Publicat:
26.06.2025, ora 17:38
Actualizat: 26.06.2025, ora 17:38
- Fostul mare fotbalist Adrian Bumbescu, actual angajat al CSA Steaua, a fost invitatul podcastului „Povestirile sportului” și a rememorat episoade simpatice din cariera sa într-un dialog amplu cu jurnalistul Costin Deșliu.
- Singurul fotbalist din istorie care are event câștigat și cu Craiova (1980), și cu Dinamo (1982), și cu Steaua (1986), ajuns la 65 de ani, spune că are acum un singur of: „Ne întrebăm mereu, eu și colegii mei: Om mai trăi și noi să vedem iar Steaua în Liga 1?”
O parte importantă a dialogului s-a purtat în jurul momentelor când Bumbescu a început fotbalul. „Tata era milițian și era responsabil cu ordinea la meciuri la Craiova. Așa că plecam dimineața și petreceam toată ziua pe stadion. Vedeam echipa de tineret speranțe, vedeam Electroputere, apoi meciul mare. Stadion arhiplin, spectacol. M-am îndrăgostit. Așa că la 9 ani am plecat cu doi colegi de la școala numărul 11 la fotbal”, își începe povestea fostul fundaș de fier.
„Antrenorul era ceva rudă cu Puiu Iordănescu. Ca să vezi ce mică e lumea fotbalului. După antrenament îți dădea un stimulent: un jeleu. Asta era atunci bucuria copiilor, că primeai un jeleu. Plus că ne spălam la duș, nu în albie sau lighean, ca acasă. La duș era altceva”, își amintește cel poreclit „Colonelul”.
Adrian Bumbescu: „Când nu avea mama bani, 13 stații pe jos, în alergare”
Bumbescu vorbește apoi și despre sacrificiile pe care cei din generația lui le făceau fără să crâcnească, pentru a-și atinge visul: „Problema era cu transportul. Noi stăteam departe de stadion, aproape de gară, în partea cealaltă a orașului. Ajungeam cu tramvaiul. Un leu dusul, un leu întorsul.
Eram junior, nu aveam bani. Trebuia să îi cer mamei. Mama zicea: «Fi-ți-ar fotbalul al dracu’». Și scotea câte 2 lei, că pe atunci tramvaiul era cu taxatoare, nu puteai să mergi fără bilet. Când nu avea mama bani, îmi dădea doar câte un leu. Mă întorceam pe jos, 13 stații, în alergare”.
A urmat lovitura, primită de la școală. „La 16 ani nu am luat treapta a doua de liceu și am mers să lucrez ca sudor, la construcții metalice. Mi-a zis tata: «Nu ai fost în stare să iei examenul, mergi și lucrează! Nu ne ajung banii, du-te și câștigă-i»! M-a taxat milițianul! Dar asta m-a făcut să-mi doresc să ajung fotbalist bun. Îl vedeam pe Ilie Balaci cum coboară din Dacia cu Kentul în mână. Voiam și eu asta. Hai să trag de mine, să nu mă mai duc în fabrica aia, între metalele alea, ca să sudez”.
Nu s-a putut fără sacrificii majore: „Am tras de mine. Aveam scoatere din producție pe la ora 12:30. La 1:30 eram în Craiova și până la 4 îmi luam bilet la film. La Patria îmi luam, că erau scaune de pluș, foarte confortabile. Așa mă odihneam, cred că mai și sforăiam. Apoi mă duceam la antrenament. Veneam la 7-8 seara acasă, dimineața la 6 eram în picioare. Luam o fasolică cu costiță și plecam iar la fabrică”.
Adrian Bumbescu: „Stăteam mult pe bancă, dar ce jucători erau acolo!”
A urmat trecerea în fotbalul mare. ”Când am fost chemat la tineret-speranțe, o noapte n-am dormit deloc de emoție. Jucam în deschiderea echipei mari. Țin minte că am prins ceva jucători buni la tineret: Irimescu, Țicleanu, Geolgău, Cîrțu, Nae Ungureanu. La echipa mare am ajuns la 17 ani și jumătate. Era antrenor Titi Teașcă, am făcut pregătirea cu el, dar apoi l-au dat afară, a fost schimbul de generații”.
Apoi, primul meci la seniori: „Debut la Poli Timișoara - U Craiova. Am intrat în locul lui Crișan, ca să-l țin pe Păltinișan la fazele fixe. A fost 1-1 și am luat primă 500 de lei. Primii mei bani. Nu mai știu ce am făcut cu ei, că aveam prieteni mulți. Dar aveam și indemnizație de efort, 1.800 de lei, jucând la echipa mare te și angaja, figuram la Autotransport, de unde mai luam un 2.000 de lei. Nu o duceam rău ca fotbalist”.
În primul sezon la seniori, în 1980, am jucat cam 14 etape. În rest, pe bancă, așteptam să-mi vină rândul. Dar ce bancă! Stăteam uneori lângă Cîrțu, când juca Mitică Marcu, era Irimescu, era Donose sau Beldeanu, era Purima, era Boldici când apăra Lung sau Lung când apăra Boldici… Am luat titlul cu 40.000 de olteni fericiți în tribune. Te oprea lumea pe stradă, era frumos”.
Adrian Bumbescu: „Să vezi ce mă mai înjurau foștii colegi!”
A urmat Dinamo. „Cum am ajuns la Dinamo? Mi-a venit acasă un plic: ordin de încorporare. M-am dus la conducere, mi-au zis că n-au ce face, că au semnat. Eu n-am vrut să mă duc. Așa că a venit Miliția la poartă cu un ARO, m-au luat și m-au încorporat, m-au făcut sergent major. Am debutat fix contra Craiovei! În Bănie, cu tata în tribună. Noroc că ne-a bătut Craiova, 1-0. M-au înjurat pe teren foștii mei colegi Donose, Irimescu, Cîrțu, vai de mine!”.
N-a fost cel mai bun sezon pentru Dinamo. „Am și pierdut titlul în acel an, fix în fața Craiovei. Apoi, în 1982, am luat eventul la Dinamo și am plecat și de acolo. Am auzit că a fost o lucrătură a lui Cornel Dinu, care era secund, dar nu știu dacă așa o fi. M-am dus la FC Olt, era Halagian antrenor, mi-a dat și banderola în al doilea an, îi plăceau jucătorii care își dădeau sufletul pe teren”.
Am avut adversari unul și unul - Valdano, Hugo Sanchez, Butragueno, Altobelli - dar parcă cel mai greu mi-a fost contra lui Cămătaru. La lovituri de cap era imposibil de ținut, era extraordinar de puternic Adrian Bumbescu
Adrian Bumbescu: „Noroc că m-a învățat Piți ce să zic!”
Apoi, după episodul scurt numit FC Olt, Bumbescu urma să meargă în Ghencea. „Pițurcă ajunge la Steaua în 1983, cu un an înaintea mea. Steaua tot voia să mă ia. Săptămânal veneau după mine. Ba nea Ion Alexandrescu, ba câte un general. Dar când veneau cei de la Steaua, ai mei, de la FC Olt, mă ascundeau, mă duceau la cramă cu un ARO, îmi mai dădeau niște bani, un șpriț. Nu mă găseau steliștii”.
Până la urmă s-a întâmplat: „Într-o zi m-a sunat Piți: «Vino, mă, la Steaua, am vorbit eu». M-a luat și m-a dus la generalul Ilie Ceaușescu, dar m-a învățat tot Piți înainte ce să zic: «Vezi că bani nu se dau la semnătură la cluburile militare, cum mai e prin alte părți. Așa că ceri să termini liceul, să fii făcut ofițer, să-ți dea casă și să faci Academia. Banii se duc, astea rămân». Și a avut mare dreptate”.
De aici încolo începe urcușul accelerat. „Sezonul 84-85 începe cu Halagian antrenor, care i-a adus pe Bărbulescu, pe Radu II, pe Boloni, pe Stângaciu. Pe mine m-a găsit acolo. Era puțin supărat că nu l-am anunțat că plec la Steaua, dar mi-a zis că m-ar fi luat oricum. După 7 etape în care făcuse un meci nul și nicio înfrângere a fost dat afară”.
Adrian Bumbescu: „Halagian nu îi suporta pe Iordache, Tudorel, Belo, Balint!”
Bumbescu încearcă să lămurească unul dintre marele mistere ale acelor vremuri, de ce a fost demis „Armeanul”. „Halagian avea un defect. Nu suporta jucătorii vechi, pe care îi găsise acolo. Vasile Iordache, primul dat afară, Tudorel Stoica nu prindea să joace, Belo, Balint la fel, rezerve și gata de dat afară. În plus, era și foarte orgolios. Nu primea pe nimeni la ședințele de pregătire, îi «flituia». Iar când intri în clinci cu nea Ion Alexandrescu, pierzi. Și a pierdut. Așa ne-am pomenit cu nea Imi Ienei și Puiu Iordănescu la antrenament peste noapte”.
Și totul s-a schimbat! „Diferență mare de antrenamente și atitudine. Nea Imi, stilul boem, genul de om care te înțelege, la Armeanu' ce spunea el aia trebuia să faci. Mai din topor. Poate Halagian era mai priceput la ochi, știa să aleagă jucătorii. Ca dovadă că lotul era deja format când a venit nea Imi. Dar nea Imi a făcut schimbările în teren și a pregătit echipa ca să poată câștiga Cupa Campionilor în 1986”.
