Cristian Gatu: Sunt de acord ca Voina sa antreneze Oltchimul, dar nationala este pe primul loc

Presedintele Federatiei Romane de Handbal, Cristian Gatu, si-a dat acordul ca selectionerul Radu Voina sa antreneze temporar pe Oltchim dupa ce Ivica Rimanic a fost dat afara. "A fost solicitarea celor de la Oltchim pentru Radu Voina. Eu am fost de acord pentru ca a fost o situatie de forta majora. Este vorba de echipa care reprezinta handbalul romanesc in Liga Campionilor. Nu se putea sa nu aiba antrenor pe banca in meciul cu Krim. In plus nu se incalca nicio lege, e aceeasi situatie ca in cazul lui Aihan Omer", a spus presedintele FRH pentru HotNews.

Presedintele Gatu e dispus sa dea o mana de ajutor Oltchimului atat timp cat interesul echipei nationale nu va avea de suferit. "Urmeaza sa am o discutie cu cei de la Oltchim pentru ca programul echipei lor sa nu incomodeze cu nimic pregatirea lotului national. Trebuie sa am garantia ca, daca sunt convocate la lot o parte din jucatoarele lor, ele sa se prezinte si programul echipei nationale sa nu sufere modificari doar pentru ca Oltchim joaca in nu stiu ce competitie", a incheiat Gatu.

Oltchim a renuntat la serviciile antrenorului Ivica Rimanic dupa infrangerea de la Rulmentul Brasov si a apelat la Federatia de Handbal pentru a-l aduce pe selectionerul Radu Voina.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
23:41
Încă un internațional la U Cluj După Nicolae Stanciu, ardelenii ar fi ajuns la un acord și cu un fundaș al României

07:00
Curse mai scurte în Formula 1 De ce a fost luată decizia + ce alte schimbări importante apar

23:25
Mourinho, ironizat de Atletico VIDEO. Mesajul transmis după scandalul din derby: „Opriți odată hărțuirea arbitrilor!”

22:46
„Să închidem capitolul Mondialului” Ionuț Radu a vorbit despre abordarea României în Liga Națiunilor + Imagini de la întâlnirea naționalei cu suporterii

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru

Cătălin Tolontan: Cartonașul negru
Școala veche a lui Armstrong

Silviu Tudor Samuilă: Școala veche a lui Armstrong

Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo

Ioana Mihalcea: Consiliul Local Dinamo
Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine l-a lăsat pe Becali să ajungă până aici?

Dan Udrea: Cine <span>l-a</span> lăsat pe Becali să ajungă până aici?
Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu

Radu Naum: Naționala în pustiu
Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia

Silviu Tudor Samuilă: Prăpastia
Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi n-are dreptul să ne ceară acest lucru

Dan Udrea: Hagi <span>n-are</span> dreptul să ne ceară acest lucru
Avocatul pisicii cu 9 vieți

Cristian Geambașu: Avocatul pisicii cu 9 vieți

În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Dan Udrea: În ziua în care violența a rupt cordonul, fotbalul a redat speranță Bucureștiului

Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului

Radu Naum: Ieftinirea Petrolului
Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!

Vlad Nedelea: Ego cu ecuson FIFA!
Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cristian Geambașu: Semnificația victoriei lui Ben Shelton

Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona

Radu Naum: Cealaltă Simona
Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin

Cristian Geambașu: Cazul Radu Drăgușin
Un mercato de coșmar

Silviu Tudor Samuilă: Un mercato de coșmar

Scânteia Istvan Kovacs

Cristian Geambașu: Scânteia Istvan Kovacs

Drăguș sub ochii lui Hagi

Cristian Geambașu: Drăguș sub ochii lui Hagi

Ce mai poate salva FCSB?

Cătălin Țepelin: Ce mai poate salva FCSB?

Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!

Cristian Geambașu: Ai, ai Aioani!
Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă s-ar vinde FCSB?

Silviu Tudor Samuilă: Și dacă <span>s-ar</span> vinde FCSB?
Top stiri
„Sper să fi scăpat de patima alcoolului!”  Anamaria Prodan, mesaj pentru fostul ei soț:  „Să-i facă statuie lui Gigi în fața dormitorului!”  » Ce avertisment are
Superliga
21.09

Citește mai mult

„E nevoie de sacrificii”   Darius Movileanu, după aurul cucerit în Kazahstan:  „Asta a făcut diferența”  » De ce e nevoit să se antreneze în Germania
Alte sporturi

Reghecampf, drum liber spre FCSB!  Becali anunță că  i-a plătit suma restantă lui Mihai Rotaru.  Valoarea totală a datoriei » Când ajunge în România

Primarul Ciucu tocmai a explodat: "E o mare bătaie de joc ce se întâmplă în țara asta! Nu am cerut niciodată nimic, doar să fiu lăsat să muncesc pentru București!"
B365