Australian Open 2024: Ana Bogdan, eliminată în turul întâi de o jucătoare venită din calificări

Australian Open 2024: Ana Bogdan, eliminată în turul întâi de o jucătoare venită din calificări

​Traseul Anei Bogdan (31 de ani) la Australian Open 2024 a fost unul scurt, sportiva noastră fiind eliminată din runda inaugurală a primului Grand Slam al sezonului.

Ana BogdanFoto: ROB PRANGE / AFP / Profimedia

Ocupantă a locului 66 în ierarhia mondială, Ana a fost depășită, scor 2-6, 6-4, 6-3, de sportivă cehă Brenda Fruhvirtova (16 ani), venită din calificări, locul 110 mondial.

Meciul a durat două ore și 19 minute.

Ana Bogdan vs Brenda Fruhvirtova, rezumat

Sursa video: Eurosport

De știut:

  • Pentru prezența pe tabloul principal, Ana Bogdan va primi un cec în valoare de $81,180 și 10 puncte în ierarhia WTA de simplu.
  • Ana Bogdan se află și pe tabloul de dublu feminin. Ea face pereche cu Rebeka Masarova, iar în turul întâi cele două vor da peste dublul Chaterine Harrison (SUA) / Ulrikke Eikeri (Norvegia).
  • A fost prima victorie la un Grand Slam pentru jucătoarea din Cehia în vârstă de doar 16 ani.
  • Reamintim că România le mai are pe tabloul de simplu pe Sorana Cîrstea (26 WTA / favorită 22 - o va întâlni în primul tur pe chinezoaica Yafan Wang, 97 WTA) și pe Jaqueline Cristian (84 WTA - va da în runda inaugurală peste Katerina Siniakova, 49 WTA la simplu / jucătoare excelentă de dublu).
  • Australian Open 2024 are loc în perioada 14-28 ianuarie. Campionii en-titre sunt Novak Djokovic și Aryna Sabalenka.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
11:43
„Nu e vina jucătorilor” Basarab Panduru trage un semnal de alarmă: „Să nu mai facem lucrurile astea”
„Nu e vina jucătorilor”  Basarab Panduru trage un semnal de alarmă: „Să nu mai facem lucrurile astea”
11:38
„Am fost mai buni” Selecționerul Bosniei, după victoria cu România: „Avem încrederea și experiența de la Mondial”
„Am fost mai buni”   Selecționerul Bosniei, după victoria cu România: „Avem încrederea și experiența de la Mondial”
11:01
Dinu îl critică pe Hagi Mesaj după două eșecuri la rând: „Mare greșeală concepțională” + „Servilism, lipsă de coloană vertebrală”
Dinu îl critică pe Hagi Mesaj după două eșecuri la rând: „Mare greșeală concepțională” + „Servilism, lipsă de coloană vertebrală”
10:47
„E jignitor, pe cuvânt” Costi Mocanu, după România - Bosnia 2-4: „Noi am rămas la mentalitatea domnului Stoichiță”
„E jignitor, pe cuvânt” Costi Mocanu, după România - Bosnia 2-4: „Noi am rămas la mentalitatea domnului Stoichiță”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi

Radu Naum: Ianis și Hagi
Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl

Cristian Geambașu: Pohta lui Hagi tatăl
Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să n-aveți chef de meciul cu Suedia?

Dan Udrea: Vreți să <span>n-aveți</span> chef de meciul cu Suedia?
Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1

Dan Udrea: Și secretara lui Vassaras viciază meciuri în Liga 1
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
Top stiri
„Ce-ai făcut?!”   VIDEO.  Leclerc  a divulgat secretul Ferrari  la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Formula 1
28.09
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Citește mai mult
„Ce-ai făcut?!” VIDEO. Leclerc a divulgat secretul Ferrari la interviu! Reacția stupefiată a ofițerului de presă a devenit virală
Decizia luată de Cîrstea   Ce a transmis Sorana despre accidentare, înainte de  turneul de la Beijing 
Tenis

Liga Națiunilor   Italia a făcut spectacol  în Turcia. Victorie la limită pentru Franța + Suedia, maximum de puncte în grupa României
Liga Națiunilor

FOTO | Misterul morții lui Nicolae Labiș. Noaptea în care un tramvai l-a lovit în refugiul stației de la Colțea și ultimele zile, în care repeta neîncetat  „E al naibii de frumos să trăiești!”
B365