- De ce simt nevoia fotbaliștii români să păcălească? De ce cad la cea mai ușoară atingere? De ce răcnesc apoi, de parcă ar fi răniți mortal?
Cea mai importantă întrebare este însă alta: de ce nu se pot adapta când văd că felul în care se arbitrează în Europa diferă de cel în care se arbitrează în România?
L-ați urmărit aseară pe Louis Munteanu? Este arhetipul fotbalistului român modern, pe care patronii de cluburi se străduiesc să-l împacheteze frumos, să-l exporte pe bani cât mai mulți, pentru a-l primi înapoi cu brațele deschise câțiva ani mai târziu după o carieră eșuată în străinătate.
Îmi povesteau Hagi, Popescu, Viorel Moldovan ori Adrian Ilie cum îi motivau disputele contra echipelor mari. Cum abia așteptau să fie provocați de adversari, hrănindu-se din orice hârjoneală de pe teren. Iar meciurile lor mari nu erau contra locului patru din Portugalia.
Petrescu a reacționat prea târziu
Ce a făcut Munteanu atunci când a dat peste Braga? A etalat tot arsenalul de slăbiciuni al răsfățaților din Superliga: a pierdut orice duel, a simulat până în punctul în care arbitrul nu mai acorda fault nici când era, a dat din mâini a nemulțumire, sfârșind prin a fi înlocuit în minutul 89. Prea târziu, din punctul meu de vedere.
E clar că jucătorii noștri sunt influențați de felul în care se fluieră în campionat. E plină Liga 1 de centrali care refuză să lase jocul liber, de teama unor posibile erori.
Calculul este foarte simplu: dacă fluier tot, nu se supără nimeni, dar dacă permit intrări dure, sunt obligat să păstrez un echilibru delicat până la finalul meciului. Și nu orice arbitru este capabil de așa ceva.
Doar că arbitrajul la alibi dăunează grav fotbalistului român atunci când scoate capul în Europa, iar Louis Munteanu a căzut victimă aseară.
Nu realizezi că îl enervezi pe arbitru?
Mă întreb însă de ce nu s-a adaptat golgeterul sezonului trecut? Cazi o dată și nu îți dă nimic, cazi a doua oară și nu fluieră fault ... Nu încerci să schimbi ceva? Nu ți se aprinde niciun beculeț?
Nu ai inteligența de a-ți da seama că mai mult îl enervezi pe arbitru și că e cazul să procedezi diferit? Sau poate că pur și simplu condiția fizică nu i-a permis să stea în picioare, deși avea în față un adversar al cărui campionat începe în acest week-end.
Mă tem însă că problema este mult mai profundă și necesită o intervenție instituțională.
Am fost în ultimii ani la mai multe meciuri de copii și m-au îngrozit două aspecte: numărul foarte mare de simulări – și aici discutăm de pitici cu vârste între opt și doisprezece ani – și pasivitatea antrenorilor în fața acestui flagel fotbalistic.
Or dacă tu, dascăl, nu îți descurajezi elevul când vezi că încearcă să păcălească, acesta nu poate ajunge decât un trișor la maturitate.