VIDEO Turneul Campionilor: Rafael Nadal rămâne în cursa pentru semifinale - Victorie în trei seturi cu Stefanos Tsitsipas

VIDEO Turneul Campionilor: Rafael Nadal rămâne în cursa pentru semifinale - Victorie în trei seturi cu Stefanos Tsitsipas

Rafael Nadal l-a învins în trei seturi pe Stefanos Tsitsipas, scor 6-7(4), 6-4, 7-5, și păstrează în continuare șanse pentru calificarea în semifinalele Turneului Campionilor. Ibericul așteaptă însă un "ajutor" din partea lui Daniil Medvedev, care trebuie să îl învingă în ultimul meci al grupei pe Alexander Zverev.

HotNews.roFoto: Hotnews

Primul serviciu a fost la cote înalte pentru ambii jucători în setul de debut, astfel că nu a existat nicio minge de break. S-a ajuns la tie-break, acolo unde erorile și-au făcut loc în jocul lui Nadal, care și-a cedat serviciul de trei ori, reușind doar două mini-break-uri. A fost 7-6(4) pentru Tsitsipas, după aproape o oră de joc.

Actul al doilea a început tot sub semnul echilibrului. Nadal a obținut primele mingi de break din meci la scorul de 2-2, când Stefanos Tsitsipas (deja calificat în semifinale) a comis o dublă greșeală la 30-15 pentru iberic. Prima șansă a fost anulată de grec cu un forehand superb în lung de linie, în timp ce a doua a fost irosită de Nadal, după o minge trimisă în fileu.

După un game solid de serviciu, Nadal l-a pus din nou în dificultate pe tânărul adversar și a mai obținut încă o minge de break. Tsitsipas a salvat-o și pe aceasta, după un serviciu bine plasat la interior. La 4-4, Nadal și-a mai procurat o minge de break în urma un punct superb, închis cu smash-ul. Forehand-ul l-a trădat pe grec, astfel că ibericul și-a trecut în cont primul break din meci.

Nadal a servit pentru câștigarea setului secund, dar nu făcut-o fără emoții. De la 40-0, spaniolul a pierdut două puncte consecutive în urma unor erori. Până la urmă, a treia minge a fost fructificată de Nadal, care a împins partida în decisiv.

În decisiv, la scorul de 2-2 și 30-0 pentru Nadal pe serviciul advers, ibericul a fost dezavantajat de o decizie a unui arbitru de linie. Rafa a obținut până la urmă două mingi de break în acel game (a condus cu 40-15), dar ambele au fost anulate de grec.

Tsitsipas a avut emoții și în următorul său game de serviciu, după ce a condus cu 40-15. Cu un retur direct câștigător la 40-40, Nadal a făcut rost de încă o șansă de break, dar nici de data aceasta nu a avut succes. Serviciul l-a scos din nou pe grec din încurcătură.

La 5-5 și 30-30, Nadal a reușit un forehand senzațional. Tsitsipas a cerut challenge, însă mingea a prins jumătate din linie. Ajutat încă o dată de serviciu, grecul a salvat mingea de break a ibericului. Rafa a beneficiat apoi de încă o șansă de break, iar din apropierea fileului Tsitsipas a trimis în afara terenului și i-a cedat game-ul spaniolului. Aflat în poziția de servi pentru victorie, Nadal nu s-a complicat. A fructificat prima minge de meci, după două ore și 54 de minute de joc.

În ciuda victoriei, Rafael Nadal nu e sigur de prezența în semifinalele Turneului Campionilor. Ibericul are nevoie ca Daniil Medvedev să îl învingă pe Alexander Zverev în ultimul meci al grupei, programat de la ora 22:00.

Statistica meciului Nadal vs Tsitsipas:

Ași: 6-11

Duble greșeli: 3-3

Lovituri câștigătoare: 35-29

Erori neforțate: 32-27

Puncte câștigate cu primul serviciu: 85% (52/61) - 75% (58/77)

Puncte câștigate cu al doilea serviciu: 56% (18/32) - 50% (20/40)

Puncte de break salvate: 0% (0/0) - 78% (7/9)

Puncte de break câștigate: 22% (2/9) - 0% (0/0)

Total puncte câștigate: 52% (109/210) - 48% (101/210)

Durata partidei: 2h 54min.

Ultimul punct al meciului Nadal vs Tsitsipas:

Bucuria lui Rafael Nadal:

Cele mai frumoase lovituri reușite de Nadal în meciul cu Tsitsipas:

După succesul cu Tsitsipas, Rafael Nadal a primit trofeul de lider mondial la final de an. În vârstă de 33 de ani, spaniolul va termina sezonul pe primul loc pentru a cincea oară în carieră și va ajunge astfel la minimum 205 săptămâni în postura de numărul 1 ATP. El s-a mai aflat pe prima poziție la finalul anilor 2008, 2010, 2013 şi 2017.

