Andrey Rublev s-a calificat luni în sferturile turneului de Grand Slam de la Roland Garros, sportivul din Rusia profitând de abandonul adversarului la începutul celui de-al treilea set.
În momentul în care rusul conducea cu 1-6, 6-4, 2-0, italianul Jannik Sinner (favorit 12) a fost nevoit să abandoneze din cauza unei accidentări la genunchi, iar meciul s-a încheiat prematur după o oră și 19 minute.
Pentru un loc în semifinale, Rublev (7) se va duela cu învingătorul partidei dintre croatul Marin Cilic (20) și rusul Daniil Medvedev (2).
Roland Garros 2022, sferturi de finală
Novak Djokovic (1) - Rafael Nadal (5)
Carlos Alcaraz (6) - Alexander Zverev (3)
Casper Ruud (8) - Holger Rune
Andrey Rublev (7) - Marin Cilic (20)/Daniil Medvedev (2).
Grand Slamul de la Roland Garros, al doilea al sezonului după Australian Open, este programat între 22 mai - 5 iunie. La feminin, Barbora Krejcikova a cucerit turneul în 2021, în timp ce la masculin s-a impus Novak Djokovic.
Jannik Sinner is forced to retire
— Roland-Garros (@rolandgarros) May 30, 2022
Andrey Rublev advances to the quarter-finals 1-6, 6-4, 2-0 ret.#RolandGarros pic.twitter.com/mCaqKpWzrU
Jannik Sinner contraint à l'abandon, Andrey Rublev se qualifie pour son deuxième quart de finale à Paris.#RolandGarros pic.twitter.com/ysF1E76K9D
— Roland-Garros (@rolandgarros) May 30, 2022
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro