Publicat:
29.05.2025, ora 13:57
Actualizat: 29.05.2025, ora 15:22
- Miodrag Belodedici, singurul român care a câștigat Cupa Campionilor cu două echipe diferite, Steaua București și Steaua Roșie Belgrad, retrăiește episoade inedite din copilărie și carieră.
E cel mai titrat fotbalist din istoria României. A câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986, cu Steaua București. A câștigat din nou Cupa Campionilor Europeni în 1991, cu Steaua Roșie Belgrad.
.jpeg)
A câștigat Supercupa Europei cu Steaua în 1987. A câștigat Cupa Intercontinentală cu Steaua Roșie Belgrad în 1991.
A cucerit 6 titluri de campion al României și 3 titluri de campion al Iugoslaviei. Are în palmares 3 Cupe ale României și o Cupă a Iugoslaviei.
A bifat 55 de selecții la națională, inclusiv Mondialul din 94, marcând 5 goluri. Miodrag Belodedici, actualul angajat al FRF, a fost invitatul podcastului „Povestirile sportului” și a rememorat episoade puțin cunoscute din viața lui într-un dialog amplu cu jurnalistul Costin Deșliu.
Cum și-a desăvârșit tehnica muncind pe câmp
Mai întâi și-a reamintit copilăria, petrecută în comuna Socol, lângă granița cu Iugoslavia. „Când eram mic, jucam fotbal, apoi mergeam la muncă. Aveam două vaci, aveam porci, aveam oi, găini, pământ de săpat. Mă luau ai mei la cartofi, la sfeclă, la porumb. Plângeam și nu voiam să mă duc, voiam să joc fotbal. Dar nu aveam scăpare”.
Cum a contribuit munca la țară la cariera lui viitoare din fotbal? „Am muncit mult pe câmp, la săpat, la arat cu calul, așa era la țară. Dar m-a ajutat și la fotbal asta, deși nu-mi plăcea deloc. Luam mingea cu mine și când mă întorceam de la câmp o țineam pe cap. Ajunsesem s-o țin de 100 de ori consecutiv! Pe cap, fără să cadă. M-a ajutat asta pe urmă în carieră”.
Miodrag Belodedici: „N-o să-ți dea mingea să mănânci! Ba mi-a dat!”
Una dintre amintirile cele mai dragi din copilărie se leagă de bunicul său. „Bunicul era cojocar în sat, adică făcea cojoace din piele de oaie, iar eu îl ajutam. Se foloseau tot felul de substanțe care miroseau urât, așa că mai fugeam. El striga după mine: «Copilu’ mă-tii, lasă mingea, că n-o să-ți dea mingea să mănânci». După ani buni, când veneam de la Steaua, treceam pe la bunicul și îi arătam portofelul. Uite, bunicule, că mi-a dat să mănânc până la urmă!”.
Miodrag Belodedici: „Cea mai puternică amintire e din fotbalul sătesc”
Omul care a câștigat de două ori Cupa Campionilor și are 9 titluri de campion în palmaresul personal spune că cea mai puternică amintire din fotbal e de la primii lui pași în acest sport.
„Amintirea cea mai puternică e din comuna Socol, județul Caraș Severin, unde jucam în echipa satului. Acolo am debutat. Jucam cu un sat apropiat, Belobreșca se numea, erau rivalii noștri”, a declarat Belodedici.
Acela a coincis și cu primul succes pe teren pentru Belo: „Am dat un gol și i-am bătut cu 3-2, iar colegii m-au dus pe umeri de pe teren până în sat la birt! Eu le-am spus că nu beau, dar tot m-au pus să-mi înmoi buzele puțin. Asta e o amintire care mi s-a întipărit în cap și nu se va șterge niciodată”.
„Ne uitam la Hagi până își termina numărul”
Cel poreclit „Căprioara” își amintește cum a ajuns în fotbalul mare: „M-am dus la 15-16 ani la Minerul Moldova Nouă în Divizia B. Trebuiau să folosească un junior. M-au ales pe mine, care jucam libero! Să joci cu un libero de 16 ani e ceva. Apoi am ajuns la FC Argeș, la tineret, apoi la FC Olt, tot la tineret. De acolo am fost luat la Luceafărul. Era un fel de selecționată a puștilor talentați. Am stat la Luceafărul 10 luni”.
A fost momentul când a făcut cunoștință cu Hagi. „Acolo făceam școală, acolo mâncam. Am fost coleg cu Hagi, cu Mateuț. Gică era bun-bun. Când primea mingea și o punea pe stângul, ne opream toți și ne uitam la el până își termina el numărul. Nu aveai ce să-i faci. Dar pase nu prea dădea. O lua stânga-dreapta, dribla extraordinar, avea o explozie… Se vedea clar că va ajunge jucător mare”.
Apoi a urmat fotbalul mare. „La Luceafărul m-au remarcat cei de la Steaua. Am ajuns în Ghencea și nu-mi venea să cred. În vestiar era Fane Sameș, idolul copilăriei mele. El și Florin Marin erau fundași centrali. Culmea, exact în locul lui nea Fane aveam să intru în echipă. El a plecat la Târgoviște și eu am intrat libero. Și n-am mai ieșit.
Miodrag Belodedici: „Dacă vă lovește vreunul, zâmbiți!”
Întrebat care a fost cel mai bun sfat primit de la antrenorul Emeric Ienei, Belo nu a stat pe gânduri: „Ne spunea așa: «Nu plângem, nu ne văităm, nu ne tăvălim pe jos când ne lovește adversarul. Dacă vă simte slabi, sare pe voi și vă cucerește. Dacă vă lovește vreunul, zâmbiți, ca să nu vadă că suferiți»”.
„Zicea Lăcă: Nea Imi, păi dacă mă lovește careva, îi dau una, de-l zbor din ghete. Măi, Lăcă, nici așa nu-i bine, că te vede arbitrul și te dă afară! Doar zâmbește”, a continuat fostul internațional român.
Miodrag Belodedici: „Număram banii când au apărut milițienii”
În 1986, când au câștigat Cupa Campionilor Europeni după finala cu FC Barcelona, tranșată la penalty-uri, steliștii au primit câte o mașină marca ARO.
Majoritatea au vândut-o imediat. Printre ei, și Belodedici: „A venit un cetățean din Ardeal cu o geantă de bani, că doar în 1986 nu puteai să plătești cu cardul. Ne-a dus un prieten cu mașina la notar să facem actele și, în fața notariatului, stăteam în mașină să numărăm banii”.
Urmează un scenariu de film de acțiune: „Brusc, s-au deschis ușile mașinii. Doi milițieni. Ne urmăriseră sau ne pârâse cineva care ne văzuse numărând bani. Ne-au pus cu mâinile pe capotă. Degeaba le ziceam că sunt Belodedici de la Steaua și că vând mașina pe care am primit-o pentru câștigarea Cupei Campionilor. Au intrat cu noi la notar să vadă că asta facem, s-a și speriat omul ăla când i-a văzut intrând!”.
Dacă ar fi să compar cele două echipe cu care am câștigat Cupa Campionilor, Steaua Roșie cred că avea jucători mai tehnici, dar Steaua București era mai unită. Miodrag Belodedici
Cum și-a caracterizat Belo colegii de la Sevilla
- Duckadam - Enorm. Când îl vedeai în poartă nu mai știai unde să dai. Și excepțional la penalty-uri. Când am ajuns cu Barcelona la lovituri de la 11 metri, deja ne pupam între noi. Nu aveam cum să pierdem cu el în poartă
- Iovan - Siguranță, tehnică
- Bumbescu - Colonelul, la marcaj era foarte bun, dar la săritura la cap era absolut unic
- Bărbulescu - Luptător, tehnică bună, știa cu mingea
- Tudorel Stoica - Jucător complet, doar săritura la cap n-o prea stăpânea. Dar recupera excepțional mingea. Era un lider de echipă adevărat
- Bölöni - Fotbalist grozav, pasator fantastic. Dacă își punea mingea pe stângul, era pericol pentru oricine
- Majearu - Tehnică multă. Dribling mortal
- Balint - Nea Puiu Iordănescu ne dăduse porecle. Balint era ocnașul, eu pârnăiașul. L-am întrebat o dată: „Nea Puiu, dar care e deosebirea între ocnaș și pârnăiaș? Ocnașul e mai rău, mă!” Atunci m-am liniștit.
- Lăcătuș - I se spunea „Fiara”. În loc să-l accidenteze apărătorii pe el, îi accidenta el! Era agresiv.
- Pițurcă - Inteligență multă. În careu era greu să-l ții. Pericol mare
- Ienei - Foarte apropiat de noi. Când vine un om bun și-ți spune: „Belo, ai grijă, te rog frumos să iasă bine”, nu poți rezista. Îi ziceam „Nea Imi, stați liniștit, că o să murim pe teren!”. Îți dădea o energie incredibilă
Citește și
