CSA Steaua a învins, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (2-0), echipa CS Afumaţi, în prima manşă a barajului pentru promovarea în Liga a II-a.
Golurile au fost marcate de Zaharia '6 și Chipirliu '28.
La acest meci au putut asista 200 de spectatori în tribunele terenului numărul 5 din Complexul Sportiv Steaua din Ghencea. Alte câteva sute şi-au încurajat favoriţii din afara arenei, informează News.ro.
Nu a fost însă acesta primul meci cu spectatori din 8 martie 2020, când a fost interzisă prezenţa fanilor în tribune din cauza pandemiei de coronavirus. Mai devreme, tot sâmbătă, Oţelul Galaţi şi Dacia Unirea Brăila au remizat, scor 1-1, în cadrul aceluiaşi baraj, într-un meci disputat pe terenul primei echipe. Aceasta a fost prima partidă cu spectatori în România, câteva sute de fani fiind acceptaţi în tribunele arenei din Galaţi.
S-au jucat sâmbătă:
Oțelul Galați vs Dacia Unirea Brăila 1-1
CSA Steaua vs CS Afumați 2-0
Măgura Cisnădie vs Viitorul Șelimbăr 0-2
Unirea Dej vs SCM Zalău 0-0
Vedița Colonești vs Corona Brașov 1-2.
Meciurile retur vor avea loc peste o săptămână.
* articol publicat inițial pe Hotnews.ro