Andrea Pirlo, fost antrenor la Juventus, va pregăti o echipă de mijlocul clasamentului din afara Italiei

​Andrea Pirlo, care a mai antrenat doar echipa Juventus Torino, a semnat un contract pe un an pentru a pregăti formația turcă Fatih Karagumruk, informează AFP.

HotNews.roFoto: Hotnews

„Pirlo a semnat un contract care face din el un membru al Karagumruk pentru un an începând din 1 iulie”, a indicat gruparea din Istanbul pe Twitter, publicând o fotografie a campionului mondial italian din 2006 în faţa logo-ului clubului.

Fost conducător de joc al lui Juventus Torino şi AC Milan, Pirlo, în vârstă de 43 de ani, a antrenat-o în stagiunea 2020-2021 pe Juve, cu care a câştigat Cupa şi Supercupa Italiei, însă nu a reuşit decât un loc 4 în Serie A, „Bătrâna Doamnă” fiind eliminată în optimi de finală în Liga Campionilor.

Fatih Karagumruk a încheiat pe locul 8 ultima ediţie de campionat. Echipa a fost antrenată în prima parte a sezonului trecut de un compatriot al lui Pirlo, Francesco Farioli. şi are în lot mai mulţi italieni, ca portarul Emiliano Viviano sau extrema Fabio Borini, scrie Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
10:53
Hagi, decizie importantă Ce va face selecționerul României după meciurile cu Polonia și Bosnia

10:37
Julian Alvarez, ținta fanilor FOTO. Suporterii lui Atletico, scenografie și huiduieli la adresa atacantului » Simeone i-a luat apărarea

10:49
A trimis publicul la culcare VIDEO. Gestul provocator al argentinianului care a câștigat turneul din Brazilia. Cum a răspuns adversarul

09:50
„Suntem prea proști! Mai ales bărbații” Reacții vehemente după pedeapsa primită de sportivul care și-a abuzat partenera minoră: „Nu e de ajuns!”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
Top stiri
Chivu a tunat la conferință  Ce l-a deranjat pe antrenorul român:  „Doar în Italia  se întâmplă asta!”
Campionate
08.11
Chivu a tunat la conferință Ce l-a deranjat pe antrenorul român: „Doar în Italia se întâmplă asta!”
Citește mai mult

Răzvan Marin, eliminat direct!   FOTO.  Meci complicat împotriva românilor de la Levadiakos.  L-a lovit teribil pe Șut
Stranieri

Ionuț Radu, bornă impresionantă    A fost titular  pentru Celta Vigo în La Liga, deși nu va juca la naționala României

Surprize la West Side Hallo Fest, chiar și în ultima zi de festival. AFI oferă trei vouchere participanților cu cele mai interesante costumații
B365