Radu Naum Căderea în gol

• FCSB a urcat un munte și nu a mai știut cum să-l coboare.
• A rămas înțepenită în scaieți, a dat în gropi și era cât pe-aci să pice în prăpastie. Și încă n-a scăpat.

Lacrimile lui Bîrligea de după prestidigitația cu Drita, revenire cvasimiraculoasă de la 0-2 la 3-2, spun povestea unei rătăciri. „Am crezut că am uitat fotbalul”.

Da, fotbalul se mai și uită, nu e ca mersul pe bicicletă. Fotbalul de un anumit nivel e un mecanism delicat, care se joacă mai degrabă cu mintea decât cu picioarele. Iar când mintea nu te mai ajută îți dai cu stângu’-n dreptu’.

FCSB a fost o echipă împiedicată la acest început de sezon. Bîrligea nu doar că a lăcrimat, a și spus lucruri de luat aminte. A fost ca o spovedanie.

A vorbit despre blocarea în succesul sezonului trecut și credința că istoria se va repeta în mod automat. Și atunci când nu s-a întâmplat așa totul a zburat în mii de cioburi. Campionii de ieri erau fix ca în vorba aia, nu mai știau cine sunt cu buletinul în mână.

Dar așa ceva e clasic. Orice doctor de minți îți poate confirma. Numai că fotbaliștii de la FCSB, ne spune Mihai Stoica, n-au nevoie de psiholog. Nici de școală. Cazul nu e unic.

Fotbalul nostru e plin de psihologi și educatori fără diplomă. Evident, ei știu mai bine decât cei de profesie. De ce? Pentru că așa au învățat de la predecesori. Pentru că așa e tradiția.

Ce nu știu este că așa cum antrenorii de fotbal nu pot fi înlocuiți cu antrenori de olimpici la matematică sau conducătorii de echipe cu terapeuți nici reciproca nu e valabilă.

Ideea greșită e că un psiholog ar veni să înlocuiască pe cineva. Sau să strice ceva. Probabil că strică. Încremenirea.

O echipă tulburată, cu un patron care o mai și amețește metodic, are nevoie de niște mecanisme clasice pentru a se putea regăsi. Nu se poate ridica singură din noroi, ca baronul Munchausen.

Revenirea din repriza secundă a meciului cu kosovarii e rezultatul unei revolte și a arătat că această echipă nu e „moartă”. Nimeni nu știe, însă, dacă problema e cu adevărat rezolvată.

Mintea, în astfel de perioadă, e ca vremea la munte, acum e senin și peste câteva minute plouă. E instructiv să vezi cum a trăit fiecare de acolo acest dezechilibru.

Bîrligea a plâns, Tănase a ridicat nivelul aroganței, Chiricheș a început să facă iar lucruri sinucigașe, Mihai Popescu s-a luat în gură cu un copil de mingi (obraznic, ce-i drept).

Până la urmă, cu Drita, au scos-o la capăt. Dar cu o repriză se va face primăvară? Nu e deloc sigur.

Ce pățește FCSB e frecvent și la case mai mari. Doar că acolo știința și-a făcut loc, cu greu, da, căci fotbalul e unul dintre cele mai înapoiate sporturi când vine vorba despre progres mai ales raportat la banii de care dispune, dar progresul s-a întâmplat.

Oamenii se lasă ajutați, ghidați de cei care se pricep la ceea ce au studiat.

La fel cum ar fi hilar ca un psiholog să îl învețe pe Bîrligea să tragă la poartă, la fel e de râs ca un maseur sau conducător să creadă că poate vindeca o întindere de neuroni. Asta nu înseamnă că nu poate ajuta cu o vorbă, cu recepționarea unei confesiuni, cu un sfat.

Da, câteodată cei din staff mai sunt și duhovnici. După care intervine meseria. Acolo se oprește competența lui „merge și așa”.