Cristiano Ronaldo: "Din punctul meu de vedere, eu sunt numărul 1 în istoria fotbalului"

​Cristiano Ronaldo (34 de ani), fotbalistul lui Juventus, a declarat că se consideră cel mai bun fotbalist din istorie şi este de părere că merită să câştige mai multe Baloane de Aur până la finalul carierei, potrivit Mediafax.

Minge de fotbalFoto: Dppi/Joaquin Corchero / Zuma Press / Profimedia

Într-un interviu amplu acordat ITV, portughezul a vorbit despre începuturile sale în fotbal, despre familia sa, dar şi despre rivaliatea cu Lionel Messi. Deşi a avut numai cuvinte de laudă la adresa fotbalistului de la Barcelona, Ronaldo nu s-a ascuns să declare că se consideră cel mai bun fotbalist din istorie.

“Sunt sigur că mă aflu în istoria fotbalului pentru ceea ce am realizat şi pentru ceea ce continui să fac. Din punctul meu de vedere, sunt numărul 1 în istoria fotbalului. Pentru unii fani, altcineva este primul, iar eu sunt al doilea, dar nu contează. Ştiu că rămân în istoria fotbalului ca fiind unul dintre cei mai buni”, a declarat Ronaldo, pentru sursa citată.

Cristiano Ronaldo se află la egalitate cu Lionel Messi în ceea ce priveşte Baloanele de Aur obţinute, fiecare cu câte cinci. Portughezul speră să mai câştige câteva astfel de distincţii până la finalul carierei pentru a tranşa duelul în favoarea sa: “Mi-ar plăcea să-l depăşesc şi cred că merit. Messi este un băiat şi un jucător fantastic. Face parte din istoria fotbalului, dar cred că trebuie să ajung la şase sau şapte Baloane de Aur pentru a-l depăşi”.

De asemenea, la ceremonia UEFA de la finalul lunii august, Cristiano Ronaldo a ţinut un scurs discurs în care a scos în evidenţă lunga perioadă de glorie a sa şi a lui Messi. După o perioadă de nouă ani de rivalitate în campionatul Spaniei, când Ronaldo evolua la Real Madrid, cei doi nu s-au mai întâlnit, portughezul plecând la Juventus.

“Am împărţit această scenă 15 ani. Nu ştiu dacă s-a mai întâmplat asta înainte, ca doi fotbalişti să fie la acelaşi nivel tot timpul. Sigur, avem o relaţie bună. Nu am ieşit la cină încă împreună, dar sper că se va întâmpla în viitor. Am avut acea bătălie în Spania. Eu îl motivam pe el să fie mai bun, iar el pe mine. Este incredibil să faci parte din istoria fotbalului”, a declarat Ronaldo, la finalul lunii august.

* articol publicat inițial pe Hotnews.ro

Știri ultima oră
18:11
„Cel mai important meci de când am venit” Marius Șumudică, apăsat de problemele de la CFR Cluj: „E vital pentru noi”

18:31
Alcaraz, antrenament revoluționar Secretul exercițiului neobișnuit al campionului spaniol: „M-a ajutat să înțeleg mai bine jocul”

18:19
Zverev, din nou în instanță Liderul mondial, acuzat că ar fi mințit despre dosarul de violență domestică

16:57
Moment special pentru Ronaldo Ce se va întâmpla la partida Portugalia - Danemarca: „Nu cunosc naționala fără Cristiano”

Mai multe știri de ultimă oră

Opinii

MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Dan Udrea: MM, Becali și „Povestea Slujitoarei”

Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?

Radu Naum: Alții nu avem?
Falsa revoluție a lui Becali

Silviu Tudor Samuilă: Falsa revoluție a lui Becali

Naționala care îi cam încurcă

Cristian Geambașu: Naționala care îi cam încurcă

Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou

Dan Udrea: Incredibilul caz Boutoutaou
O luptă pură, dincolo de ură

Cristian Tudor Popescu: O luptă pură, dincolo de ură

Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!

Cristian Geambașu: Te doare capul!
Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?

Radu Naum: Cine antrenează FCSB?
Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Dan Udrea: Coelho versus antrenorii români. Un „iepure” portughez ne predă fotbal!

Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Cristian Geambașu: Suciu e „surprins neplăcut”. Trăiască eufemismele!

Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Dan Udrea: Arbitrii din teren au greșit pro, nu anti-FCSB! Noroc că avem VAR!

Virusul din iarbă

Cristian Tudor Popescu: Virusul din iarbă

De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Cristian Geambașu: De ce l-a mințit Răducioiu pe Prunea

Mbappé suntem noi toți

Cătălin Tolontan: Mbappé suntem noi toți

Statul amputează și comemorările!

Dan Udrea: Statul amputează și comemorările!

„Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Cristian Geambașu: „Dragă Anglia” sau niciodată Anglia?

Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Dan Udrea: Pancu l-a umilit pe Andrei Șucu, dar, de fapt, s-a descalificat pe el însuși!

Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vlad Nedelea: Scorul rușinii! Csikszereda se laudă cu umilința unor adolescente, iar FRF patronează circul

Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cătălin Tolontan: Vorbesc polițiștii „pe bune”

Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Dan Udrea: Cam repede s-a dezumflat Reghe, după ce a fost umflat artificial

Top stiri
„Se fac jocurile să nu promoveze Steaua”  Jucătorul trecut recent prin Ghencea e convins:  „Becali e foarte influent”
Liga 2
16:17

Citește mai mult

Ion Țiriac, investiție uriașă la Otopeni  Complexul sportiv de 7,5 milioane de euro, inaugurat alături  de David Popovici:  „Aș vrea să vă pregătesc”
Înot
12:38

România - Polonia    LIVE de la ora 21:45,  în Liga Națiunilor » „Tricolorii” vor revanșa după umilința din meciul tur: cine a rămas în afara lotului
Nationala
09:22

VIDEO | Cum arată acum Pasajul Apărătorii Patriei, podul de la granița cu cartierul Berceni. Primarul Daniel Băluță spune că anul acesta vom circula pe el
B365
13.11