- GOLAZO.ro a aflat detalii din procesul în care Florin Talpan, juristul CSA Steaua, a încercat să obțină suspendarea deciziei prin care i-a fost respinsă candidatura la concursul pentru ocuparea funcției de comandant al Clubului Sportiv al Armatei Steaua București.
- Colonelul Eduard Danilof a fost numit oficial comandant al CSA Steaua pe 1 octombrie 2026, după ce condusese clubul timp de un an prin împuternicire.
Dosarul a fost judecat de Curtea de Apel Suceava. În fața instanței, Talpan (52 de ani) a contestat motivele invocate de comisia de selecție a MApN pentru eliminarea sa din concurs, în timp ce reprezentanții ministerului și ai clubului și-au susținut decizia.
De ce a fost eliminat Florin Talpan din concursul pentru postul de comandat al CSA Steaua
Florin Talpan s-a înscris la selecția organizată pentru ocuparea funcției de comandant al CSA Steaua, printr-un raport personal înregistrat la 30 aprilie 2026.
Comisia de selecție din cadrul MApN a decis însă, printr-o hotărâre din 19 mai 2026, să-l elimine pe Talpan din concurs, înainte de etapa finală a selecției.
Motivul invocat a fost specialitatea sa militară, «justiție militară».
MApN a precizat că Talpan nu îndeplineşte criteriile obligatorii pentru a fi ierarhizat în cadrul comisiei de selecţie, pentru încadrarea funcţiei de comandant (preşedinte) al Clubului Sportiv al Armatei „Steaua”, deoarece:
- „nu îndeplineşte prevederile Ordinului nr. M. 30/2012, cu modificările şi completările ulterioare, art. 106, alin. (2A1) - ofiţerii confirmaţi în specialitatea militară justiţie militară, formaţi pe filiera indirectă, pot ocupa funcţii de execuţie sau de conducere specifice acestei specialităţi militare (...)”.
„Filiera indirectă” este traseul prin care o persoană ajunge cadru militar după ce a absolvit mai întâi o facultate civilă, apoi urmează pregătirea necesară pentru încadrarea în armată.
Ce argumente a invocat Florin Talpan
Talpan a contestat decizia în instanță, solicitând suspendarea efectelor hotărârii comisiei de selecție prin care fusese eliminat din concurs.
În fața judecătorilor, juristul CSA Steaua a susținut că interpretarea dată de MApN prevederilor din ordinul ministerial este excesivă și discriminatorie.
Talpan a afirmat că pregătirea sa militară și experiența profesională îl califică pentru ocuparea unei funcții de conducere.
Talpan susține că a fost șef de promoție, cu media 10
Acesta a arătat că a absolvit Academia Militară, specializarea «conducere pentru ofițeri în artilerie», și că a urmat studii universitare și postuniversitare de conducere și comandă pentru ofițeri superiori, pe care susține că le-a încheiat ca șef de promoție, cu media 10.
Talpan a invocat și experiența de aproximativ 10 ani în funcții de comandă, atât în unități militare de artilerie, cât și în teatrele de operațiuni ale României din străinătate, unde a activat în calitate de veteran.
Și-a revendicat meritele pentru recuperarea mărcii și palmaresului Stelei
Talpan a amintit și de activitatea sa în cadrul CSA Steaua, în special de contribuția la recuperarea în instanță a numelui, mărcii și palmaresului clubului militar. A prezentat documente și rapoarte ale MApN și CSA care îi recunoșteau meritele profesionale.
A mai susținut că eliminarea sa din concurs ar putea afecta proiectul echipei de fotbal și obiectivul promovării în Superliga, întrucât el ar fi atras sponsori și susținători pentru acest demers.
„Dușmănie, hărțuire și filaj”
Florin Talpan a reclamat și că ar fi fost hărțuit de conducerea CSA Steaua.
Ca probe, a prezentat două rapoarte: unul din 23 februarie 2026, privind hărțuirea la care susține că este supus, și altul din 12 martie 2021, în care este descrisă presupusa urmărire a sa de către colonelul Dorin Dănău, care i-ar fi monitorizat deplasările și activitatea.
Talpan a pierdut procesul pe procedură
Judecătorii au respins cererea lui Talpan deoarece acesta nu a prezentat dovada că a deschis, în termenul prevăzut de lege, un proces separat prin care să solicite anularea deciziei de eliminare din concurs, deși instanța îi ceruse în mod expres acest lucru.
Din acest motiv procedural, instanța nu a mai analizat dacă MApN a aplicat corect prevederile privind specialitatea militară a juristului și dacă excluderea sa din procedura de selecție a fost legală.