Champions League: Remiză între Arsenal și PSV – Sevilla, eliminată din cupele europene

Champions League: Remiză între Arsenal și PSV – Sevilla, eliminată din cupele europene

Primele două partide ale serii de Champions League au adus un rezultat de egalitate între Arsenal și PSV, echipe deja calificate, dar și eliminarea din Europa pentru Sevilla, învinsă pe terenul lui Lens.

FC SevillaFoto: Marco Iacobucci/ipa-agency.net / Shutterstock Editorial / Profimedia

Arsenal și PSV s-au calificat în optimile Champions League – Lens merge în Europa League

Calificate cu o etapă înainte de finalul grupelor în optimile Champions League, PSV și Arsenal și-au împărțit punctele după remiza încheiată cu scorul de 1-1.

Formația lui Mikel Arteta a deschis scorul în minutul 42 prin Nketiah, iar gazdele au egalat imediat după pauză prin Vertessen.

Singura miză a grupei B era locul al treilea, care asigură calificarea în Europa League, iar Lens s-a impus cu scorul de 2-1 în fața celor de la Sevilla și și-a asigurat accesul în primăvara europeană.

Francezii au deschis scorul în minutul 63 prin Frankowski din penalti, dar Sergio Ramos a egalat în minutul 79.

Golul victoriei a fost marcat de Fulgini în cel de-al șaselea minut al prelungirilor.

Cu patru înfrângeri și două remize în cele șase partide ale grupei, Sevilla continuă parcursul slab din La Liga, unde este la doar trei puncte de zona retrogradării.

Clasamentul Grupei B din Champions League

1. Arsenal – 13 p

2. PSV – 9 p

3. Lens – 8 p

4. Sevilla – 2 p

Partidele zilei în Champions League

Lens vs Sevilla 2-1

PSV vs Arsenal 1-1

FC Copenhaga vs Galatasaray

Inter vs Real Sociedad

Manchester United vs Bayern

Napoli vs Braga

Salzburg vs Benfica

Union Berlin vs Real Madrid

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
21:10
Reghecampf a început treaba la FCSB Prima decizie importantă luată de noul antrenor la startul celui de-al treilea mandat
Reghecampf a început treaba la FCSB Prima decizie importantă luată de noul antrenor la startul celui de-al treilea mandat
19:31
Situație incredibilă în România Copii de 8-14 ani, inclusiv o fată de clasa a VI-a, pe teren într-un meci oficial de seniori!
Situație incredibilă în România Copii de 8-14 ani, inclusiv o fată de clasa a VI-a, pe teren într-un meci oficial de seniori!
19:08
„Nu există respect!” Reghecampf, reacție acidă în Africa după discuțiile cu FCSB: „Fanii nu știu adevărul!”
„Nu există respect!” Reghecampf, reacție acidă în Africa după discuțiile cu FCSB: „Fanii nu știu adevărul!”
21:00
„Cea mai tare vară” VIDEO. Noul sport în care s-a regasit Simona Halep după retragere
„Cea mai tare vară” VIDEO.  Noul sport în care s-a regasit Simona Halep după retragere
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong
Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți
În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului
Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton
Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar
Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs
Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi
Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?
Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
Top stiri
Reghe, în pericol de excludere!  Au expirat cei doi ani prevăzuți de regulamentul FRF pentru achitarea datoriei către U Craiova.  Mișcarea făcută de Rotaru
Superliga
08:54
Reghe, în pericol de excludere! Au expirat cei doi ani prevăzuți de regulamentul FRF pentru achitarea datoriei către U Craiova. Mișcarea făcută de Rotaru
Citește mai mult
Reghe, în pericol de excludere! Au expirat cei doi ani prevăzuți de regulamentul FRF pentru achitarea datoriei către U Craiova.  Mișcarea făcută de Rotaru
Om contra robot, în cușcă  VIDEO + FOTO: Prima  bătaie în stil „Terminator”  a ajuns în lumea reală! Trimis la podea!
Alte sporturi
10:42

Unde a mers Popovici în vacanță  Campionul a postat o imagine grăitoare: „Avem o țară frumoasă  dacă știi unde să te uiți”
Diverse
21.09

ESENȚIAL | Vom urca la metrou în trenuri Alstom la Sfântu' Așteaptă. Garniturile încă sunt în faza primelor teste și, pentru următoarea etapă, au nevoie și de aviz de la AFER
B365
11:16