Cum își caracterizează Bumbescu colegii alături de care a luat Cupa Campionilor
Duckadam - Era un mare sufletist: „Cu ce te pot ajuta?” Asta întreba mereu. Nu l-am văzut vreodată supărat cu cineva. Dar a suferit mult la viața lui.
Iovan - Cel mai bun prieten al meu. Din păcate. (râde). Ne cunoaștem de la juniori, 16-17 ani. Mereu colegi de cameră. Și la juniori, și la lotul olimpic, și la Steaua, și la echipa națională! Jucător puternic, valoare mare. Unic în Europa, nu l-am văzut vreodată obosit. Forță, deposedare, urca mereu.
Belodedici - N-am fost așa buni prieteni, dar pe teren ne înțelegeam excelent. Erau două tabere: una care se ducea la șpriț la Hanul lui Manuc și una care se ducea la profiterol. În grupul din urmă erau el cu Balint, cu Hagi, cu Pistol, cu Weissenbacher, ăștia mai mici. Iovan, eu, Piți, Bărbulescu, Radu II eram la lucruri serioase. Pe teren însă, el anticipa foarte bine, elegant, eu la sacrificiu, arcade sparte…
Bărbulescu - „Ilie Balamuc”, băiat de gașcă, jucător foarte bun, tehnic, marcaj excelent. Gol fabulos cu Honved
Lucică Bălan - Dumnezeu să-l odihnească! Cei mai mulți nervi ni-i făcea în perioada de pregătire. Alerga cât toată echipa! Noi dădeam drumul la alergare de la Forban până la postul de control. Când noi coboram, el deja se întorcea! Noi urcam apoi și el era deja la masă! Doamne, ce-l mai înjuram! Plus că nu venea la șpriț niciodată. Avea o soție unguroaică și nu-l lăsa. Dar ne dădea pe noi în gât! Apărea pe hol la Haiducului și soțiile noastre întrebau imediat: „Dar băieții noștri unde sunt?”. Noi eram pe la Hanul lui Manuc.
Boloni - Loți era mereu diferit. Nu stătea niciodată cu echipa. În salată, noi puneam ulei și oțet, el punea zahăr. Noi beam apă de izvor, el trebuia să bea apă minerală. Tot pe dos să fie! În cantonament venea cu o săptămână întârziere, amenința că altfel pleacă la altă echipă. Dar un băiat extraordinar. Și în viață, și în joc.
Tudorel Stoica - Jucător emblematic. Un băiat despre care eu nu știu să fi jignit pe cineva. El nu ieșea cu noi, era băiat de casă. Dar un om minunat. Un căpitan adevărat.
Majearu - Dacă juca acum, era la Real Madrid. Viteză de joc, inventivitate, tehnică, șut. Le avea pe toate.
Lăcătuș - Un temperament de nedescris. Înainte de meciuri, eu cu el, cei doi nebuni, dacă vedeam echipa adversă mai montată, mai mobilizată, ne duceam și dădeam 3 crampoane prin tabla de la vestiare, țipam puțin și deja jumătate din adversari se întorceau la vestiare. Era psihologic. Nu prea ne plăcea să pierdem.
Balint - Imprevizibil. Când juca titular, slăbuț. Când intra pe parcurs, dădea gol. Se lipea la gol, incredibil. La un meci la Petroșani, din degajarea portarului l-a lovit mingea în cap și a intrat în poartă! Curat Muppets! Băiat extraordinar, tip deștept.
Pițurcă - Mi-a fost ca un frate mai mare și sfătuitor. Un tip șiret, hoț, atacant incredibil. Extrem de util echipei. Radu II era golgeterul României și nu prindea echipa din cauza lui.
Radu II - Greu de ținut, inventiv, provoca mereu lovituri de la 11 metri.
Cum a fost noaptea dinaintea finalei de Cupa Campionilor cu Barcelona? Simplă. Eram cu Fane Iovan în cameră, abia așteptam să treacă meciul, să nu luăm multe și să vedem câți bani ne dau ca să mergem la cumpărături. Și uite că am câștigat. Mult mai optimiști am fost înaintea finalei cu Milan, jucasem de două ori cu ei pe San Siro, făcusem două egaluri. Și ne-au dat 4! Adrian Bumbescu
Cum te ataca Bumbescu? De la genunchi în sus! Ieșeau clinciuri mari între noi la antrenamente, că și eu eram rău Jean Vlădoiu, fost atacant Steaua
I-am dat mingea printre picioare lui Bumbi la un antrenament. Am intrat la cabine și mi-a zis: «Auzi, puștiu”! Să-ți alegi stațiunea!». «Ce stațiune, nea Bumbi?». «Olănești sau Băile Herculane! Că vezi tu data viitoare ce pățești dacă mai faci asta!». Era o glumă, evident. Erau băieți senzaționali în generația aia Ilie Stan, fost mijlocaș Steaua
Citește și
VIDEO: cele mai noi imagini din sport
