Ce a spus Marius Șumudică despre o posibilă revenire pe banca Rapidului

Ce a spus Marius Șumudică despre o posibilă revenire pe banca Rapidului

​Rămas fără echipă după ce a fost dat afară de Yeni Malatyaspor, Marius Șumudică a vorbit luni despre posibilitatea de a-i lua locul lui Mihai Iosif pe banca celor de la Rapid București.

Marius SumudicaFoto: LUC CLAESSEN / AFP / Profimedia

Șumudică a spus că nu se pune problema să vină la Rapid şi a afirmat că nu "vânează" postul actualului antrenor.

  • "Eu sunt antrenor liber. Nu se pune problema, Rapid are antrenor, a făcut un sezon bun spre foarte bun. Pretenţiile sunt mari, toată lumea vrea în play-off.
  • El (n.r. Mihai Iosif) e un antrenor care vine de acolo, din sânul a ceea ce însemnă fenomenul Rapid şi a prins foarte bine în relaţia cu jucătorii, a căpătat şi experientă. Nu vreau să mă compar cu Iosif şi nici invers. El îşi face treaba acolo, nu vânez postul nimănui.
  • Rapid e echipa care mi-a dat cele mai mari satisfacţii, e în sufletul meu, dar deocamdată nu se pune problema şi chiar o să îi transmit asta, să îşi facă treaba bine. Nu sunt omul care să am cazmaua cu mine şi să încep să sap.
  • Cu siguranţă voi fi în tribune la următorul meci cu Voluntari şi pe noul Rapid", a spus Şumudică, la DigiSport.

Antrenorul Marius Şumudică a fost dat afară de la conducerea tehnică a echipei turce Yeni Malatyaspor, din cauza rezultatelor slabe înregistrate de ultima clasată.

"Ne-am despărţit de antrenorul Marius Şumudică. Dorim să le mulţumim lui Marius Sumudica şi echipei sale pentru serviciile lor şi le dorim succes în carieră", a precizat clubul, într-un comunicat.

Malatyaspor îi va plăti compensaţii antrenorului român, în valoare de 130.000 de euro, scrie presa turcă.

Aceasta a fost a patra echipă din Turcia pregătită de Şumudică, după Kayserispor, Gaziantep şi Cayuk Rizespor.

Marius Şumudică a preluat echipa la 8 octombrie 2021, când era pe locul 17, cu şase puncte. Acum, formaţia este pe locul 20, ultimul, cu 16 puncte din 23 de jocuri, la zece puncte de Giresunspor, de pe locul 16, ultimul de menţinere în prima ligă.

Sub conducerea românului în vârstă de 50 de ani, Malatyaspor a înregistrat două victorii, ultima în 22 octombrie, patru remize şi nouă înfrângeri.

Malatyaspor a fost învinsă, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 1-0, de echipa Karagumruk, într-un meci din etapa a XXIV-a a campionatului Turciei, scrie News.ro.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
15:40
Cristian Tudor Popescu Nu ne-a bătut Ursul
Cristian Tudor Popescu Nu ne-a bătut Ursul
15:14
De ce joacă atât de puțin Dinamo explică situația jucătorului venit în vară: „Au fost câteva situații nefericite” » Doar 43 de minute în cinci meciuri
De ce joacă atât de puțin Dinamo explică situația jucătorului venit în vară: „Au fost câteva situații nefericite” » Doar 43 de minute în cinci meciuri
15:14
Scene haotice la conferință Dialogul a fost încheiat brusc! Ofițerul de presă a răbufnit: „Nu e adevărat”
Scene haotice la conferință Dialogul a fost încheiat brusc! Ofițerul de presă  a răbufnit: „Nu e adevărat”
14:58
Polonezii râd de noi L-au făcut Dracula pe Lewa și au creat o primă pagină de ziar: „Nu vă mai întoarceți!”
Polonezii râd de noi  L-au făcut Dracula pe Lewa și au creat o primă pagină de ziar: „Nu vă mai întoarceți!”
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?

Cristian Geambașu: Mai poți fi suporterul naționalei după așa ceva?
Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?

Cristian Tudor Popescu: Nole are ochi migdalați?
Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!

Dan Udrea: Lăsați galeriile să se exprime, aveți grijă la Antena 1!
România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm

Cătălin Tolontan: România e nervoasă foc pe Hagi. De parcă suntem campioni de când ne știm
Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano

Cristian Geambașu: Căderea lui Cristiano
Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings

Dan Udrea: Nu i se poate reproșa lui Halep că a fost imaginea AnimaWings
Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe

Vlad Nedelea: Hagi, optimismul și realitatea unei naționale slabe
Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu

Silviu Tudor Samuilă: Nu mai este vina lui Mircea Sandu
Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi

Cristian Geambașu: Coubiș râde de noi
De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?

Dan Udrea: De ce tace și se ascunde Burleanu?
Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol

Radu Naum: Regele e autogol
Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu

Cătălin Tolontan: Ce va face Burleanu
Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi

Cătălin Țepelin: Nu înțeleg ce vrea Hagi
Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?

Cristian Geambașu: Până când îi suntem datori lui Hagi?
Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!

Dan Udrea: Se vede mâna lui Hagi: naționala scrie cu picioarele!
Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi

Silviu Tudor Samuilă: Neașteptatul lot al lui Hagi
Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România s-a săturat de România!

Dan Udrea: Ceva surprinzător și îngrijorător: România <span>s-a</span> săturat de România!
De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?

Cristian Geambașu: De ce minte Mbappe?
De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie

Cătălin Tolontan: De ce avem nevoie
Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!

Dan Udrea: Anomaliile pentru care Hagi ar trebui să dea explicații!
Top stiri
„Inima Europei”    FOTO.  Bannerul afișat de  fanii României  la Varșovia i-a impresionat pe polonezi
Nationala
11:34
„Inima Europei” FOTO. Bannerul afișat de fanii României la Varșovia i-a impresionat pe polonezi
Citește mai mult
„Inima Europei”  FOTO. Bannerul afișat de fanii României la Varșovia i-a impresionat pe polonezi
A dat de pâmânt cu Drăgușin  Făcut praf de fostul selecționer după  eliminarea  din Polonia - România 6-0: „Când aleargă, seamănă cartofi”
Nationala
09:53

„Trebuia să iasă Ianis”  Doi ex-atacanți legendari ai lui Dinamo au analizat eșecul cu Polonia:  „Majoritatea antrenorilor  din lume joacă așa”
Nationala
11:07

O “cârtiță” precum cele care sapă tuneluri de metrou va ajunge și în Piața Unirii, pe șantierul de la planșeu. De ce e nevoie aici de un TBM
B365
02.10