VIDEO Modul în care naționala din Noua Zeelandă i-a adus un omagiu lui Maradona înainte de meciul de rugby cu Argentina

Naţionalele de rugby ale Noii Zeelande şi Argentinei au adus un omagiu memoriei fostei vedete a fotbalului mondial, Diego Armando Maradona, înainte de începerea meciului dintre cele două reprezentative din Tri-Nations, meci care are loc la Newcastle (Australia), scrie AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

Căpitanul All Blacks, Sam Cane, a depus un tricou al naţionalei sale, purtând numărul 10 şi pe care scria Maradona, pe punctul cu var de la centrul terenului, în semn de respect faţă de fotbalistul argentinian, decedat miercuri, la vârsta de 60 de ani.

"Cred că Maradona este o legendă pentru toată lumea, dar în Argentina era aproape un zeu", a declarat selecţionerul ''pumelor'', Mario Ledesma. ''A avut capacitatea de a ne aduce pe toţi împreună, ne va fi dor de el'', a adăugat Ledesma.

Naţionala de rugby a Argentinei vrea să facă un meci cât mai bun contra Noii Zeelande, fostă campioană mondială, sâmbătă, în turneul Tri Nations, ca un omagiu adus lui Diego Maradona, spunea în urmă cu două zile Mario Ledesma.

Ledesma, care a jucat 84 de meciuri în tricoul primei reprezentative, a afirmat că s-a întâlnit de mai multe ori cu Maradona şi că acesta era un mare fan al primei reprezentative de rugby, informează Agerpres.

''Ori de câte ori Argentina juca un meci indiferent de sport, tenis, hochei, rugby, fotbal, Maradona era acolo, urmărea partidele, era un exemplu despre cum se reprezintă tricoul naţional. A fost o figură reprezentativă pentru această ţară, vom încerca să facem un meci cât mai bun în memoria sa'', a spus Ledesma.

Selecţionerul a menţionat că Diego Maradona a fost prezent la un meci al Argentinei contra All Blacks, iar când a apărut în tribune toti jucătorii de pe teren s-au oprit, privind spre locul unde Maradona se aşezase.

În urmă cu două săptămâni, selecţionata Argentinei, condusă de uvertura Nicolas Sanchez, autorul tuturor punctelor echipei sale, a învins cu 25-15 All Blacks pentru prima oară în istorie, la Sydney, în etapa a treia a Tri Nations, un campionat al naţionalelor din Emisfera de Sud şi organizat anul acesta exclusiv în Australia din cauza pandemiei de coronavirus. Argentina nu învinsese niciodată Noua Zeelandă, în 30 de confruntări.

Sâmbătă, cele două naţionale se confruntă din nou la Newcastle (New South Wales).

Diego Armando Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 ani, în urma unui stop cardiac suferit într-o locuinţă din Tigre, la nord de capitala Buenos Aires, în care se recupera după operaţia recentă la care a fost supus pentru îndepărtarea unui hematom subdural.

S-ar putea să te intereseze și:

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
09:32
Înlocuitor pentru Mihai Stoica Prima opțiune a lui Gigi Becali pentru postul de manager general la FCSB » Când ar putea bate palma

10:27
Barcelona și după moarte FOTO. Cât costă un loc de veci pe Camp Nou

06:45
Investiție de un milion de euro Modificări importante în acționariatul firmei care deține Dinamo

07:30
2007 - Elton, 2026 - Boutoutaou Transferurile care au rupt relația dintre Gigi Becali și Mihai Stoica: „Evaziune mascată” vs „Nu e furăciune”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
Înlocuitor pentru Mihai Stoica   Prima opțiune  a lui Gigi Becali pentru postul de manager general la FCSB » Când ar putea bate palma
Superliga

Citește mai mult
Înlocuitor pentru Mihai Stoica Prima opțiune a lui Gigi Becali pentru postul de manager general la FCSB » Când ar putea bate palma
Investiție de un milion de euro  Modificări importante în  acționariatul firmei care deține Dinamo
Superliga
06:45
Investiție de un milion de euro Modificări importante în acționariatul firmei care deține Dinamo
Citește mai mult
Investiție de un milion de euro Modificări importante în acționariatul firmei care deține Dinamo
2007 - Elton, 2026 - Boutoutaou  Transferurile care au rupt relația dintre  Gigi Becali și Mihai Stoica:  „Evaziune mascată” vs „Nu e furăciune”
Superliga
07:30
2007 - Elton, 2026 - Boutoutaou Transferurile care au rupt relația dintre Gigi Becali și Mihai Stoica: „Evaziune mascată” vs „Nu e furăciune”
Citește mai mult
2007 - Elton, 2026 - Boutoutaou Transferurile care au rupt relația dintre Gigi Becali și Mihai Stoica: „Evaziune mascată” vs „Nu e furăciune”
Planul primarului Ciprian Ciucu de a interzice mașinile foarte poluante din centrul Bucureștiului, acum în dezbatere publică. PMB anunță și alte proiecte în discuție
B365
12.11