CM 2022: Argentina vs Arabia Saudită - Messi, pe urmele recordului lui Maradona

CM 2022: Argentina vs Arabia Saudită - Messi, pe urmele recordului lui Maradona

Argentina - Arabia Saudită, meci contând pentru Grupa C de la Campionatul Mondial, este programat, marţi, 22 noiembrie, de la ora 12:00, pe Lusail Iconic Stadium din Lusail, şi va fi transmis în direct de TVR 1.

Mingi de fotbalFoto: RTS / Shutterstock Editorial / Profimedia

Argentina, a doua favorită a caselor de pariuri la câştigarea trofeului, după Brazilia, are parte de un start în care nu ar trebui să aibă probleme cu Arabia Saudită, cele două reprezentative urmând a se întâlni într-unul dintre cele mai dezechilibrate meciuri de la Cupa Mondială din Qatar.

Argentina a câştigat de două ori Cupa Mondială, în 1978 şi în 1986, și a mai jucat trei finale, în 1930, 1990 şi 2014, în timp ce Arabia Saudită are şase prezenţe la turneele finale, reuşind să ajungă în optimile de finală la ediţia din SUA (1994).

Argentina, cu Lionel Scaloni în funcţia de selecţioner, a terminat pe locul 2 în preliminariile din America de Sud, cu 39 de puncte din 17 meciuri (ultimul, cu Brazilia, câştigătoarea calificărilor, a fost anulat), fără înfrângere.

Pentru „pume” a urmat finala CONMEBOL - UEFA, dintre câştigătoarele Copei America şi Euro 2020, în care s-au impus cu 3-0 în faţa Italiei (goluri marcate de Lautaro 28, Di Maria 45+1 şi Dybala 90+4).

În ultimul amical disputat înaintea debutului la CM 2022, Argentina a trecut cu 5-0 de Emiratele Arabe Unite, la Abu Dhabi, prin golurile marcate de J. Alvarez (17), Di Maria (25, 36), Messi (44) şi Correa (60).

De menţionat că, dacă va juca măcar trei partide în Qatar, Lionel Messi va depăși recordul de prezențe al lui Diego Maradona la un campionat Mondial (acum are 19, faţă de 21).

Arabia Saudită s-a calificat surprinzător la turneul final din Qatar, după ce a câştigat o grupă din care au mai facut parte Japonia şi Australia, două echipe naţionale mult mai bine cotate şi cu jucători la echipele improtante din Europa şi Asia.

În schimb, toţi jucătorii lui Herve Renard evoluează în campionatul intern, vedeta lotului fiind Salem Al-Dawsari, supranumit “Tornada”, care va participa la a doua sa Cupă Mondială, după cea din 2018, din Rusia.

În ultima partidă amicală disputată înainte de starul CM 2022, Arabia Saudită a pierdut cu Croaţia, la Riad, scor 0-1 (Kramaric 82).

Cele două echipe s-au mai întâlnit de două ori până acum, o data a câştigat Argentina (3-1 în 1992 la Cupa Confederațiilor), iar a doua oară a fost egal (0-0 într-un amical din 2012).

Superbet oferă cota 1,60 pentru pronosticul Pauză/Final 1/1: Argentina să conducă la pauză şi să câştige meciul cu Arabia Saudită.

Argentina - Arabia Saudită
1/1

Cotă 1.60

* cotă valabilă la ora publicării acestui articol

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
00:26
Interes pentru Cordea Noi detalii privind posibila plecare a jucătorului de la CFR Cluj: „Sunt discuții”
Interes pentru Cordea Noi detalii privind posibila plecare a jucătorului de la CFR Cluj: „Sunt discuții”
00:07
Kaka a plâns VIDEO. Legenda lui AC Milan, momente emoționante înainte de derby-ul cu Inter. Ceremonie specială dedicată brazilianului
Kaka a plâns VIDEO. Legenda lui AC Milan, momente emoționante înainte de derby-ul cu Inter. Ceremonie specială dedicată brazilianului
23:11
Mutu se ia de Șumudică Răspunsul antrenorului de la CFR Cluj: „Este prea mare pentru mine”
Mutu se ia de Șumudică Răspunsul antrenorului de la CFR Cluj: „Este prea mare pentru mine”
23:45
AC Milan - Inter 3-1 Echipa lui Chivu suferă prima înfrângere din Serie A! Antrenorul român, fără victorie în Derby della Madonnina
AC Milan - Inter 3-1  Echipa lui Chivu suferă prima înfrângere din Serie A! Antrenorul român, fără victorie în Derby della Madonnina
Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!
Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți
„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?
Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul
Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”
Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial
Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?

Cristian Geambașu: Mao sau Țestoasa Ninja?
Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare

Silviu Tudor Samuilă: Mbappe, China și libertatea de exprimare
Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze

Dan Udrea: Fotbalul nu face altceva decât să întrețină ura și să o viralizeze
Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege

Radu Naum: Ultimul rege
Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe

Cristian Geambașu: Umilirea lui Mbappe
De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu

Silviu Tudor Samuilă: De ziua românului Chivu
Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!

Dan Udrea: Când Șumudică ajunge să fie cel mai lucid, vorbind despre cuțite și rasism!
Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei

Cătălin Tolontan: Lula, Bolsonaro și naționala Braziliei
Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”

Theodor Jumătate: Reghecampf, Trump și amenințarea jurnaliștilor: „Ai grijă!”
Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului

Cătălin Țepelin: Pancu, sabotat din interior. Cum s-a prăbușit Rapidul în fața FCSB-ului
Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!

Cristian Geambașu: Pancu și-a învins echipa!
Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?

Dan Udrea: Cine ține stadionul în peșteră?
Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș

Cristian Geambașu: Fiind George Pușcaș
În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”

Cătălin Tolontan: În lumea bufonilor, Chivu e concentrat și i se spune că e „arogant”
Top stiri
„Îl invidiezi pe Chivu?”  Întrebarea care l-a pus în dificultate pe  Ruben Amorim.  Răspunsul portughezului
Campionate
31.10
„Îl invidiezi pe Chivu?” Întrebarea care l-a pus în dificultate pe Ruben Amorim. Răspunsul portughezului
Citește mai mult
„Îl invidiezi pe Chivu?” Întrebarea care l-a pus în dificultate pe Ruben Amorim. Răspunsul portughezului
Diana Șucu, atac la Pancu?  Mesajul lung transmis după  declarațiile antrenorului  despre Andrei Șucu
Superliga

CFR Cluj, bună de plată  Doi jucători dați afară după intrarea în insolvență au obținut  despăgubiri de peste 100.000 de euro

Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
B365
30.10
Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim
Citește mai mult
Bucureștiul gustului ascuns: merită să miroși a fum pentru kebabul de La Hakim