Alexandru Mitriță: "Dacă aveam ceva cu domnul Contra sau el cu mine, nu mai eram aici"

Alexandru Mitriță a fost convocat, din nou, la echipa națională. Atacantul echipei New York City va face parte din lotul României pentru dubla cu Insulele Feroe și Norvegia din preliminariile EURO 2020 și a vorbit despre relația lui cu selecționerul Cosmin Contra, potrivit Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

Despre ei s-a scris că s-ar fi certat după meciul cu Suedia, pierdut de tricolori cu 1-2. Atunci, Mitriță a fost schimbat la pauză, iar pentru următorul meci cu Feroe nu a fost inclus în lot.

"Nu am nimic cu domnul Contra, dacă aveam ceva cu domnul Contra sau el cu mine nu mai eram aici. După meciul cu Suedia, când m-a scos la pauză, nu a fost absolut nimic. A doua zi nu m-am antrenat ok. Nu am avut motivație. Cine nu își dorește la echipa națională meci de meci?! Toată lumea așteaptă să fac diferența cum o fac și la echipa de club. Pentru mine nu este important tricoul (n.red. - dacă vrea numărul 10)", a spus Alexandru Mitriță.

Mijlocașul în vârstă de 24 de ani a ajuns la New York City în iarna anului 2019, de la Craiova, contra sumei de 8 milioane de euro. În acest sezon, Mitriță a marcat 13 goluri în 31 de meciuri.

New York City este lider în MLS, cu 61 de puncte, la 6 lungimi de ocupanta locului secund, Atlanta United.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știrile zilei din sport
Criticată după meciul cu Sorana   FOTO.  Anna Kalinskaya, taxată dur:  „E extrem de necinstită!”  » Cîrstea, în optimi la Cincinnati
Tenis
10:52

Citește mai mult

Noi mutări la Dinamo  „Câinii” vor  să mai aducă 2 jucători  + cine sunt cei 3 fotbaliști care vor pleca
Superliga
10:27

„Nu vreau să vorbesc la TV!”  Tavi Popescu,  obligat să vină la interviu  după victoria obținută de FCSB în ultimul minut
Superliga
09:32

Membru CCA, afacere cu ambulanțe    Observator la un meci UTA - Rapid în timp ce  firma lui asigura serviciile medicale
Special
06:45

Știri ultima oră
10:52
Criticată după meciul cu Sorana FOTO. Anna Kalinskaya, taxată dur: „E extrem de necinstită!” » Cîrstea, în optimi la Cincinnati
Criticată după meciul cu Sorana FOTO. Anna Kalinskaya, taxată dur:  „E extrem de necinstită!” » Cîrstea, în optimi la Cincinnati
11:08
Pleacă Joao Paulo de la FCSB? Ce spune mijlocașul despre un posibil transfer: „Am vorbit cu impresarul meu”
Pleacă Joao Paulo de la FCSB? Ce spune mijlocașul despre un posibil transfer: „Am vorbit cu impresarul meu”
10:27
Noi mutări la Dinamo „Câinii” vor să mai aducă 2 jucători + cine sunt cei 3 fotbaliști care vor pleca
Noi mutări la Dinamo „Câinii” vor să mai aducă 2 jucători + cine sunt cei 3 fotbaliști care vor pleca
09:32
„Nu vreau să vorbesc la TV!” Tavi Popescu, obligat să vină la interviu după victoria obținută de FCSB în ultimul minut
„Nu vreau să vorbesc la TV!” Tavi Popescu, obligat să vină la interviu după victoria obținută de FCSB în ultimul minut
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Hagi, tratat despre fotbal sănătos

Cristian Geambașu: Hagi, tratat despre fotbal sănătos

CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Dan Udrea: CS și CSA, acronimele eșecului fotbalului departamental!

Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat

Silviu Tudor Samuilă: Prințișorul vexat
Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?

Radu Naum: Te duci în Rusia, David?
Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!

Cristian Geambașu: Sabotaj la CFR!
De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

Dan Udrea: De ce performanța Craiovei e mare pentru ea și doar mică pentru România!

În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho

Cristian Geambașu: În Paradis cu Coelho
Capitala României, orașul antisport!

Dan Udrea: Capitala României, orașul antisport!

Când începe și unde se termină filmul?

Cristian Geambașu: Când începe și unde se termină filmul?

Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Dan Udrea: Fotografia care îl va salva pe Istvan Kovacs!

Unde UEFA are 110% dreptate

Cătălin Tolontan: Unde UEFA are 110% dreptate

Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Dan Udrea: Când totul se judecă în funcție de rezultat, FC Argeș e peste Argentina!

Una bucată pasă filtrantă

Cristian Geambașu: Una bucată pasă filtrantă

Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră

Radu Naum: Ciorba noastră
Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei

Cristian Geambașu: Sarcina lui Matei
„E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”

Dan Udrea: „E ce trebuie, fratello?”
Cu drag, despre lachei

Cu drag, despre lachei

: Cu drag, despre lachei
Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că n-am ajuns la FCSB”

Dan Udrea: Nistor și declarația „Bine că <span>n-am</span> ajuns la FCSB”
Continuă rușinea!

Cristian Geambașu: Continuă rușinea!

Cristian Geambașu: Continuă rușinea!
Cât va mai supraviețui Baciu?

Cristian Geambașu: Cât va mai supraviețui Baciu?

Top stiri
„Cârpeală” de 38.000 de lei  Soluția de compromis la care au apelat administratorii „Arcului de Triumf”  pentru a salva gazonul distrus
Special
05:00

„Am spus «nu» jocurilor de noroc”    David Popovici:  „Mi s-a părut la mintea cocoșului” » A cerut ajutorul familiei
Diverse
17.08

Trece din apărarea Barcelonei în apărarea siciliană  Gerard Pique intră în afaceri  într-un sport total diferit  și pariază pe un nou tip de abordare
Special
09:59

VIDEO | Biserica Icoanei a fost cândva un mic schit din lemn, dintr-o mahala de la periferia orașului. Istoria lăcașului de cult care a dat numele cartierului dintr-un București pe care nu-l mai vedem
B365
01:00