ATP Miami: Marius Copil, eliminat în primul tur al calificărilor

Marius Copil a fost învins de ecuadorianul Emilio Gomez, cu 6-3, 6-4, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului ATP Masters 1.000 de la Miami, dotat cu premii totale de 3.343.785 dolari.

HotNews.roFoto: Hotnews

Copil (30 ani, 220 ATP) s-a înclinat în faţa sud-americanului (29 ani, 168 ATP) după o oră şi 10 minute, în care a avut 5 aşi şi a comis 4 duble greşeli.

Românul a condus în primul set cu 3-2, dar apoi a pierdut patru game-uri la rând (3-6). În actul secund, Copil a condus cu 4-2, dar a urmat o nouă serie de patru game-uri pierdute (4-6).

În 2010, la primul lor duel, în El Salvador (turneu futures), Gomez se impunea în optimi cu 6-2, 7-6(5).

Pentru evoluţia sa la Miami Open, Copil va primi un cec de 3.100 de dolari.

Pe tabloul principal de dublu al competiţiei din Florida se află şi Horia Tecău, care face pereche cu salvadorianul Marcelo Arevalo, adversarii din primul tur fiind finlandezul Henri Kontinen şi francezul Edouard Roger-Vasselin, informează Agerpres.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
16:55
„Edi a rupt acel grup” Dorinel Munteanu, atac la fostul selecționer al României: „Poate nu eram aici”

16:10
De ce are nevoie România VIDEO. Marica, reproșuri după dezastrul din Liga Națiunilor: „Sunt deja 12 ani! Ar fi trebuit să ne arate roadele”

15:25
Umilință cu Spania și șpriț cu Nicu Gheară! România U21 a luat 7-1, antrenorii și managerii au fost la o petrecere cu vin și bere: „Nu văd nimic rău”

16:48
„Messi are creierul lui Einstein” Fost internațional argentinian expune diferența dintre Leo și toți ceilalți fotbaliști

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu ai cum să nu te gândești

Cristian Geambașu: Nu ai cum să nu te gândești

Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Dan Udrea: Cum funcționează sistemul distructiv din fotbalul românesc

Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?

Radu Naum: Unde ne duci, Gică?
Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!

Theodor Jumătate: Asta îi cer lui Hagi!
Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?

Cătălin Tolontan: Pleacă Hagi?
Se poate trăi și fără fotbal

Cristian Geambașu: Se poate trăi și fără fotbal

Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!

Dan Udrea: Noi și „câinele” Hagi!
Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu ne-a bătut Ursul

Cristian Tudor Popescu: Nu <span>ne-a</span> bătut Ursul
Cei care cred, cei care aplaudă

Cristian Geambașu: Cei care cred, cei care aplaudă

Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Top stiri
Umilință cu Spania și șpriț cu Nicu Gheară!  România U21 a luat 7-1, antrenorii și managerii au fost la  o petrecere  cu vin și bere: „Nu văd nimic rău”
Diverse

Citește mai mult

Nicușor Dan a sesizat CCR!  Atac la legea care permite primăriilor să dea  1 milion de euro pe an  cluburilor private: „Sunt sustrase fonduri publice”
Diverse
14:10

Cine vrea să-l dea jos pe Infantino  Fost internațional elvețian, candidat la președinția FIFA:  „Fotbalul e la terapie intensivă”
Campionate
15:29

FOTO | Accident incredibil în București. Un șofer de 85 de ani a ajuns cu mașina în șanțul șantierului de la șinele de tramvai de pe Bulevardul I. Gh. Duca
B365
06.10