"E o onoare să primesc acest trofeu. Ce pot să spun, sunt foarte fericit. După tot ce am trăit în carieră, din punct de vedere al accidentărilor, nu mă gândeam că la 33 de ani și jumătate voi mai avea acest trofeu în mâini. E ceva cu adevărat emoționant pentru mine, foarte multă muncă în spate pentru a mă afla unde sunt astăzi. Vreau să mulțumesc întregii echipe și familiei mele pentru că fac asta posibil. Le mulțumesc foarte mult pentru sprijin.

Au fost câteva momente complicate, iar ei au fost mereu alături de mine. Ca în acest an de exemplu, înainte și după Monte Carlo. Fără sprijinul lor, lucrurile ar fi arătat altfel. Nu le pot mulțumi îndeajuns. Vreau să mulțumesc fanilor, staff-ului ATP, avem un circuit grozav. Ne simțim foarte bine în fiecare săptămână în întreaga lume, vreau să mulțumesc tuturor oamenilor care lucrează în cadrul ATP.

Nu știu dacă ne vedem mâine, pentru că depinde de meciul din această seară. Am făcut tot ceea ce am putut astăzi, am luptat până la capăt și astăzi, și miercuri. Dacă voi juca în fața voastră mâine împotriva lui Roger, va fi o onoare. Dacă nu, sper să ne revedem la anul. Vă mulțumesc tuturor" - Rafael Nadal.

Rezultate consemnate în Grupa Andre Agassi:

Stefanos Tsitsipas vs Daniil Medvedev 7-6(5), 6-4

Alexander Zverev vs Rafael Nadal 6-2, 6-4

Rafael Nadal vs Daniil Medvedev 6-7(3), 6-3, 7-6(4)

Stefanos Tsitsipas vs Alexander Zverev 6-3, 6-2

Rafael Nadal vs Stefanos Tsitsipas 6-7(4), 6-4, 7-5

A mai rămas de jucat:

De la ora 22:00

Alexander Zverev vs Daniil Medvedev.

Clasament:

*victorii / seturi câștigate - pierdute

1. Rafael Nadal 2 / 4-4

2. Stefanos Tsitsipas 2 / 5-2 (calificat)

3. Alexander Zverev 1 / 2-2

4. Daniil Medvedev 0 / 1-4

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
20:57
Craiova, lider în Superliga FOTO Oltenii urcă pe primul loc, după remiza cu CFR Cluj
Craiova, lider în Superliga FOTO Oltenii urcă  pe primul loc, după remiza cu CFR Cluj
20:16
David Popovici, în tribune la Inter - Como VIDEO. Invitat de onoare la meciul echipei lui Cristi Chivu
David Popovici, în tribune la Inter - Como  VIDEO. Invitat de onoare la meciul echipei lui Cristi Chivu
20:46
Răzvan Marin, eliminat direct! FOTO. Meci complicat împotriva românilor de la Levadiakos. L-a lovit teribil pe Șut
Răzvan Marin, eliminat direct! FOTO. Meci complicat împotriva românilor de la Levadiakos. L-a lovit teribil pe Șut
20:13
„Ar fi o mare eliberare” Mihai Stoica, răspuns după criticile lui Gigi Becali: „Sunt de acord. El va decide”
„Ar fi o mare eliberare”  Mihai Stoica, răspuns după criticile lui Gigi Becali: „Sunt de acord. El va decide”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!
Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu <span>anti-FCSB!</span> Noroc că avem VAR!
Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă
De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce <span>l-a</span> mințit Răducioiu pe Prunea
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu <span>l-a</span> umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, <span>s-a</span> descalificat pe el însuși!
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede <span>s-a</span> dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
FCSB, out din play-off?  „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou  lupta pentru titlu!  Cum arată toate  calculele
Superliga
10:56
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
Citește mai mult
FCSB, out din play-off? „Roș-albaștrii” ar urma să rateze din nou lupta pentru titlu! Cum arată toate calculele
„Mergem în instanță și nu-i iertăm”  Primarul Hunedoarei amenință Rapidul:  „Domnul Șucu să ne dea banii!”
Superliga
14:55

„Nu le datorez nimic!”   VIDEO.  A pierdut medalia de aur  la masa juriului  și a refuzat să urce pe podium: „Dacă se poartă așa cu mine...”
Ciclism
15:16

FOTO | O pisicuță tărcată de doar trei săptămâni își caută căsuță în București. A fost găsită la motorul unei mașini, iar acum are nevoie de un cămin sigur și călduros
B365
12:52