Amical: Ţara Galilor vs Gibraltar - Repetiţie pentru asaltul final

Amical: Ţara Galilor vs Gibraltar - Repetiţie pentru asaltul final

Ţara Galilor - Gibraltar, meci amical, este programat, miercuri, 11 octombrie, de la ora 21:45, pe Racecourse Ground din Wrexham, şi va fi transmis în direct de Digi Sport 2.

Minge de fotbalFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Ţara Galilor şi Gibraltar se întâlnesc într-o partidă amicală, profitând de faptul că nu vor juca până la sfârşitul săptămânii în preliminariile pentru Euro 2024, fiind repartizate în grupe de câte cinci echipe.

Ţara Galilor este doar pe locul 4 în Grupa D a preliminariilor pentru Euro 2024, cu şapte puncte acumulate după cinci meciuri, cu trei puncte mai puţine decât primele două clasate, Croaţia (din patru meciuri) şi Turcia, iar în cea mai recentă partidă oficială s-a impus în Letonia, scor 2-0.

Ţara Galilor va juca următorul meci oficial, duminică, 15 octombrie, la Cardiff, cu Croaţia, iar în ultimele două partide din Grupa D le va întâlni pe Armenia (d) şi Turcia (a).

Rob Page, selecţionerul galezilor, a apelat pentru partida de verificare cu Gibraltar la mai mulţi fotbalişti de la echipa U21, în lot fiind şase fotbalişti care ar putea debuta pentru naţionala mare, printre care şi Charlie Savage (20 de ani), de la Reading, un mijlocaş crescut de Manchester United şi care este văzut ca un viitor lider al „dragonilor”.

Altfel, Ţara Galilor a jucat ultima dată un meci internaţional de seniori la Wrexham în martie 2019, când Ben Woodburn a marcat în prelungiri singurul gol într-o victorie cu 1-0 contra celor din Trinidad-Tobago (Racecourse Ground este cel mai vechi stadion din lume, găzduind prima partidă de fotbal în 1864).

Gibraltar este pe locul 5, ultimul, în Grupa B a preliminariilor pentru Euro 2024, fără nici un punct şi fără nici un gol marcat după cinci meciuri, iar în ultima partidă oficială a piedut în Grecia, scor 0-5.

Gibraltar va juca următorul meci oficial, luni, 16 octombrie, acasă, cu Irlanda, iar în ultimele două partide din Grupa B le va întâlni pe Franţa (d) şi Olanda (a).

Naţionala condusă de uruguayanul Julio Cesar Ribas a marcat doar două goluri în deplasare în ultimii doi ani, în Norvegia şi, respectiv, în Bulgaria.

Lotul este format în marea majoritate din fotbalişti amatori şi semi-amatori, care evoluează în campionatul intern, unul dintre puţinii profesionişti fiind Nicholas Charles Pozo (18 ani), legitimat la Cadiz, echipă din LaLiga pentru care n-a apucat însă să debuteze.

Superbet oferă cota 1,80 pentru pronosticul Total Goluri Peste 3,5: cel puţin patru goluri marcate în meciul Ţara Galilor - Gibraltar.

Ţara Galilor - Gibraltar Peste 3,5 goluri

Cotă 1,80

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:01
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
Bergodi recunoaște că a vrut să plece Cine l-a convins să renunțe la demisie: „Eram foarte supărat, am vorbit 3 ore”
23:13
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
FCSB riscă să piardă un titular Fotbalistul a intrat în ultimul an de contract: „Nu vreau să mint pe nimeni”
22:43
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
UTA a devenit virală Celebrul fan Manchester United  a apărut în tricoul arădenilor » Replică genială + a intervenit și FC Argeș
23:46
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Ozil, de partea Rusiei! Apel făcut la FIFA, după un amical cu Zenit: „Vreau să transmit acest mesaj”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR

Radu Naum: De-a baba oarba și v-ați ascunselea la COSR
Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?

Theodor Jumătate: Și Barça pierde. Prea bun Parisul?
De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?

Cristian Geambașu: De ce tace Rapid?
De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza

Dan Udrea: De ce nu se pot juca derby-uri după-amiaza
Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară

Cătălin Tolontan: Emil Boc mai are puțin și introduce pokerul în programa școlară
Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei

Radu Naum: Fotbalul și groapa de gunoi a istoriei
Indolența

Cristian Geambașu: Indolența

Cristian Geambașu: Indolența
Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad

Theodor Jumătate: Lacrimile lui Assad
Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!

Dan Udrea: Hai să-l premiem și pe Valentin Ceaușescu!
Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!

Cristian Geambașu: Bum, bum, bum, Angelina!
România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu

Silviu Tudor Samuilă: România într-un instantaneu
De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça

Theodor Jumătate: De-abia aștept PSG - Barça
Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!

Dan Udrea: Care e, dacă există, limita ultrașilor? Cum răspund Rapid, Dinamo, FCSB și Farul!
Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan

Cristian Geambașu: Noul Moruțan
Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran

Cristian Geambașu: Explicația pasivității lui Flueran
Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!

Dan Udrea: Să-l căutăm pe acel domn și să-l punem prim-ministru!
Top stiri
Bate U Craiova recordul FCSB?  Oltenii au trecut de  70% contribuție  pentru coeficientul României în cupele europene
Superliga
23.10
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Citește mai mult
Bate U Craiova recordul FCSB? Oltenii au trecut de 70% contribuție pentru coeficientul României în cupele europene
Cade recordul sezonului  Câți spectatori sunt așteptați la  FCSB - Rapid!  S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Superliga
23.10
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Citește mai mult
Cade recordul sezonului Câți spectatori sunt așteptați la FCSB - Rapid! S-a deschis și inelul 3 de pe Arena Națională
Ce a pățit Olaru  FOTO.  GOLAZO.ro  a aflat ce s-a întâmplat cu „tricolorul” după  accidentarea din Europa League
Europa League

BREAKING | Măsuri excepționale în București, în așteptarea verdictului în cazul Călin Georgescu: Judecătorii decid dacă va fi sau nu eliberat din arest preventiv, e nevoie de arbitraj
B365