Turul Italiei: Editia cu numarul 100 - Programul competitiei din 2017

Turul Italiei: Editia cu numarul 100 - Programul competitiei din 2017

Editia cu numarul 100 din Turul Italiei la ciclism va debuta pe 5 mai 2017 din Sardinia, va avea 3.572 de kilometri si un numar total de 21 de etape.

Turul Italiei, editia cu numarul 100Foto: giroditalia.it

Plutonul urmeaza sa porneasca pe 5 mai din Sardinia pentru ajunge trei saptamani mai tarziu la Milano, dupa parcurgerea a 3.572 km, repartizati in 21 de etape.

Daca startul din Sardinia, unde se vor disputa primele trei etape, era cunoscut de aproximativ o luna, restul traseului a fost dezvaluit marti, la Milano, in prezenta tuturor invingatorilor acestei probe, aflati in viata, precizeaza AFP, conform Agerpres.

Marcat de o a treia saptamana redutabila si doua contracronometre individuale, intre care unul de 28 km, in ultima zi, la Milano (67,2 km in total), Turul Italiei doreste sa-i omagieze la editia sa aniversara pe fostii si actualii eroi ai ciclismului italian.

"Il Giro" va trece astfel prin Sicilia si Messina, orasul natal al lui Vincenzo Nibali, dublu castigator al acestei cursei (2013 si 2016), unde este programata sosirea etapei a 5-a. Este pentru a doua oara in istoria Turului Italiei cand caravana va trece, in acelasi an, prin cele doua mari insule italiene (Sardinia si Sicilia).

"Sicilia si Sardinia respira ciclismul. Pentru cele doua insule va fi un mare eveniment", a asigurat Nibali, campionul en titre, prezent la evenimentul de la Milano.

Cea de-a 11-a etapa, intre Florenta si Bagno di Romagna, va pleca chiar din fata muzeului dedicat lui Gino Bartali, in cartierul Ponte a Ema, unde este nascut triplul castigator al tricoului roz (1936, 1937 si 1946).

De asemenea, etapele a 13-a si a 14-a vor fi dedicate lui Fausto Coppi, "Il campionissimo". Finisul etapei a 13-a va avea loc la Tortona, unde a murit, in 1960, cvintuplul castigator al Turului Italiei, in timp ce episodul al 14-lea va debuta in orasul natal al acestuia, Castellania.

Etapa a 14-a se va incheia pe varful Sanctuarului de la Oropa, unde Marco Pantani si-a construit, in 1999, o parte a legendei sale, impunandu-se en solitaire, din postura de purtator al tricoului roz.

Prima editie a Turului Italiei a avut loc in anul 1909, fiind castigata de rutierul italian Luigi Ganna. Recordul de victorii in "Corsa Rosa", cum mai este supranumita aceasta competitie, este detinut de trei ciclisti: italienii Alfredo Binda si Fausto Coppi, alaturi de belgianul Eddy Merckx, toti cu cate cinci succese.

Traseul editie cu numarul 100 a "Il Giro":

5 mai — prima etapa: Alghero — Olbia, 203 km

6 mai — etapa a 2-a: Olbia — Tortoli, 208 km

7 mai — etapa a 3-a: Tortoli — Cagliari, 148 km

8 mai — zi de repaus

9 mai — etapa a 4-a: Cefalu — Etna, 180 km

10 mai — etapa a 5-a: Pedara — Messina, 157 km

11 mai — etapa a 6-a: Reggio de Calabre — Terme Luigiane, 207 km

12 mai — etapa a 7-a: Castrovillari — Alberobello, 220 km

12 mai — etapa a 8-a: Molfetta — Peschici, 189 km

14 mai — etapa a 9-a: Montenero di Bisaccia — Blockhaus, 139 km

15 mai — zi de repaus

16 mai — etapa a 10-a: Foligno — Montefalco, 39,2 km (contracronometru individual)

17 mai — etapa a 11-a Florenta (Ponte a Ema) — Bagno di Romagna, 161 km

18 mai — etapa a 12-a: Forli — Reggio Emilia, 237 km

19 mai — etapa a 13-a: Reggio Emilia — Tortona, 162 km

20 mai — etapa a 14-a: Castellania — Oropa, 131 km

21 mai — etapa a 15-a: Valdengo — Bergamo, 199 km

22 mai — zi de repaus

23 mai — etapa a 16-a Rovetta — Bormio, 227 km

24 mai — etapa a 17-a: Tirano — Canazei, 219 km

25 mai — etapa a 18-a: Moena — Ortisei, 137 km

26 mai — etapa a 19-a: San Candido — Piancavallo, 191 km

27 mai — etapa a 20-a: Pordenone — Asiago, 190 km

28 mai — etapa a 21-a: Monza (autodrom) — Milano, 28 km (contracronometru individual)

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:38
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
Hagi, mărul discordiei Insistența lui Ilie Dumitrescu pentru titularizarea lui Ianis, contrată în studio: „De ce ne străduim să-i facem loc în națională?”
23:07
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Pedeapsa maximă pentru Owono Sancțiunea primită de portar, după moartea lui Jesus de Miguel
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”
Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali
Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă
Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Top stiri
De ce a plecat MM de la FCSB  Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept:  „Sunt cel mai bun”.  Ce a discutat cu Becali
Superliga
13.11
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Citește mai mult
De ce a plecat MM de la FCSB Mihai Stoica explică ruptura și se bate cu pumnul în piept: „Sunt cel mai bun”. Ce a discutat cu Becali
Hagi, mesaj tăios  Ce spune despre  absenții importanți din lotul naționalei:  „Știți ce motto are Real Madrid?”
Nationala

„Cu mine nu merge așa!”   VIDEO.  Colegul lui Ionuț Radu, pus la punct de selecționer:  „Egoul tău este prea mare”
Campionate

Vremea o ia complet razna în acest weekend în București. Temperaturile vor scădea, de pe o zi pe alta, cu vreo 15 grade Celsius
B365
12.11