Cristian Geambașu David Popovici și “toată lumea”

• După cursă, mulți înotători se-arată. Dar campionul știe în ce ape înoată acasă

Mai nou, de când cu David Popovici, toată lumea se pricepe și la înot. Nu doar la fotbal și la politică. Dar asta nu este rău, înseamnă că oamenilor le pasă de un mare sportiv de-ai lor. Atât cât poate să îți pese o dată la doi ani, la campionate mondiale sau Jocuri Olimpice.

Câteva minute de emoție și simți că ți-ai făcut preaplinul de patriot român. Apoi, ne întoarcem la viața de zi cu zi. La impozite, la FCSB. Numai dureri de cap.

Tară într-o țară

“Toată lumea” este un eufemism. Asta o spun măsurătorile audiențelor, nu impresiile noastre. Colegul Dan Udrea observa un lucru alarmant apropo de audiențe. Acel 0,0 rating în rândul celor tineri și foarte tineri, segmentul de vârstă 15-24 de ani. Copiii, adolescenții și tinerii nu sunt atrași de sport. Bang, ce noutate!

Și, printre altele, nu sunt atrași de sport pentru că părinții și bunicii lor nu au fost atrași să practice un sport și nu s-au deranjat să le insufle dragostea pentru mișcare.

Această tară educațională se reflectă cristal în audiența slabă totală a cursei de 200 de metri transmise de TVR1 și TVR Sport, locul 6 în clasamentul general al televiziunilor.

Majoritatea românilor nu și-au rupt nici 2 minute să se uite la David Popovici, preferând tot soiul de mirese scoase la pețit, insule de iubire sau discuții despre ce se mai poartă, dragă, la Milano.

Ce, dragă, de sport au nevoie copiii noștri?

Cu astfel de emisiuni a concurat David Popovici. Și a pierdut. De fapt, nu el a pierdut. Nu sunt în măsură să pun o etichetă publicului românesc, dar știu foarte bine că la noi sportul este înconjurat de un dispreț cu rădăcini adânci. Snobismul practicat de țoape este mai rău ca tichia de mărgăritar a chelului.

Prin urmare, pe la noi sportul este considerat o activitate minoră, un pasaj de divertisment. Sportul nu este parte a educației, ci factor perturbator al acesteia. Sportul înseamnă tumbe, nu învățare, gândesc mulți părinți.

De la intelectuali rasați până la mărunți funcționari sau lucrători în agricultură, dezvoltăm față de sport o superioritate care explică multe dintre obiceiurile noastre proaste și înlănțuite.

Sedentarism, hrană nesănătoasă, alcool, mult și prost, obezitate, tiktocăreală. Cărțile mușcă mai rău decât câinii turbați, la fel muzica bună.

Galerie foto (19 imagini)

+19 Foto

labels.photo-gallery

“Băiatul” e apreciat

David Popovici ne-a mai făcut un cadou câștigând de o manieră impresionantă cursa de 100 de metri la Mondialele de la Singapore. Acest tânăr excepțional merită admirația și respectul nostru. Merită însă și cumpătarea noastră în laude.

Nu în ultimul rând, David trebuie să fie și recompensat pentru performanțele sale. Aici se deschide altă discuție, una în care avocații cei mai vocali ai campionului, lătrăii mai pe românește, sunt fix cei care nu au nicio treabă cu sportul.

Ei cer premii nemăsurate, ei țipă că băiatul nu e “apreciat”. “Băiatul” în schimb evoluează într-o ligă superioară, de unde înțelege că Statul Român își răsplătește cum se cuvine performerii.

Credeți că se uită pe card?

Deși nu este cel mai bogat stat de pe planetă, Statul Român plătește performanța sportivă mai bine decât țări incomparabil mai bogate. Promit să vin cu date concrete, ca să nu intru în armata habarniștilor care comentează după ureche.

Și îmi mai place să cred că atunci când câștigă un titlu mondial cu cel mai bun al doilea timp din istorie la 100 de metri (de fapt aș zice că primul, farsa numită Pan Zhanle de la JO Paris ar trebui anulată), Popovici nu se uită pe card imediat să vadă câți bani i-au intrat în cont.

Și da, pentru ceva mai mult decât zecimile acelea se secundă cu care David l-a bătut pe americanul Alexy, ți se umezesc ochii la sfârșitul cursei. Acela este cadoul lui neprețuit.