​VIDEO Imagini emoționante - Victoria Azarenka, în lacrimi după ce a părăsit AO: "Am trecut prin multe încercări în viaţa mea şi câteodată mă întreb de ce"

​VIDEO Imagini emoționante - Victoria Azarenka, în lacrimi după ce a părăsit AO: "Am trecut prin multe încercări în viaţa mea şi câteodată mă întreb de ce"

​Dublă campioană la Australian Open, Victoria Azarenka nu a mai reușit să revină la nivelul pe care îl avea înainte să nască, iar rezultatele încă se lasă așteptate. După eliminarea prematură de la Melbourne, jucătoarea în vârstă de 29 de ani nu și-a mai putut stăpâni emoțiile la conferința de presă și a izbucnit în plâns. Fosta ocupantă a locului 1 WTA a mărturisit că are mari probleme în a-și recăpăta încrederea. "Am trecut prin multe încercări în viaţa mea şi câteodată mă întreb de ce, dar cred că mă vor întări", a spus Azarenka.

Victoria Azarenka, in lacrimi la conferinta de presaFoto: Captura YouTube

Azarenka (53 WTA) a fost învinsă în primul tur la Australian Open de germanca Laura Siegemund (110 WTA), scor 7-6(5), 4-6, 2-6. Pentru Vika a fost a doua înfrângere din tot atâtea meciuri disputate în acest an în circuitul WTA. Înainte de confruntarea de la Melbourne, a fost învinsă de Venus Williams, scor 3-6, 6-1, 3-6, în primul tur la Auckland.

"Este o luptă mai grea pentru mine acum. Pot continua să spun acest cuvânt, chiar mă lupt acum. Cred că este destul de evident. E în regulă. Nu cred că, stând aici, am greşit cu ceva. Dar lupt. Eşecul este atunci când renunți și nu încerci din nou. Dacă voi continua să mă lupt și, pentru a ieși din asta, trebuie să fac asta, atunci asta am de gând să fac.

Dacă ar exista un magazin de unde aș putea cumpăra încrederea, aş merge şi aş cumpăra-o. Pur şi simpu trebuie să joci meciuri, turnee. Încerc să joc cât pot, să construiesc ceva. Ambiţiile mele sunt ridicate, ştiu de ce sunt capabilă.

Am trecut prin multe încercări în viaţa mea şi câteodată mă întreb de ce, dar cred că mă vor întări. Vreau să cred asta şi voi munci din greu pentru asta. Uneori, am nevoie doar de puţin timp, răbdare şi sprijin", a spus Azarenka, într-o conferință de presă.

Imagini emoționante cu Victoria Azarenka la conferința de presă:

După ce a născut un băiețel în decembrie 2016, Azarenka a revenit în circuit în luna iunie a anului 2017. Jucătoarea din Belarus a fost nevoită apoi să lupte pentru custodia fiului său, astfel că în anul 2017 a participat la doar două turnee.

Până la soluționarea cazului, sportivei i s-a interzis să părăsească statul California, motiv pentru care a lipsit de la ediția de anul trecut de la Australian Open, în ciuda faptului că organizatorii îi oferiseră un wild-card.

Vika a revenit în circuit în martie 2018, la Indian Wells, fiind eliminată în turul al doilea de Sloane Stephens. A urmat apoi competiția de la Miami, unde bielorusa a arătat o formă foarte bună, ajungând până în semifinale (a fost învinsă tot de Sloane Stephens). Avea să fie cea mai bună performanță reușită de Azarenka în 2018.

Victoria Azarenka, rezultatele înregistrate în 2018:

Indian Wells (Premier Mandatory) - turul II (1-6, 5-7 cu Sloane Stephens)

Miami (Premier Mandatory) - semifinale (6-3, 2-6, 1-6 cu Sloane Stephens)

Madrid (Premier Mandatory) - turul II (2-6, 6-1, 5-7 cu Karolina Pliskova)

Roma (Premier 5) - turul I (0-6, 3-6 cu Naomi Osaka)

Roland Garros (Grand Slam) - turul I (5-7, 5-7 cu Katerina Siniakova)

Mallorca (International) - optimi (3-6, 4-6 cu Lucie Safarova)

Wimbledon (Grand Slam) - turul II (3-6, 3-6 cu Karolina Pliskova)

San Jose (Premier) - sferturi (abandon la 7-6(4), 0-3 în meciul cu Danielle Collins)

Montreal (Premier 5) - turul II (3-6, 1-6 cu Joahanna Konta)

Cincinnati (Premier 5) - turul II (4-6, 5-7 cu Caroline Garcia)

US Open (Grand Slam) - turul III (3-6, 4-6 cu Sloane Stephens)

Tokyo (Premier) - sferturi (abandon la 5-3 pentru Camila Giorgi)

De-a lungul timpului, Azarenka a cucerit 20 de trofee WTA, dintre care două de Grand Slam (la Australian Open în 2012 și 2013). Jucătoarea din Belarus a mai disputat alte 16 finale, dintre care două la US Open (în 2012 și 2013).

În 2012, Azarenka a devenit lider mondial și a bifat în total 51 de săptămâni pe primul loc al clasamentului WTA. A câștigat din tenis $29,280,914.

Titlurile câștigate de Victoria Azarenka: 2016 - Brisbane, Indian Wells, Miami; 2013 - Australian Open, Doha, Cincinnati; 2012 - Sydney, Australian Open, Doha, Indian Wells, Beijing, Linz; 2011 - Miami, Marbella, Luxemburg; 2010 - Stanford, Moscova; 2009 - Brisbane, Memphis, Miami.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:34
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
21:40
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
„S-au aliniat astrele pentru ele” Marius Șumudică, mesaj pentru rivalele din Superliga după remiza albă din CFR - U Craiova
22:16
„Așa încheiem turul” Mesajul căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
„Așa încheiem turul” Mesajul  căpitanului de la Dinamo, după ce „câinii” au fost depășiți de Craiova în clasament
23:35
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Ronaldo a revenit în Portugalia FOTO. Conacul de 34,5 de milioane de euro în care se relaxează după retragerea de la națională
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
08.11
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
Citește mai mult
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
08.11
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Citește mai mult
„Mergem în instanță și nu-i iertăm” Primarul Hunedoarei amenință Rapidul: „Domnul Șucu să ne dea banii!”
„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365