UEFA, clarificare în cazul lui Sebastian Colțescu - Sancțiunea nu se aplică în competițiile interne

UEFA, clarificare în cazul lui Sebastian Colțescu - Sancțiunea nu se aplică în competițiile interne

​Comisia de Etică şi Disciplină UEFA a lămurit situaţia lui Sebastian Colţescu, menţionând că sancţiunea arbitrului român se aplică doar în competiţiile UEFA, informează FRF.

Sebastian ColtescuFoto: FRANCK FIFE / AFP / Profimedia

Luni, Comisia de Etică şi Disciplină UEFA a anunţat suspendarea lui Sebastian Coltescu de la îndeplinirea oricărei funcţii de arbitru până la sfârşitul sezonului 2020/21, adică până la 30 iunie 2021, fără a specifica dacă sancţiunea se aplică sau nu pe teritoriul României. Decizia a fost luată în urma incidentelor de la partida PSG – Istanbul Başakşehir, din Liga Campionilor, disputată în decembrie 2020.

În această seară, UEFA a confirmat oficial că suspendarea arbitrului român se aplică doar în competiţiile UEFA. Astfel, Sebastian Colţescu va avea dreptul de a arbitra în competiţiile interne.

În acelaşi caz, asistentul Octavian Şovre a fost avertizat. Ambii arbitri români trebuie să participe la un program educaţional până la data de 30 iunie 2021, scrie News.ro.

Citește și: Decizia oficială a UEFA: Cât a fost suspendat Sebastian Colțescu după incidentele de la Paris

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Champions League  13 goluri în a doua seară de Ligă.  FCSB, menționată  de statisticieni + Mesaj special: „Eu sunt alesul, tu cine ești?”
Liga Campionilor
18.09
Champions League 13 goluri în a doua seară de Ligă. FCSB, menționată de statisticieni + Mesaj special: „Eu sunt alesul, tu cine ești?”
Citește mai mult
Champions League  13 goluri în a doua seară de Ligă. FCSB, menționată de statisticieni + Mesaj special: „Eu sunt alesul, tu cine ești?”
Ciolacu vs Boc, duel în Liga 1  Echipele din orașele celor doi politicieni, din perspectiva  banilor publici : Gloria Buzău, buget-record, peste U Cluj
Liga 1
18.09
Ciolacu vs Boc, duel în Liga 1 Echipele din orașele celor doi politicieni, din perspectiva banilor publici: Gloria Buzău, buget-record, peste U Cluj
Citește mai mult
Ciolacu vs Boc, duel în Liga 1  Echipele din orașele celor doi politicieni, din perspectiva banilor publici : Gloria Buzău, buget-record, peste U Cluj
Ținte noi    Dinamo  încearcă două transferuri de calibru!
Liga 1
18.09
Ținte noi Dinamo încearcă două transferuri de calibru!
Citește mai mult
Ținte noi  Dinamo încearcă două transferuri de calibru!
Tătărușanu în tricoul lui FCSB  Va fi prezent la meciul cu Petrolul: „Prima oară în  Ghencea ”
Liga 1
18.09
Tătărușanu în tricoul lui FCSB Va fi prezent la meciul cu Petrolul: „Prima oară în Ghencea
Citește mai mult
Tătărușanu în tricoul lui FCSB  Va fi prezent la meciul cu Petrolul: „Prima oară în Ghencea ”