VIDEO Record de asistență la demonstrativul dintre Roger Federer și Rafael Nadal / Cu cine au făcut echipă în meciul de dublu

Roger Federer și Rafael Nadal au stabilit un nou record mondial în tenis, vineri, după ce la o partidă demonstrativă disputată în Cape Town, Africa de Sud, au asistat 51.954 de fani, informează Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Partida, a șasea din campania "Meci pentru Africa", s-a disputat în țara natală a mamei lui Roger Federer, Lynette. Toate veniturile obținute, aproximativ 3.5 milioane de dolari, vor merge către fundația tenismenului elvețian, care sprijină educația și sportul în Africa.

În primul joc, Roger Federer a făcut pereche la dublu cu fondatorul Microsoft, Bill Gates. Cei doi i-au învins pe Rafael Nadal și comediantul Trevor Noah, scor 6-3. La meciul de simplu au intrat în scenă Federer și Nadal. Elvețianul a câștiat în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 6-3.

La finalul evenimentului, organizatorii au anunțat că a fost stabilit un nou record mondial în ceea ce privește asistența la un meci de tenis - 51.954 de persoane. Precedenta astfel de bornă, 42.517 speectatori, fusese stabilită la un alt joc demonstrativ, în Mexico City, între Roger Federer și Alexander Zverev, în luna noiembrie a anului trecut.

"Nu m-am gândit niciodată că voi avea 51.954 de spectatori la un meci de tenis. Nu e ceva la care să visezi. A fost prima dată aici în Cape Town, iar asta a înseamnat mai mult decât tenis pentru mine", a declarat Federer, care a fost completat de Nadal: "Un public și un stadion uimitor! A fost o seară de neuitat. Probabil că nu vom mai juca niciodată într-o astfel de atmsoferă".

Rezumat Federer/Gates vs Nadal/Noah:

Rezumat Federer vs Nadal:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:08
Final de an pentru Mihăilă Lovitură grea primită de internaționalul român » Probleme și pentru Doicaru

09:39
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”

09:14
„Au potențial de Premier League” Un fost internațional laudă pariurile lui Gică Hagi: „Există perspectivă”

06:30
Wenger ia decizia. Candidează? Francezul are sprijinul UEFA pentru a-l combate pe Infantino la alegerile FIFA

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Top stiri
Dorit după plecarea de la FCSB  Înlăturat de Becali,  Cernat e așteptat  la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
Superliga

Citește mai mult
Dorit după plecarea de la FCSB Înlăturat de Becali, Cernat e așteptat la un alt club din Superliga: „Are ușa deschisă”
„Au potențial de Premier League”   Un fost internațional laudă  pariurile lui Gică Hagi:  „Există perspectivă”
Nationala
09:14
„Au potențial de Premier League” Un fost internațional laudă pariurile lui Gică Hagi: „Există perspectivă”
Citește mai mult
„Au potențial de Premier League”  Un fost internațional laudă pariurile lui Gică Hagi: „Există perspectivă”
Wenger ia decizia. Candidează?  Francezul are sprijinul UEFA  pentru a-l combate pe Infantino  la alegerile FIFA
Campionate

Scump Crăciunul în sectorul lui Negoiță. Decorațiunile din 2026 costă de trei ori mai mult față de anul trecut. Proiect, pe masa consilierilor locali S3
B365
09.11