. Patronul echipei, Dan Șucu, a precizat că în copilărie a ținut cu una dintre marile rivale ale echipei de lângă Podul Grant.
Dan Șucu, patronul Rapidului, a ținut cu Steaua în copilărie
În vârstă de 59 de ani, Dan Șucu a vorbit la Digisport despre faptul că în copilărie a fost stelist. Fiind copil de colonel, omul de afaceri a precizat că mergea cu tatăl său și vedea meciurile formației din Ghencea.
„N-am ținut niciodată cu Dinamo. Sunt copil de colonel, nu aveam cum să merg la Dinamo. Mergeam de mână cu el la meciurile Stelei. Da, țineam cu Steaua. Era normal, mergeam cu tata. Îi vedeam pe Iordănescu, pe Liță Dumitru.
Ce a făcut domnul Duckadam nu a făcut nimeni pe lumea asta. Acum sunt rapidist și iubesc ce fac aici. Sunt convins că pot să fac pentru Rapid cel puțin tot atât cât poate un rapidist pursânge” - Dan Șucu, la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digisport.
SuperLiga, clasament
1 Farul Constanța 41 puncte / 18 meciuri
2 CFR Cluj 34 / 16 meciuri
3 Rapid 33 / 18 meciuri
4 U Craiova 31 / 17 meciuri
5 Hermannstadt 27 / 17 meciuri
6 FCSB 26 / 16 meciuri etc.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro