Wimbledon 2023: Decizia importantă luată cu privire la sportivii din Rusia și Belarus

Wimbledon 2023: Decizia importantă luată cu privire la sportivii din Rusia și Belarus

​Sportivii din Rusia și Belarus nu au putut participa anul trecut la Wimbledon, iar ATP și WTA nu au acordat puncte la Grand Slamul londonez. Sancționați și presați să-și schimbe decizia, organizatorii celei mai importante competiții pe iarbă au anunțat vineri ce hotărâre au luat în privința ediției din 2023.

WimbledonFoto: AELTC/Jed Leicester / PA Images / Profimedia

>> Război în Ucraina, ziua 401: Toate evenimentele de vineri sunt LiveText pe HotNews.ro.

Sportivii din Rusia şi Belarus vor putea participa la Wimbledon 2023

Oficialii de la All England Club au anunţat că sportivii din aceste țări vor putea participa în acest an, însă ca „neutri” şi respectându-se anumite condiţii.

Acestora le este interzis să-și manifeste susţinerea pentru ofensiva militară a Rusiei în Ucraina şi să fie finanțaţi de statul rus sau de statul belarus. Le sunt interzise inclusiv sponsorizările de către companii operate sau controlate de statele respective.

„În numele All England Club și al Comitetului de Management al Wimbledon, dorim să oferim o actualizare cu privire la înscrierile la competiția din acest an.

Intenția noastră actuală este să acceptăm înscrierea jucătorilor ruși și belarusi, sub rezerva că aceștia să concureze ca sportivi neutri și să respecte condițiile adecvate. Acestea vor interzice expresiile de sprijin pentru invadarea Ucrainei de către Rusia sub diferite forme și vor interzice intrarea jucătorilor care primesc finanțare din partea statelor lor (inclusiv sponsorizarea companiilor operate sau controlate de state) în legătură cu participarea lor la Wimbledon.

Condițiile au fost dezvoltate cu atenție printr-un dialog constructiv cu Guvernul Regatului Unit, LTA și organismele internaționale ale părților interesate din tenis și sunt aliniate cu ghidurile publicate de Guvern pentru organismele sportive din Marea Britanie.

Trei evoluții, luate împreună, au stat la baza poziției noastre actuale:

1. Opțiunea declarațiilor personale ale jucătorilor nu a fost viabilă în opinia noastră anul trecut. De atunci, angajamentul extins cu Guvernul și cu organismele părților interesate din tenis a clarificat și dezvoltat forma declarațiilor și a produs măsuri viabile pentru implementarea și aplicarea acestora. Această abordare are sprijinul deplin al Guvernului și al LTA, ATP, WTA și ITF.

2. A existat o reacție puternică și foarte dezamăgitoare din partea unor organe de conducere din tenis la poziția luată de All England Club și LTA anul trecut cu consecințe care, dacă ar fi continuate, ar dăuna intereselor jucătorilor, fanilor, turneului de la Wimbledon și britanicilor.

3. Competițiile de tenis din afara Marii Britanii au cunoscut un an cu jucători din Rusia și Belarus concurând ca sportivi neutri. De asemenea, considerăm că alinierea între Grand Slamuri este din ce în ce mai importantă în mediul actual de tenis”, se arată în comunicatul publicat pe site-ul oficial al Wimbledon.

The All England Lawn Tennis Club (AELTC) şi Lawn Tennis Association (LTA) au interzis anul trecut participarea sportivilor din cele două ţări, ca urmare a ofensivei militare a Rusiei în Ucraina.

În acest an, turneul de la Wimbledon este programat în perioada 3-16 iulie.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
17:55
Ronaldo, venituri amețitoare Este lider detașat în topul Forbes 2026. Ce statut a atins + Sumele încasate de Messi și Mbappe
Ronaldo, venituri amețitoare Este lider detașat în topul Forbes 2026. Ce statut a atins + Sumele încasate de Messi și Mbappe
16:48
„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid” EXCLUSIV. Denis Drăguș s-a confesat apropiaților: „Stau numai prin clinici”
„Nu sunt pregătit să joc cu Rapid” EXCLUSIV. Denis Drăguș s-a confesat apropiaților: „Stau numai prin clinici”
16:07
Dan Udrea Cine ține stadionul în peșteră? Cazul unui deputat AUR versus xenofobia de la Sepsi - Dinamo
Dan Udrea Cine ține stadionul în peșteră? Cazul unui deputat AUR versus xenofobia de la Sepsi - Dinamo
10:30
Inter d'Escaldes - U Craiova LIVE de la 19:45, în etapa #2 din Conference League » Ce posturi TV transmit meciul + imagini din Andorra
Inter d'Escaldes - U Craiova  LIVE de la 19:45, în etapa #2 din Conference League » Ce posturi TV transmit meciul + imagini din Andorra
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești
Top stiri
Inspirația lui Chivu   FOTO.  Schimbarea românului a făcut diferența în  Inter - Shakhtar,  în mai puțin de două minute
Liga Campionilor
00:19
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Citește mai mult
Inspirația lui Chivu FOTO. Schimbarea românului a făcut diferența în Inter - Shakhtar, în mai puțin de două minute
Noul stadion prinde contur   VIDEO.  Moment important surprins de primar:  „Lucrările merg foarte bine”
Superliga
21.10

Probleme pentru Sorin Cârțu   Ce a pățit legenda Craiovei  înaintea meciului cu Inter D'Escaldes: „E rău de tot!”
Conference League

FOTO | Mesaj apocaliptic al Waze, acum pe Centura Capitalei: "34.000 de wazeri în jurul tău". Șofer: Se asfaltează în sensul giratoriu de la Carrefour, coadă de la A1 până la Mogoșoaia
B365