Ultima stire despre Bobby Fischer

A murit Bobby. Avea 64 de ani, iar in pasaportul sau scria „cetatean islandez”. Un prieten m-a intrebat astazi de unde si pina unde era Fischer islandez? Incercam aici toate raspunsurile posibile, pentru ca aminitirea lui merita.

Bobby Fischer a avut o problema speciala cu tot ce insemna autoritatea. De cind a aparut in sah, intrat pe usa privilegiata a copiilor-minune, a ravasit mintile organizatorilor de turnee cu pretentii care la vremea lor pareau fabuloase: lumina din sala e prea slaba, spectatorii stau prea aproape, camerele de televiziune trebuie sa dispara pentru ca ii afecteaza concentrarea. In scurt timp, Bobby a primit stampila „nebun”. Astfel s-a pierdut, si este pacat, faptul ca Fischer a fost omul care a scos sahul din cafenele si l-a adus pe scena marilor teatre, sau – in alte cuvinte – din periferie, l-a adus in centru.

Da, Bobby a fost nebun. Atit de nebun, incit in finala cu Spassky (in 1972) nu s-a prezentat la o partida, fiindca organizatorii au incercat sa il pacaleasca prin mascarea unei camere TV in spatele unui arbust ornamental. Pretul platit de Fischer: a pierdut partida prin neprezentare, iar meciul a inceput practic de la 2-0 pentru Spassky. Insa americanul avea sa remedieze pe parcurs, cistigind titlul mondial intr-un meci care a ramas in memorie drept „meciul secolului”.

Lumea i-a acceptat bizareriile pentru ca nu putea elimina din joc un sahist atit de profund, cu o gindire absolut noua. In plus, americanul reprezenta ceea ce se cheama reteta de succes, detaliu esential intr-un sport precum sahul care nu tulburase nicicind interesul publicului.

O singura data, cerintele lui nu au fost acceptate: s-a intimplat in 1975, cind trebuia sa isi apere titlul contra noului star al Uniunii Sovietice, Anatoli Karpov. Fischer a cerut federatiei ca meciul sa se dispute dupa regulile sale („Eu sunt campionul, eu spun conditiile”). Federatia a refuzat, impingindu-l pe american sa se retraga din sah. Era oricum o decizie pe care Bobby o anuntase de mult: exista un interviu in presa americana in care Bobby, la 16 ani, spunea: „Voi deveni campion mondial, apoi ma voi retrage, pentru ca voi mai avea nimic de demonstrat”.

Din 1975 pina astazi, vestile despre Bobby au fost putine si rele. Jucatorul se transformase intr-o fantoma care continua sa bintuie lumea, sub forma de zvonuri: a innebunit complet; e in continuare interesat de sah, dar nu se mai intoarce, etc. A facut-o in 1992, cind a disputat n meci demonstrativ cu fostul sau adversar Boris Spassky. Pentru ca iubea Iugoslavia, Fischer a vrut ca acest meci sa se dispute in localitatea muntenegreana Sveti Stefan. A doua zi dupa deschiderea intilnirii, administratia americana i-a transmis avertismentul ca incalca embargoul. Fischer a luat scrisoarea, a aratat-o jurnalistilor, apoi a scuipat-o.

Granita dintre geniu si nebunie e atit de sensibila! Din acel moment, Fischer a oprit orice legatura cu lumea. Nu s-a mai intors in America, pentru ca era asteptat de un proces, ci a ales de aceasta data un exil politic. Pe internet circula inca interviurile acordate unor radiouri din Filipine, prin care acuza SUA ca este condusa de „mafia evreiasca”. Dupa atentatul din 11 septembrie, nu s-a sfiit sa laude operatiunea terorista!

S-a ascuns prin Ungaria, la familia de sahisti Polgar, apoi a ajuns in Japonia. La Tokyo, i-a expirat pasaportul. Atunci a cerut cetatenie islandeza, pentru a evita din nou Statele Unite. Iar Islanda, mindra inca de amintirea meciului secolului, i-a acordat-o imediat. Acesta este motivul pentru care Fischer, 64 de ani, avea la disparitie pasaport islandez.

A vrut parca sa fie in deplina „legalitate”: sa moara in locul in care de fapt se nascuse gloria lui.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro