Dan Udrea Mai avem valoare de Europa?

• În ierarhia virtuală a acestui sezon, România e pe poziția a 35-a. Sub Andorra și Feroe, la egalitate cu Kosovo și doar puțin peste Gibraltar.
• Ultimii 5 ani, inclusiv sezonul în curs, ne arată că suntem la cel mai slab nivel din ultimii 45 de ani!
• Cel mai bun interval de 5 sezoane în Europa a fost în a doua jumătate a anilor '80, dar și între 2005 și 2010. Astăzi, suntem în play-out-ul cupelor europene.

FCSB, CFR, Universitatea Craiova. Sunt numele de care se leagă speranțele noastre europene. O echipă am pierdut-o deja, pe U Cluj, eliminată de niște armeni.

Avem adversare din Kosovo, Slovacia și Portugalia. Dar nu adversarii sunt problema noastră, ci chiar noi suntem problema.

• Mai avem cu adevărat valoare de Europa?
• A fost sezonul fantastic al FCSB-ului de anul trecut excepția care confirmă regula?
• A devenit regulă următoarea axiomă: „fotbalul românesc nu mai face față în cupele europene”?
• Avem dreptul să ne facem speranțe sau mai bine aplicăm vorba lui Emeric Ienei: să nu ne facem iluzii, ca să nu avem deziluzii?

Cum ne răspundem la aceste întrebări, care sunt absolut legitime?

Simplu: analizând și comparând cu trecutul, dar și comparându-ne cu alții. Și concluzia e că suntem în cel mai slab moment al participării noastre europene din ultimii 45 de ani.

Sezonul precedent realizat de FCSB pare doar o excepție. Regula spune cu totul altceva. Și, chiar dacă nu ne place, trebuie să o acceptăm.

Pe intervale de câte 5 ani, așa cum se raportează și UEFA la coeficientul unei țări, România e într-un picaj neverosimil.

Media pentru ultimele 5 sezoane, 6 cu cel cel actual, ca poziție între toate țările, raportat la locul ocupat în fiecare an ca punctaj, suntem pe 27!!!

Doar pentru 2025-2026 suntem tocmai pe 35. Egali cu Kosovo, dar sub Andorra și Insulele Feroe, iar echipele noastre au avut suficient de multe meciuri (12) pentru a putea aduce coeficient. Exemplele vin de la țări, de același nivel cu noi care sunt în Top 10 în timp real:

• România - 12 meciuri - locul 35 în prezent

• Suedia - 13 meciuri - locul 6
• Polonia - 11 meciuri - locul 8
• Cipru - 11 meciuri - locul 9

Drita și Spartak Trnava ni se par acum echipe de nivelul nostru. Poate chiar sunt, având în vedere ultimele rezultate, în care am suferit înfrângeri din partea unor adversari din Andorra, Macedonia, Armenia și Bosnia.

În alte perioade, dispute cu echipe de genul celor pe care FCSB și Universitatea Craiova le întâlnesc astăzi țineau doar loc de încălzire pentru ce avea să urmeze cu adevărat în cupele europene.

De exemplu, în a doua jumătate a anilor 2000, am fost la un nivel deosebit. Sezonul 2005-2006 e istoric, cu România terminând pe primul loc în clasamentul coeficienților.

Media acelei perioade de 5 ani a fost una fabuloasă, locul 13. A trecut mai bine de un deceniu și jumătate de atunci și astăzi suntem pe 27.

Cei mai buni 5 ani ai fotbalului nostru au fost cei de dinainte de 1990. Începând cu 1985-1986 și până în vara lui 1990, avem o medie care ne-a plasat în top 10 realizări în cupele europene. În 1988-1989 am fost pe locul 3. Era sezonul în care:

• Steaua juca finala Cupei Campionilor
• Dinamo disputa sferturi de finală în Cupa Cupelor
• Victoria București evolua tot în sferturi în Cupa UEFA
• Oțelul ieșea din primul tur al Cupei UEFA, însă tot a contribuit cu un rezultat fabulos: victoria 1-0, de acasă, cu Juventus

Clasările României, pe intervale de câte 5 ani, în Europa, începând din 1980

Nu mai putem avea sistemul care a produs rezultatele fantastice din anii '80. Era comunism, era Ceaușescu, era Valentin, era Securitatea, era o cu totul altă viață în România. Dar acum 15-20 de ani am reușit să ne întoarcem foarte sus.

Și atunci erau în fotbal oameni despre care credem că nu se compară, ca nivel de management, pricepere, profesionalism, cu cei de acum. De la Mircea Sandu și Dragomir până la Borcea, Copos, Paszkany, Adrian Porumboiu și Marian Iancu.

Ce facem acum greșit față de a doua jumătate a anilor 2000? Echipele care au produs coeficientul acelor 5 ani au fost: Steaua, Rapid, Dinamo, FC Vaslui, Poli Timișoara, CFR Cluj. Două dintre acestea nu mai sunt, dar a apărut Craiova.

S-au schimbat conducătorii, acum îi avem pe Șucu, pe Varga, pe Rotaru, pe Nicolescu.

Becali era și atunci e și acum. Singura constantă a fotbalului românesc. Și drama e că pare singurul capabil să mai producă, din când în când, câte un sezon european care să ne aducă aminte că la un moment dat am fost și noi pe scena strălucitoare a fotbalului continental la nivel de echipe de club.

Concluzia pentru seara europeană de azi e că trebuie să ne raportăm la vorbele unui om care, în prezent, își trăiește în liniște și decență bătrânețea, la cei 88 de ani ai săi.

„Să nu ne facem iluzii, ca să nu avem deziluzii”. Nea Imi ne-a adus satisfacția de a trăi niște rezultate remarcabile în trecut, dar ne-a și învățat cum să ne comportăm atunci când suntem slabi. Și în prezent suntem slabi.